Primii mei 4 miliarde de ani

    Sursa


Primii mei patru miliarde de ani 

Nu este o scena întâmplata în dormitor, nu e vorba de vise sau somn. Stând pe canapea, complet treaz, cu ochii larg deschisi, am început sa-mi amintesc lucruri pe care e imposibil sa le fi cunoscut înainte si despre care nu-mi amintesc sa fi citit vreodata.

Patru miliarde de ani în urma, se pare, specia umana era o rasa-radacina raspândita prin tot universul, parea sa nu aiba propria galaxie sau planeta. Era întotdeauna clasa muncitoare, erau aproape sclavi. Din nu stiu ce motiv, s-a hotarât ca vor fi subiectul a ceea ce s-a numit, ulterior, „nobilul experiment”.

Prin urmare, oamenii au fost „culesi” (cuvântul nu-mi apartine) din întreg universul si adusi pe Andromeda (nu sunt sigur daca este vorba despre galaxia Andromeda, sau sistemul solar din propria noastra galaxie; poate nu trebuie sa stiu). 

Acolo, au participat la cursuri premergatoare vietii pe Pamânt, împreuna cu o rasa de Fiinte de Lumina, care s-au oferit sa participe la experiment. Am ajuns toti pe Andromeda si ne-am început pregatirea.

Pe Andromeda, am trecut printr-o lunga perioada de formare. Nu pot spune cât a durat, deoarece, în afara celei de-a treia dimensiuni, timpul are tendinta de a se extinde sau de a se comprima, în functie de situatie. Restul universului este într-o stare de prezent continuu, programeaza evenimente, dar nu urmareste factorul timp.

Nu sunt sigur nici daca „patru miliarde de ani” înseamna cu adevarat patru miliarde de ani. Pur si simplu, va spun ce mi s-a spus.

Oricum, fiecarei Fiinte de Lumina i-a fost repartizat un grup sau o familie de oameni, pentru a trece prin experiment împreuna. 

Ne-am început pregatirea prin a ne pune „costumul” de om în fiecare zi, pentru a ne obisnui – ca niste costume spatiale, cu care trebuia sa ne obisnuim. În fiecare zi ni se cerea sa punem cel putin un astfel de costum uman si sa-l purtam toata ziua; doar noaptea îl puteam scoate.

Îmi amintesc cât de anormale, chiar sufocante, erau aceste costume umane la început, cu nasturi, noduri si diferite anexe ciudate de care nu aveam nevoie la vremea aceea. 

Am facut primele planuri pentru existenta unui corp-ego personal, care sa aiba grija de costumele omenesti cât timp eram pe planeta Pamânt, dar nimeni nu voia sa-l încerce înca.

Un element esential al experimentului presupunea pierderea memoriei, pentru a fi total implicati în experiment, ca „bastinas”. 

A trebuit sa fim convinsi si convingatori, pâna la cel mai mic detaliu. În acest sens, o mare parte din memoria noastra genetica trebuia stearsa, pentru a fi autentici. Trebuia sa parem bastinasi; trebuia sa credem ca eram oameni.

Îmi amintesc cum stateam în clasa, împreuna cu o multime de alte fiinte din întreg universul, si râdeam cu totii de ideea de a ne pierde memoria, imaginându-ne ca suntem cu adevarat costumele pe care le purtam. Parea interesant, chiar amuzant. 

Fiind zei, fiind acolo, nimeni nu si-a închipuit cât de totala va fi pierderea de memorie – si nici consecintele.

Dupa pregatirea si educatia de pe Andromeda, am fost transportati în constelatia Lyra/Vega, chiar în centrul acestei galaxii, în Calea Lactee. Eram fiinte de dimensiunea a unsprezecea, fiinte stelare – nu eram înca oameni – dar cea de-a treia densitate era în formare, iar pe planeta Pamânt se puneau întinderi de teren uscat, pregatind-o pentru sosirea noastra. 

De pe Lyra ne-am separat în grupuri mai mici si am plecat în diferite parti ale galaxiei, pentru a ne continua pregatirea.

Unii au plecat pe Sirius, pentru a învata fizica celei de-a sasea dimensiuni – geometrie sacra, ingineria luminii si alte lucruri de genul asta. Unii s-au dus în Pleiade, pentru a primi o „natura emotionala” – pasiunea la un capat al spectrului, Inima plina de Compasiune, la celalalt.

Ne-am încercat, pentru prima data, corpul emotional. Doar pentru o perioada scurta. Era minunat, dar si înnebunitor în acelasi timp. Singurul lucru care a facut ca aceasta experienta sa fie suportabila a fost faptul ca mai aveam înca memoria intacta. Am regândit si reproiectat din nou, personalitatea-ego.

Am vizitat Biblioteca Universala de pe Alcyone, din Pleiade, si chiar am ajutat la construirea unei noi aripi, care era dedicata în exclusivitate supravegherii de catre întregul univers, a desfasurarii experimentului. Am râs din nou, la gândul ca noi construiam o biblioteca si un set complex de înregistrari, într-un loc pe care vom uita curând cum sa-l gasim – sau chiar ca exista.

În final, ne-am întors toti pe Arcturus, pentru a fi reutilati si redefiniti ca intentii. Sarcinile noastre au fost stabilite mai exact. Fiecare dintre noi urma sa aiba o sarcina diferita. Era nevoie de toti.

Nimeni nu putea lipsi din aceasta misiune. Daca cineva se ratacea, ramânea în urma sau se ranea grav, toti eram responsabili. Eram înca în timpul întreg, dar am construit o camera dedicata timpului liniar si am experimentat efectele pierderii memoriei. 

Pentru prima data de când a început recrutarea si pregatirea noastra, Andromeda parea îndepartata; unii dintre noi de abia îsi mai aminteau de ea.

Mai sunteti cu mine? Am trecut de partea usoara a relatarii.

Plecând de pe Arcturus si ajungând în acest sistem solar – pentru majoritatea dintre noi, Venus a fost ultima oprire, înainte de a sosi pe Pamânt – misiunea noastra a fost scoasa din contextul clasei si a devenit mai specifica, mai personala. Sarcina noastra era sa cream o specie noua, o noua fiinta planetara, cu capacitati interdimensionale. 

Cu alte cuvinte, cu capacitatea de a trai si functiona constient, în toate dimensiunile, simultan. Ca stramosi ai aceste specii noi, suntem înruditi din punct de vedere genetic cu cel putin douazeci si doua de specii extraterestre si suntem înzestrati cu Spirit. 

Si, mai mult decât atât, avem liber arbitru.
Se pare ca noi avem liber arbitru, mai mult decât orice alta specie. Zeitele si zeii sunt limitati la propriul lor tarâm; îngerii la fel; toate fiintele din spatiul interior si din cel exterior, inclusiv Fratii, sunt limitati la propriul lor tarâm. 

Doar noi nu suntem – cel putin, nu într-un sens definitiv. Toate „tarâmurile” exista în interiorul nostru. Ca precursori ai unei specii umane Divine, unicul aspect al lui Unu, pe care-l reprezentam în cea mai mare masura, este liberul arbitru. Este darul lui Dumnezeu pentru noi, pentru participarea noastra în nobilul experiment. 

Dumnezeu ne-a oferit liber arbitru si s-a obligat sa-l respecte. Alegeti orice doriti, întrucât nu exista greseli. Dumnezeu considera desavârsite si satisfacatoare chiar si alegerile ce par a fi greseli.
Traim vremuri minunat de schimbatoare, în care orice se poate întâmpla si se va întâmpla, în functie de intentia noastra si de sinceritatea dorintelor/eforturilor noastre. 

Liberul arbitru este un drept Divin al acestui univers dimensional; suntem liberi sa cream universul viselor si imaginatiei noastre, limitat doar de disponibilitatea de a ne asuma responsabilitatea pentru fiinta si sufletul nostru si pentru trairea vietii/vietilor acestora. Cu cât ne asumam o responsabilitate mai mare, cu atât ni se permite sa avem mai mult liber arbitru.

Specia umana a fost aleasa sa fie mostenitoarea acestui experiment – cobai transformati în ce? Zei? Cel putin. Mai mult decât zei, poate. Deci, oamenii au fost culesi din întregul univers. Înainte de asta, ei nu erau nascuti, ci crescuti si cultivati ca rasa de sclavi – comunitatea muncitoare a universului. 

Drept urmare, ei aveau o constiinta limitata, nu posedau liber arbitru si nici suflet – asa cum îl întelegem noi/voi. Toate aceste lucruri trebuiau adaugate ADN-ului uman, câte un element o data, treptat, pe parcursul a patru miliarde de ani (o zi din viata lui Dumnezeu, mi se spune).

Mai întâi s-a adaugat constiinta si, cu ea, liberul arbitru; aceste doua elemente lucreaza împreuna: este nevoie de un nivel suficient de constiinta pentru a sti ca exista alegeri, si de suficient liber arbitru pentru a le face. 

Au trebuit sa învete sa faca alegeri – nu alegeri bune sau rele, ci orice alegere; apoi au trebuit sa învete ca fiecare alegere are consecintele ei. Cu alte cuvinte, omul primeste liber arbitru, înainte de a primi întelepciune, deci este sortit sa faca greseli si sa învete din ele.

În final s-a adaugat „natura emotionala”, s-a construit corpul emotional, a fost aprinsa Inima plina de Compasiune si a avut loc infuzia de suflet.

Infuzia de Suflet: Când Mintea Superioara este determinata sa se echilibreze si sa fuzioneze cu Inima plina de Compasiune, se genereaza sufletul care este infuzat într-un corp viu. Spiritul devine viu. Acest lucru este valabil în tot universul. 

Misiunea sau experimentul în care ne-am angajat este infuzia de suflet în întreaga specie, creând astfel o specie complet noua – fiinta-copil-Christic-planetar, cu suficienta constiinta interdimensionala nu doar pentru a cunoaste calea, ci pentru a merge pe ea, pentru a fi calea. „Cunoasterea” caii se poate face cu ajutorul mintii superioare. 

Dar, pentru a putea merge pe ea, este nevoie si de inima. Iar infuzia de suflet face ca acest lucru sa fie posibil. Este scopul suprem: de a ne înalta în spirit, sau de a trece dintr-o dimensiune în alta, de a întelege ca infuzia de suflet nu este doar mijlocul prin care se realizeaza înaltarea, ci chiar scopul ei. 

A trai, a fi viu, presupune ca trupul sa fie înzestrat cu constiinta. Infuzia de suflet este o cerinta absoluta pentru a putea trai în Spirit.

Noi, ca rasa de Fiinte de Lumina ce traiesc în Spirit, complet constiente si infuzate cu suflet, ne-am oferit voluntar sa locuim în toti cei ce apartin speciei umane, pentru a-i ajuta pe parcursul procesului; pentru a le influenta – nu manipula – alegerile; pentru a actiona ca moase la nasterea lor pe tarâmurile celeste, Universul Spiritului. 

De aceea se actioneaza atât de mult pentru a se realiza un echilibru perfect între minte si inima; de fiecare data când acest echilibru se stabileste, suntem binecuvântati de prezenta Mintii Superioare si a Inimii pline de Compasiune, se manifesta o constienta mai profunda a sufletului si se infuzeaza mai mult suflet în constiinta colectiva a oamenilor.

Rezultatul nobilului experiment va fi crearea unei fiinte planetare complet noi. Ceea ce începem sa ne amintim într-un final este totalitatea Sufletului nostru, caracterul lui complet. Singurul motiv pentru care suntem neîmpliniti – nu suntem „întregi” – este pentru ca am uitat un element al sufletului nostru. Nu am „pacatuit” – doar am uitat. 

Si în cadrul acestui proces de reamintire, constiinta si sufletul sunt instilate în noi, specia umana individuala.

Este interesant de observat ca, pe durata celor trei zile de comunicari, am mâncat foarte putin, am dormit când si când, telefonul nu a sunat nici macar o data si nici un suflet (întrupat) nu a venit la usa mea, am totusi prieteni si cunostinte care trec pe la mine sau suna zilnic. Dar timp de trei zile a fost liniste. Doar eu si El.

Undeva pe la mijlocul zilei a treia, însa, a fost o pauza în transmisie, moment în care mi-am exprimat câteva idei. De fapt, nu am vorbit cu adevarat. Ca si în trecut, tot ce a trebuit sa fac a fost sa gândesc, iar ei au raspuns la ce au considerat important.

Cel mai mult mi-am dorit sa stiu de ce îmi aminteam, dintr-odata, toate astea acum, de ce era necesar sa mi le reamintesc si de ce sunt zile în care totul pare mai mult ca o pedeapsa, decât o binecuvântare? Ce scop au toate acestea? Si, din nou, cine sunteti voi?

Mi-au spus ca noi, rasa de Fiinte de Lumina care s-a oferit sa ajute specia umana, ne-am unit si ne-am contopit cu echivalentii nostri umani pentru a întelege pe deplin, a evalua si a simti compasiune pentru conditia lor. Aceasta coborâre în constiinta umana a fost gresit denumita „cadere din gratie”, dar este într-adevar o separare de Gratia Divina. 

Însa nu a fost o greseala si nici nu este o pedeapsa pentru o viata traita în pacat si alegeri gresite – doar daca serviciul în slujba Divinului ar putea fi o alegere gresita. Coborârea în specia umana a fost un act altruist si temerar, de serviciu motivat de compasiune.

Bineînteles ca sunteti permanent supusi legilor locului si dimensiunii pe care ati ales sa o serviti. Am înteles asta, în plan abstract. 

Dar pâna când nu le-am vazut din perspectiva umana, nu am stiut cât de restrictive pot fi aceste legi, cât de opresiv si dureros este efectul lor asupra acelora dintre noi care suntem egali cu universul si mai presus de orice lege limitativa.

Am venit sa servim specia umana, într-o lume a densitatii a treia si suntem supusi tuturor legilor acestei lumi. Ne-am contopit cu specia umana, pâna în punctul în care ne-am identificat total cu ea. 

De fapt, rolul nostru în experiment nu s-a manifestat decât atunci când am început sa credem ca suntem oameni. Când vom atinge masa critica, exact în momentul planificat, se va declansa procesul de reamintire.

Aici ne aflam noi acum, la diferite etape de reamintire: ne reamintim cine suntem, ce suntem, de unde venim si, în final, de ce facem toate astea. Sufletul reprezinta memoria înregistrata a cine si ce suntem în univers. Sarcina noastra este doar sa ne amintim deplinatatea sufletului nostru, ca facem în totalitate parte din întregul univers. 

Pe masura ce partea mai profunda a Sinelui îsi aminteste un alt aspect al sufletului sau, ego-ul uman reactioneaza cu un: Aha! – o experienta de iluminare. Iluminarea si sufletul sunt expresii diferite ale aceluiasi eveniment. Si, pe parcursul procesului nostru de reamintire, specia umana se trezeste.
Noi ne amintim, omul din interiorul nostru se trezeste. 

Evolutie prin rezonanta: a sti cine esti si a exprima cine esti face ca evolutia tuturor lucrurilor din jurul tau sa se accelereze si ca omul din interiorul fiecaruia dintre voi sa se trezeasca. 

Si, odata cu fiecare trezire, cu fiecare accelerare, vine mai multa lumina, mai multa constiinta si mai multa compasiune. Rezultatul este ca se infuzeaza mai mult suflet în specia umana si, odata cu el, Spiritul ce-l însoteste.
La nivel de suflet, va întrupati nu doar în alte dimensiuni, ci si pe alte planete din alte sisteme. 

Pe masura ce intrati în lumina, frecventa voastra va creste pâna în momentul în care veti vibra într-o noua expresie sau dimensiune a cine sunteti cu adevarat. Nu sunteti înruditi cu cei de pe Arcturus, Sirius si Pleiade: voi sunteti ei. Nu sunteti ca Fratii, voi sunteti Fratii; nu similari, ci aspecte diferite ale aceleiasi Fiinte.

 
Ca parte a unei familii, sau grup de suflete mai mari decât va puteti imagina, fiecare dintre voi are o parte diferita dintr-un proiect de lumina pe care ati venit aici ca sa-l realizati. 

Pentru asta, tot ce aveti de facut este sa oglinditi si sa rezonati descendenta voastra perfecta. Este o descendenta care vine din constelatii de care începeti sa va amintiti, constelatii ce rezoneaza cu frecventa diamantului ce se roteste cu viteza gândului, mentinând în acelasi timp corpul fizic.

 
Acestea sunt descendenta si destinul vostru, pastrate în ADN sub forma de amintiri – amintiri despre aceste constelatii, precum si despre Egiptul dinainte de Atlantida, care a existat înainte de mutatia suferita de codul vostru genetic (mutatie cu care ati fost de acord) – acesta fiind un aspect al contractului de care este limpede ca nu va amintiti. 

Însa acest lucru face parte din întelegerea voastra la nivel de suflet, necesar pentru îndeplinirea cu succes a misiunii voastre pe planeta Pamânt.

Este posibil ca unii dintre voi, al caror nivel de constiinta s-a ridicat, sa înteleaga ce se petrece – dar multi nu înteleg. Sunt vremuri tulburi, în care cei ce stiu îi învata pe cei ce nu stiu. Multi dintre voi vor nega ce se întâmpla, deoarece sistemul vostru de credinta nu este suficient de extins, pentru a integra tot ceea ce se întâmpla. 

Dar nici unul dintre sufletele care au trait aici vreodata nu va pierde acest eveniment.

Începeti sa va amintiti de corpul vostru de lumina. Instinctul vostru de a va aminti este real în corpul vostru si la fel de puternic ca orice instinct sexual pe care l-ati simtit vreodata. El va deveni cea mai înalta aspiratie a voastra.

Între timp, gânditi-va la asta ca la o multime de ocazii ce vi se ofera, ca la un banchet de la care nu lipseste nimeni dintre cei care sunt întrupati aici: Mama, Tata, Dumnezeu si toti zeii mai mici, fratii si surorile voastre galactice. 

Daca vi-i puteti imagina, vedeti ca sunt aici, stând între dimensiuni, urmarind si observând, întrebându-se când va începe petrecerea; unii chiar fac pariuri în legatura cu ce se va întâmpla în continuare si în ce va veti transforma, daca o veti face. 

Într-un univers al liberului arbitru, nu exista garantii. Sunteti martori la desfasurarea unei vointe marete – Vointa Divina – ce se uneste cu liberul vostru arbitru, pentru a co-crea înaltarea.

Si totusi, cine suntem?, va întrebati. Aceasta este cheia recuperarii amintirilor voastre, a aducerii aminte a faptului ca exista doar unul dintre noi aici; ca doar unul a fost aici vreodata. Si acela esti tu. (Sa fie ecoul, sau ati mai auzit asta?)

Brusc, comunicarile s-au terminat si am stiut-o. Îmi era foame. Foarte foame. Am mâncat tot ce era în casa si m-am dus la culcare. Era ora opt, nici macar nu se întunecase înca. 

M-am dus la culcare si am dormit paisprezece ore în continuu si poate as mai fi dormit, daca nu m-ar fi sunat cei de la compania de telefonie sa-si ceara scuze pentru faptul ca postul meu telefonic fusese deranjat timp de trei zile si ca ei de-abia acum au descoperit acest lucru. Jumatate de ora mai târziu, prietenul meu cu calitati foarte, parapsihice, George, era la usa mea, dorind sa stie ce se întâmpla. 

Mi-a spus ca trecuse pe la mine de trei ori în ultimele doua zile si ca nu a putut sa treaca de chestia aia uriasa cu aripi, care-mi pazea usa.

Si tot asa...

În urmatoarele zile l-am evitat pe El si camera mea de zi/canapeaua. Nu a avut nici un efect. Informatiile continuau sa curga, mai personale si mai la obiect, relevante pentru conditia umana prin care trec acum. 

Mi s-a spus ca, pe masura ce amintirile despre „Toate Alea” si „celelalte” îmi vor reveni, voi pierde probabil unele amintiri lumesti, lucruri minore oricum. Nume, locuri si evenimente pastrate în banca locala de date, dar folosite rareori, ar putea fi fortate sa iasa. 

Restul universului traieste în starea de totul-este-acum; istoria nu este pastrata sau înregistrata liniar, ca în dimensiunea a treia. În restul universului stii întotdeauna totul, dar îti este accesibil doar ce îti este necesar acum. Stii ceea ce trebuie sa stii si informatiile îti vor fi accesibile când vei avea nevoie de ele. Nu este nevoie sa le porti cu tine tot timpul.

În vremurile primitive, când stramosii nostri mergeau în expeditii de explorare a lumilor noi, faceau acest lucru, fara a se preocupa de timp. Traiau pur si simplu experienta, pâna când ea se încheia.

Între timp, în cadrul procesului de reamintire a Toate Alea, poate veti fi derutati de schimbarea tiparelor de gândire, este posibil ca „automatismele” de pâna acum – modul în care ati actionat întotdeauna – sa sufere un proces de reprogramare. 

Este posibil sa fiti dezorientati între programe, astfel încât nimic sa nu mai fie facut în mod automat. Poate va veti trezi conducând pe o strada necunoscuta, întrebându-va unde sunteti. Veti uita strazi cunoscute. 

Veti avea o clipa de panica sau teama, nestiind unde sunteti sau cine sunteti. Aceste stari nu vor dura mult, iar rezultatele nu vor fi tragice; doar va vor da suficiente batai de cap pentru a le observa si a începe sa va puneti întrebari despre voi. 

Între timp, e posibil sa fie nevoie sa tintiti mai direct spre ceea ce intentionati, oricât de nesemnificativ ar fi, si sa fiti atenti.

 
Exista o intersectie aglomerata lânga casa mea, pe care o folosesc zilnic de doi ani, la plecarea si la venirea acasa – unul dintre automatismele mele. Acum doua nopti, m-am dus sa-l vizitez pe George. Pentru asta, trebuia sa ies de pe alee, sa ma duc pâna la colt si sa fac dreapta. 

Însa, din obisnuinta, am facut stânga si am ajuns în aceeasi intersectie aglomerata. Chiar înainte de a ajunge acolo, mi-am dat seama ca ceva nu era în regula.

Nimic nu-mi era cunoscut. Asteptam ca lumina semaforului sa se faca verde si nu aveam nici o idee unde sunt, încotro ma îndreptam, sau cum am ajuns acolo. Nici macar nu eram sigur de ce am plecat de acasa. M-am uitat la toate cele patru colturi si nu am recunoscut nimic. 

Lumina s-a schimbat si apoi iar s-a schimbat; nimeni nu a claxonat si nici nu a parut iritat, dar masinile au început sa se strânga în jurul meu. Pe indicatorul strazii scria, si am recunoscut-o, dar nu aveam idee unde eram, în raport cu strada.

Debusolat, am mers înainte, am traversat strada si am mai mers probabil înca un cvartal, pâna când mi-am dat seama unde sunt si, mai important, unde intentionam sa ma duc. Am întors, m-am înapoiat în intersectia prin care tocmai trecusem si am luat-o spre casa lui George. 

M-am uitat si parea ca imaginea se estompeaza – ca atunci când pierzi semnalul la televizor – ca se vad doar umbre luminoase si întunecoase. În fata mea, totul era clar, în detaliu si bine definit. Am continuat sa merg spre casa lui George.

În timp ce istoria voastra va fi descarcata, este posibil sa aveti perioade în care sa va simtiti „izolati” de toti si toate. E posibil sa aveti o senzatie de izolare sau de pierdere. 

Sunteti despartiti de istoria care nu va mai trebuie, de ceea ce nu mai serveste noului vostru scop si care poate v-a luat din forta.
Voi sunteti cei care renuntati la toate astea. 

Pe parcursul procesului, s-ar putea sa va simtiti mai mult decât confuzi. Nu va îngrijorati, nu este primul simptom al bolii Alzheimer. Veti trece peste asta si va va placea noua situatie, dupa ce va veti da seama de diferenta.

 
Si asta e tot. Cel putin partea de care îmi amintesc. E important de stiut ca nu am gasit înca cuvinte pentru o mare parte din ceea ce mi-au spus. Viitorul se afla dincolo de ceea ce poate sa accepte imaginea mea actuala despre realitate.

 
Mi s-a spus ca toate aceste informatii, si multe altele, au fost descarcate în aura mea si ca ele sunt la dispozitia mea la cerere, daca mi se vor pune întrebari. (Întrebati-ma ceva. Orice.) Mi s-a mai spus ca multe dintre instrumentele de care as avea nevoie în lucrul cu acest material au fost instalate în circuitele mele neuronale, înainte de a ma naste – la cererea mea, as putea adauga. 

Si mi s-a amintit ca e vorba doar de banca de date a unei singure rase; ca eu sunt, de fapt, produsul a cel putin douazeci si doua de rase, diferite din punct de vedere genetic, fiecare reprezentata de propria holograma si de propria banca de date legate de memorie.

 
Si asa mai departe.

Alt lucru mi s-a parut important: faptul ca daca o mare parte dintre voi crede în ceva, este suficient pentru a face ca acel ceva sa se materializeze. Din acest motiv, e mai important sa stii de ce crezi un lucru, decât faptul ca îl crezi.


CITITI, ANALIZATI, CONCLUZIONATI.... CU TOTII SUNTEM CO-CREATORI IN ACEST UNIVERS !