luni, 29 august 2011

Frecventa Geniu de John J. Falone

Einstein,Romania,Renasterea,Ascensiune,Frecventa Geniu,Spiritualitate,Inuaki,2021,activarea ADN,ADN,Fizica Quantica,


Editura For You tocmai a reeditat o carte de exceptie, Frecventa Geniu, de John J. Falone, în care se ajunge la Divinitate si credinta prin stiinta.

Cartea ne arata ca fiinta noastra este un bio-computer, transmitator-receptor, ce functioneaza ca un panou de circuite, continând modelul sacru al lui Dumnezeu, al Creatorului Unic, iar întelegerea functiilor sale este cheia pentru eliberarea Frecventei Geniu.

Cartea explica, atât din punct de vedere stiintific, cât si spiritual, functionarea si semnificatia centrilor importanti din organismul nostru – glandele si chakrele care le corespund – si ne ajuta sa întelegem cum functionam, atât ca mecanism biologic, cât si ca fiinte unice, facute dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

Citind-o, întelegem ca suntem entitati de lumina si ca geniul exista în noi toti. Însasi lectura cartii ne ridica frecventa vibratiilor si coeficientul de inteligenta.

Frecventa Geniu este o radiatie a Luminii ce izvoraste direct din sursa Divina a întregii vieti, din Unicul Creator. Ea impregneaza si sustine Forta vietii, miscând chiar particulele atomice, stelele si aglomerarile galactice.

Toti posedam Frecventa Geniu – frecventa Mintii lui Dumnezeu – care impregneaza fiecare fiinta umana.

Sta în mâinile noastre sa accesam aceasta frecventa, sa ridicam nivelul vibratiilor luminii din care suntem construiti cu totii. Ce trebuie sa facem pentru a ridica vibratia fiintei noastre?

Dupa ce întelegem cum este construita si cum functioneaza fiinta noastra – lucru explicat foarte stiintific in carte – trebuie sa alegem sa ne ridicam vibratia.

Verbul a alege se afla la baza a tot ceea ce va întreprinde, în mod constient, omul mileniului III. De ce?

Pentru ca va întelege – cu ajutorul acestei carti si a altora de acelasi fel – ca evolutia este responsabilitatea noastra, ca noi alegem tot ce ni se întâmpla în viata, ca nimeni altcineva nu hotaraste pentru noi. Am sa dau un citat destul de lamuritor:

"Evolutia voastra este responsabilitatea voastra. Aveti inteligenta, într-adevar, dreptul de a pune la îndoiala, analiza si trage concluzii cu privire la orice forma de stiinta.

Voi sunteti expertii vietii voastre. Din punctul de vedere al adevaratei voastre evolutii, este mult mai bine sa aveti credinta fara intelect, decât sa aveti un intelect fara credinta.

Cunoasterea obiectiva se gaseste în stiinta, iar credinta simpla se gaseste în religie.

Şi totusi, daca stiinta „ar dovedi” dincolo de orice îndoiala ca exista Dumnezeu … atunci ce s-ar întâmpla? Ati fi schimbati?

Toata cunoasterea este subiectiva. Însasi Mintea UNICULUI creeaza si impregneaza eprubetele ce contin, la rândul lor, substanta creata de UNICUL.

Astfel, aducem aceasta carte pentru aceia dintre voi ce sunt prinsi în dilema intelectuala a obiectivitatii „fara inima”.

Realizati faptul ca puteti, în cele din urma, sa va dovediti voua însiva adevarul UNICULUI, numai daca veti cauta raspunsul întrebarilor voastre prin puterile extraordinare ale Inimii Inimilor.

Raspunsurile vin din Inima Inimilor si nu de la intelect, dupa cum presupune gândirea tridimensionala.

Cereti în spiritul Omni-„stiintei” si Omni-„prezentei” din Punctul Universal, acolo unde Ochiul Divin al Constiintei Universale „vede” prin puterile multidimensionale ale UNICULUI."

Acum, la început de mileniu III, în gândirea noastra se petrec niste modificari de care, uneori, nici noi nu suntem constienti. Le simtim doar, stim ca se petrece ceva, dar nu putem defini clar despre ce anume este vorba.

Aici ne ajuta aceste carti minunate, aparute în întreaga lume, scrise aproape simultan de persoane care nu se cunosc si nu stiu una de alta – carti care aduc un mesaj ce e vechi de când lumea, dar pe care n-am stiut, sau nu am vrut, sa-l ascultam, mesaj ce este spus atât de clar în toate scrierile sfinte, încât te întrebi cum de nu l-ai luat în seama pâna acum.

El este: „Cu totii Una suntem.” „Iubiti-va, asa cum va iubesc si eu.”... acum, ramân aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”

Cred ca recunoastem cu totii aceste cuvinte minunate si ne punem din ce în ce mai des întrebarea ce este de facut?

Ca raspuns direct la aceasta întrebare, iata un alt citat din cartea Frecventa geniu, foarte edificator.

"Mai întâi si mai presus de toate, trebuie sa învatati sa iubiti cu adevarat, neconditionat toata creatia. Apoi veti rezona cu frecventa Super Luminii.

Noi folosim dispozitivul sintactic (cuvântul Iubire) pentru a ne referi la o frecventa care genereaza forta profunda de a transforma si crea – frecventa de legatura care tine atomii împreuna cu o forta incalculabila.

Trebuie sa învatati sa traiti în acea frecventa a Iubirii. În timp ce veti rezona cu aceasta frecventa, veti începe sa ŞTITI.

(...)TREZITI-VĂ! La ce foloseste tot ceea ce faceti, daca nu ca sa recâstigati Corpul vostru de Lumina? Începeti sa puneti întrebari si cereti adevarul din voi însiva.

Apoi, cereti ceea ce va creste frecventa, astfel încât sa puteti comunica si primi ajutor de la Maestrii si ghizii care se dedica acestui moment final, dupa timpul vostru.

Christos, Maestrul Iisus va învata: „Cereti si vi se va da”. Asta însemna ca VOI SUNTETI CEEA CE VOI CERETI.

Este momentul sa hotarâti prioritatile. Ce sa cereti? Ce sa primiti? Cu ce scop? Daca raspunsurile nu pot fi date, cereti ajutor pentru a pune întrebarile potrivite.

Cereti ajutor pentru revendicarea Corpurilor voastre de Lumina – din reunirea numeroaselor parti ale constiintei voastre împrastiate peste tot Pamântul si prinse în cursa în cea de-a patra dimensiune.

Cereti ajutor, stiind ca doar voi va puteti ajuta, în final, pe voi însiva.

Şi iata un raspuns – înca si mai incitant, din aceeasi carte, Frecventa Geniu!

...cautati în liniste Inima Inimilor voastre. Sa stiti ca, în curând dupa timpul vostru, acest timp nu va mai exista.

Şi „noi ceruri si un nou Pamânt” vor straluci în interiorul vostru – pure si minunate, mai presus de orice ati visat vreodata – si populate cu fiinte noi, create de voi însiva.

Se toarna în voi Geniu si Întelepciune, ACUM, în acest moment, în trupurile voastre, pe Pamânt, în Lumina – daca alegeti sa fie asa.

Apoi noi, cei din toate dimensiunile, ne putem întâlni pe „terenul comun” al Super Luminii ca sa ne veselim întru aceasta creatie, deoarece ea va rezona perfect cu Sursa acelei bucurii.

Sa fie asta doar fantezie poetica? Va asumati riscul de a crede ca asa este – si de a continua sa fiti asa cum ati fost? Veti alege sa renuntati la responsabilitatile voastre fata de o Viata/Lumina continua? Veti renunta la mostenirea voastra de a co-crea?

Viata în interiorul LUMINII mostenirii voastre este mult mai reala decât iluzia pe care o traiti fara parteneriatul dintre voi si Sursa Eterna. Nu sunteti singuri!

Veniti acasa, preaiubitilor!

Dupa cum vedem, exista multe notiuni care necesita explicatii. Sunt multe de spus, asa ca propun ca toata lumea care este cu adevarat interesata de propria viata, cât si de ceea ce se întâmpla pe planeta, sa citeasca aceasta carte, împreuna cu cea care a aparut de curând la editura noastra si care o completeaza – si anume E.T. 101, Manual Cosmic cu instructiuni pentru evolutie planetara.


Un fragmnet foarte actual si la subiect din cartea Frecventa Geniu

Dragii mei,

Va ofer cu drag un extras din cartea Frecventa Geniu, de John J. Falone, in speranta ca va trezesc interesul pentru aceasta extraordinara lucrare, scrisa pentru timpurile pe care acum le traim.

Dincolo de unele pasaje stiintifice, care pe unii dintre noi ii pot descuraja, cartea reprezinta o sinteza clara a principalelor aspecte care ne preocupa, ne raspunde intr-o maniera fara echivoc la cele mai profunde intrebari ce ne framanta astazi.

Va sfatuiesc sa nu va lasati descurajati daca ceva vi se pare prea greu, Cititi in continuare si va veti lamuri. Fecventa Geniu functioneaza, chiar daca nu suntem constienti de acest lucru. Este suficient sa citim.

Ea lucreaza pe fundal, ca un minunat si subtil program de calculator. Am ales, la intamplare, un pasaj. Oricare altul ar fi fost la fel de actual si de profund. Fiecare pagina contine o perla de cunoastere.

Am reeditat cartea cu mult drag. Este ceea ce avem nevoie, acum. Pe vremea cand a fost publicata, nu eram pregatiti pentru adevarurile pe care le contine.

Acum abia este vremea ei. Sper sa va aduca linistea de care aveti nevoie.

Cu drag, Monica.

John Falone FRECVENTA GENIU http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=publicatii&autor=6


DINCOLO DE CHANNELING

REZONATORI CONSTIENTI DE LUMINA


Cel care intreaba: Daca Frecventa Geniu este intotdeauna si pretutindeni prezenta in jurul nostru si in interiorul nostru, atunci de ce trebuie sa muncim atat de greu pentru a o folosi?

MaYaRa: Daca a trai si a actiona in sentimente profunde de Iubire, contempland maretia creatiei si experimentand meditatii pasnice, inseamna munca grea, atunci voi aveti o calatorie dificila de parcurs.

Perspectiva potrivita aici e de a nu folosi nimic, ci de a rezona cu prezenta MINTII LUI DUMNEZEU. Desi fiecare entitate exista intr-o stare perpetua de constienta-libera, nu toate entitatile rezoneaza cu ea.

Daca nu mentineti aceasta rezonanta prin propria constiinta personala, urmarile Frecventei Geniu raman in stare latenta.

Noi incercam sa va instruim in tehnicile potrivite si eficiente atitudini si cunoastere pentru a intra in rezonanta cu frecventele cele mai inalte ale naturilor voastre innascute, astfel incat sa puteti emana cu adevarat, inca o data, procesele UNICULUI si sa realizati mult mai mult intr-o fractiune a unei perioade date de timp, decat traiti in timpul unei existente.

Din perspectiva voastra personala, s-ar putea sa aveti timp suficient pentru a va indeplini misiunile.

Dar, dintr-o perspectiva universala, punctul Omega este aproape.

Sunt ocazii pentru salturi uriase in evolutia personala, care nu vor fi repetate timp de sute de mii de ani, dupa numaratoarea voastra.

Iubitilor, din perspectiva cea mai recenta, timpul disponibil se cam termina.


Cel care intreaba: In vremea noastra, sunt multi care comunica cu entitati neintrupate, adica prin channeling. Poti sa comentezi despre aceste canale aflate in transa fenomen care se pare ca este deja validat?

MaYaRa: Linia urmata de intrebarile tale este pertinenta si urmatoarele informatii referitoare la acest fenomen ar ajuta la aprofundarea intelegerii Frecventei Geniu.

In aceasta situatie, nu ar trebui sa fiti surprinsi daca redefinim termenul vostru de chanelling.

Planeta voastra este chinuita de confuzia datorata multitudinii de limbi vorbite si cel mai util este sa se redefineasca adesea cuvintele/simboluri, intrucat ele apartin organic naturii.

Intr-un viitor nu prea indepartat, va fi din nou o singura limba universala pe Pamant. Nu va fi limba engleza, asa cum o stiti voi.

Termenul chanelling desi o expresie potrivita pana la un punct produce ambiguitati, atunci cand este aplicata adevarurilor mai inalte.

Ne vom referi in continuare la acest fenomen, ca la niste rezonatori-de-lumina. Mai departe, vom califica acest termen, cu urmatoarele prefixe: constient, subconstient, voluntar si involuntar.

Intrucat oricine este un rezonator de Lumina, acest termen ne ajuta mult la definirea viitoare a gradelor si proceselor care se manifesta din functia intrinseca a Luminii.

E de ajuns sa spunem ca Rezonator-de-Lumina este un termen suficient de clar, pentru a permite explorarea multor fenomene psihice, care au loc intr-un numar in permanenta crestere in planul vostru de existenta.

Prin folosirea acestui termen, voi ati putea pricepe cum o modalitate primara a transferului gandului se poate petrece la multe nivele diferite ale constiintei.

Intelegerea unui rezonator de Lumina va da o posibilitate mai extinsa de a include numeroasele nivele si procese care se manifesta prin telekinezie, telepatie si transfer prin densitati diverse, cum ar fi campurile electromagnetice si gravitationale.

Aceia care refuza sa faca schimbarile fizice si mentale necesare rezonarii cu Frecventa Geniu, nu pot primi cheile spre libertate.

Fara aceasta frecventa de acces, nicio entitate nu poate penetra valurile dimensiunilor mai inalte, indiferent de siretenia sau forta ei.

Din fericire pentru voi, exista un sistem de siguranta, care garanteaza viata infinita in Lumina, cat si universuri si dimensiuni de bucurie nenumarate.


Rezonatoare-de-Lumina subconstiente RLS


Acum, hai sa examinam cele mai extreme cazuri de rezonatoare-de-Lumina, pe care voi le numiti canale aflate in transa, sau mediumuri.

Aceste entitati pot fi categorisite ca rezonatoare-de-Lumina subconstiente si, pentru prescurtare, vom folosi denumirea de RLS.

Sansele sa apara un RLS intamplator sunt de unu un la miliard.

Practic vorbind, RLS este o entitate care, prin intarirea karmica a corpurilor energetice datorita folosirii unuia sau mai multor cicluri de viata in serviciul altora, a dezvoltat un bio-computer care rezoneaza cu entitati din dimensiuni mai inalte (sau din alte dimensiuni), prin intelegeri facute anterior si prin lucru cu Lumina.

Unii RLS, intrupati in scenarii de viata care sunt atat de diferite de cele anterioare, incat repetarea tiparelor in anii care pun bazele actualului ciclu viata/trup inmagazinate ca si coduri de acces pentru memoria celulara in ciclul actual, nu sunt puse in miscare cu usurinta, de ceva anume.

Dupa cum vom vedea, acestea sunt, de obicei, cele mai socante sau neobisnuite cazuri, intrucat asa numita insusire psihica este manifestata brusc, aparent fara nicio motivatie.

In contrast, multe dintre aceste entitati au scenarii de viata similare, care declanseaza dorinte puternice, in anii in care ele se formeaza.

In termeni conventionali, acestea sunt recunoscute de timpuriu ca talente sau persoane puternice, care stiu sa-si atinga scopul.

In cazul dinainte, desi posibilitatile au fost stabilite anterior, scenariul vietii este atat de diferit, incat entitatea da dovada de o confuzie profunda in ceea ce priveste scopul vietii sale.

Astfel, RLS creeaza tensiune in creierul-memorie al constiintei, pana ce, la un moment dat, intr-o circumstanta de viata aparent fara nicio legatura, entitatea incepe sa rezoneze cu frecventele unei alte dimensiuni.

In aceste cazuri, primul impuls este de a se considera ca e vorba de nebunie. Aceasta limitare este curent invinsa de forta recunoasterii subconstiente a altor dimensiuni.

Totusi, rezistenta eu-lui fals e, de obicei, atat de intensa, incat activitatea constienta a bio-computerului rupe circuitul constientei senzoriale, transferand-o in ceea ce voi denumiti stare de transa.

RLS sunt cazurile care par cele mai senzationale. Acestea contrasteaza cu cele care sunt genii in domeniul lor sau cu copiii minune (fenomen), care desi obtin informatii in timpul transei sunt considerati acceptabili, deoarece sunt, pur si simplu, absorbiti in munca intr-un mod obsesiv.

Cei ce aleg un scenariu de viata, care nu are un model aplicat anterior in memoria celulara, sunt, in general, cei care, prin intermediul unor stresuri sau traume variate, declanseaza conectarea la frecventa sau contactul cu alte dimensiuni.

Consideram ca aceasta metoda serveste psihologiei inverse a credibilitatii intrucat majoritatea celor din planul vostru nu ar avea arsenalul intelectual preconceput, pentru a realiza un asalt reusit asupra celor care opereaza in intregime in afara trecutului lor istoric imediat.

De exemplu, o casnica intra brusc intr-o stare de transa, rezonand cu adevarul profund si profetind.

Odata ce s-a manifestat primul contact, entitatea care realizeaza legatura subconstient trebuie sa obtina o decizie constienta din partea RLS, pentru continuarea contactului.

Daca decizia din partea RLS este una de negare, contactul este terminat pentru acest ciclu de viata sau pentru un moment viitor din acesta.

Asadar, Legea Confuziei sau liberul arbitru e respectata. Daca entitatea este de acord, atunci o serie de instructiuni vor aparea curand, explicand o tehnica pentru reintrare sau intalniri.

Astfel, chiar daca momentul intalnirii, a contactului, sau a rezonantei cu alta dimensiune este reglementat anterior de entitate, inaintea intruparii sale, verificarea constienta momentana si acceptarea continuarii contactului sau rezonantei este semnatura care consolideaza acordul pentru activitatea viitoare.

Contractul, ca sa zicem asa, poate fi anulat in orice moment.

Notati ca NICIODATA o sursa superioara de Inteligenta nu-si va impune cu forta, sub niciun motiv, vointa sa asupra unei entitati.

Desi numarul mare de entitati care indeplinesc acest serviciu a crescut spectaculos in ultima decada din timpul vostru, acestea continua sa fie o minoritate.

Motivul este ca ele sunt treapta a doua sau unda de comunicare dinspre dimensiunile mai inalte, in decursul acestui punct Omega din ciclul universului.

Cea de-a treia treapta va fi mai grandioasa ca amploare si va implica milioane de entitati.

Prima treapta a constat din profetii ale antichitatii, dupa cum este consemnat in Marea voastra Carte.

A doua treapta a fost conturata mai sus.

A treia treapta este aceea in care sub-armonicele acestui val se imprastie mai intai la sutele de mii de entitati din planul vostru.

De comun acord, oameni infratiti din toate rasele si credintele vor extinde unda de Lumina, la inca mii si mii de alte entitati.

_________________________________________

Rezonatoare constiente de Lumina: RCL


Acest din urma grup va fi denumit rezonatoare-constiente de Lumina sau RCL. Pentru motivele de mai sus, aceste RCL nu intra in stari de transa, dar au indeletnicirea mult mai solicitanta, de a descifra informatiile inalte din constienta animala zilnica numita, in prezent, "lumea reala".

RCL, asa cum este indicat de numarul in crestere al celor care au ales sa fie implicati, joaca un rol important in evolutia rapida, uriasa a constiintei, prin natura experientiala a realitatii in dimensiuni mai inalte ale existentei, manifestata in planul vostru in acest moment.

Adica, nu este suficient sa vezi, sa auzi sau sa urmezi orice invatatura consacrata. Nu este suficient nici sa crezi, pentru a face tranzitia spre dimensiunile a patra si a cincea.

A REZONA CU SI A TRAI CA EXPERIENTA LUMINA FRECVENTEI GENIU ESTE SINGURUL MIJLOC PENTRU A CRISTALIZA NOILE PARADIGME ALE EXISTENTEI, IN DIMENSIUNILE CATRE CARE SE INDREAPTA ACUM PAMANTUL.

Cum se realizeaza acest lucru? Ca sa intelegem, vom incepe prin definirea termenului rezonator-constient-de-Lumina, RCL.

Apoi vom aplica aceasta definitie propriei voastre situatii si a altora, care vor actiona si care actioneaza in multe domenii ale experientei planului pamantesc interconectati cu totii prin Lumina Constientei Libere, care va face mari schimbari asupra Pamantului si in interiorul fiecarei entitati.

Vom explica, de asemenea, cum aceasta a treia faza de rezonanta este accesibila TUTUROR celor care cauta dimensiunile mai inalte ale realitatii si adevaratele lor identitati de copii si lucratori intru Lumina. Viitorul vostru este aici, ACUM. Lasati-ne sa repetam:

ACEASTA A TREIA FAZA DE CONTACT ESTE ACUM ACCESIBILA TUTUROR CELOR CARE DORESC SA LUCREZE CU LUMINA MAI INALTA.

Cu toate ca afirmatia de mai sus nu este o noutate Frecventa Geniu a fost intotdeauna accesibila tuturor.

Noutatea este ca voi primiti acum ajutor, la un nivel fara precedent, din partea Inteligentei Conducatoare din alte dimensiuni, care lucreaza cu planurile UNICULUI si care asteapta rabdatoare decizia voastra de a fi de folos in acest exod al omenirii, al Pamantului, catre originile sale in taramurile Luminii mai inalte ale creatiei (nu vorbim de zeii din spatiu, cei care au utilaje de calitate superioara).

Diferenta elementara dintre RLS si RCL este ca ultima poate avea, sau nu, un acord prealabil obtinut in ciclurile anterioare.

Adica, in cea de a treia faza a ciclului Omega, a "secerisului", voi ati putea decide constient sa rezonati cu Lumina, prin Frecventa Geniu, indiferent de circumstantele precedente ale vietii, indiferent daca ati fost sau nu descendent direct al unui neam de preoti, profeti, clarvazatori, maestri, guru sau genii.

Timpul necesar in atingerea unui grad viabil de contact constient este direct proportional cu intensitatea dorintei voastre.

Astfel, unii dintre voi, care au un trecut mai degraba dubios, si-ar putea accelera intr-adevar spiritul, chiar inaintea celor care ar putea avea o experienta comparativ mai prolifica in viata trecuta, daca cei din urma sunt blazati, epuizati, multumiti de sine sau, poate, lenesi.

Oriunde va veti afla in schema lucrurilor, ACUM este momentul sa va impatriti eforturile, deoarece rezultatele sunt pe termen lung PENTRU TOTDEAUNA.

Daca nu va amintiti inceputul acestei carti, va sfatuim sincer sa-l revedeti.

Asta, deoarece contemplatia/meditatia adecvata asupra frumusetii infinite a creatiei, manifestata prin IUBIRE/LUMINA-MINTEA LUI DUMNEZEU va impregna aceasta frumusete si o va face sa se manifeste prin rezonarea cu bio-computerul vostru.

Ea ar putea sa se prelinga prin infrastructura formelor-voastre-gand sau ar putea exploda intr-un extaz care va va schimba viata, intr-o clipa.

Oricum, extazul este aproape, daca il doriti. Amintiti-va ca aveti ajutorul multor Maestri din alte dimensiuni ale Luminii. In vremea voastra, timpul este cu adevarat scurt.


Ar fi avantajos sa rememoram sau sa revedem segmentele de inceput ale acestei carti, unde subliniem ca acea calitate de a fi geniu poate fi si este manifestata de entitati in toate aspectele vietii ca voi toti, in diferite evenimente/momente din prezentul vostru ciclu viata/trup ati contactat alte dimensiuni de energie ale inteligentei, indiferent daca va amintiti acum de acest lucru sau nu.

Desigur ca exista contactul permanent pe care il aveti fiecare dintre voi, in ceea ce numiti ciclul somnului.

Voi sunteti, de fapt, fiinte multi-dimensionale.

Intrucat frecventele Constientei-Libere sunt omniprezente si neutre in sarcina lor relativa si, prin urmare, functioneaza fara limitari temporale sau spatiale voi puteti intr-adevar crea spatiu/timp in interiorul timp/spatiu, pentru a materializa saltul necesar si simultan al constiintei spre alte dimensiuni.

Fiecare entitate ar trebui sa continue cercetarea personala proprie in aceasta privinta, deoarece fiecare in parte va culege, in cele din urma, beneficiile servindu-i pe altii, la nivel personal, cu darurile pe care le-a primit.

Sarcina cea mai dificila este sa cauti verigile lipsa din afara, cand ele sunt in interior.

Indiferent daca verificarile aptitudinilor voastre sunt urmarite de egalii vostri, nu este recomandat ca voi sa asteptati si sa vedeti ceea ce au de spus despre toate acestea, asa-numitii experti.

S-ar putea ca pur si simplu sa nu fie destul timp pentru asta. Experimentati Frecventa Geniu pentru voi insiva si primiti Lumina pe care o cautati si din care sunteti o parte.

Pentru cateva clipe vom face o digresiune, intr-o contemplare.

Conceptul de spatiu, in proportiile sale reale, se refera la voi ca bio-computer.

Stiinta a stabilit ca voi sunteti compusi, aproape in intregime, din spatiu.

Ea a calculat ca, daca spatiile ar fi indepartate din structura voastra materiala, ati putea zbura prin ochiul unui ac, la fel ca o pasare prin arcul unui curcubeu. Ganditi-va la aceasta.

Desi oficialitatile stiintifice blocheaza, in general, cunoasterea superioara pe multe nivele, uneori aceasta reveleaza un mare adevar si voi raspundeti ca este doar interesant.

Nu pierdeti aceste revelatii! Contemplati-le. Dilatati-va corpurile mentale.

Eul fals va rezista noii forme-gand din aceasta informatie.

Dar daca persistati, veti evita frigiditatea intelectuala si o rezonanta cu formele-gand de revelatie inrudite va va inalta in timp ce va dati seama cat de sublimi sunteti.

In lumina acestei revelatii stiintifice, ati putea sa va intrebati: Daca este adevarat daca sunt format in cea mai mare parte din spatiu cum pot sa functionez? Ce sunt eu? Care este forta coerenta care imi da iluzia de comasare a structurii formate din fantastice tipare, inmultite de miliarde de ori? Ce tine toate acestea la un loc, sub forma de fiinta vie? Cum se poate ca aceasta similitudine si mod de functionare sa fie atat de demne de incredere, in decursul a mii de generatii si totusi sa creeze, de fiecare data, alta imagine?

Contemplati aceste idei si intrebari.

Contemplati aceste tipuri de intrebari, astfel incat intelectul sa poata fi pregatit sa examineze o cunoastere de frecventa mai inalta mai degraba decat sa sustina putinul pe care il stie.

Ar trebui sa existe retinere in ceea ce priveste judecarea unor idei care par imposibile, incredibile sau contrare a ceea ce ati fost invatati. Explorati aceste idei cu inocenta, cu exuberanta, precum copilul aflat in natura care sunteti de fapt.

Inainte de a trece la explicatiile urmatoare, care se refera exact la subiectul acestui segment, permiteti-ne sa contemplam din nou acest univers al spatiului care sunteti voi.

Asta, deoarece in spatiul gigantic din interiorul vostru hiperspatiul Frecventei Geniu exista modele vii, Fiinte Inteligente Constiente, a caror responsabilitate este sa mentina aceste Sabloane, pe tot parcursul fluxului universului.

Sunt numai Fiinte de Lumina complete, existand in dimensiunile Luminii mai presus de lumina, in afara limitarilor spatiu/timp, care acum va limiteaza pe voi.

Sunt Fiinte Iluminate, care vor aparea cu milioanele in zilele care se precipita catre voi, in cadrul tranzitiei finale a constiintei Pamantului in punctul Omega.

Aceste Fiinte sunt delegate de UNICUL pentru a personifica matricea formelor-gand care proiecteaza geneza la toate nivelele creatiei si devenirii.

Ele sunt Maestri care mentin stabilitatea formei pe care voi o percepeti ca materie.

Ele mentin stabilitatea ADN-ului, asigurand regenerarea integritatii celulare, in timpul puternicului flux cosmic magnetic si al entropiei.

Ele exista vesnic, pentru a proiecta formele-gand ale UNICULUI in Tapiserii Divine, din configuratii unghiulare ale Luminii, care creeaza forme-unda stabile de Lumina, miscare si materie.

Ele va ajuta si va asteapta sa va alaturati lor in gloria creatiei, a vietii eterne.

Ele va invata profunzimile bucuriei intr-o fiinta centrata, care emana dintr-o Sursa aflata dincolo de lumi si mai inainte ca ele sa fi existat.

De ce pare aceasta digresiune atat de importanta pentru examinarea channeling-ului?

Deoarece, ca RCL, voi trebuie sa urmariti o viziune mai exacta, o viziune personala a vietii in alte dimensiuni din interiorul vostru.

Pentru eul fals, intelectul indiferent de masura talentului sau este proprietatea sa pretuita.

Intelectul este folosit pentru a apara sistemele de credinta, create in ignoranta lui.

De aceea, intrucat fiecare este in mod inerent un Rezonator-de-Lumina prin natura sa si fiecare canalizeaza continuu informatii problema este: ce fel de informatii, carui adevar superior ii este permisa intrarea in constiinta voastra constienta.

Prin urmare, "salvarea" fiecarei entitati are la baza munca personala, meritul si responsabilitatea personala pentru intreaga viata.

Astfel, cei care apartin organizatiilor politice, religioase sau stiintifice nu vor asigura nimic, daca efortul personal nu este exercitat pentru a intelege adevaratele voastre naturi de co-creatori responsabili, impreuna cu UNICUL.

Lumea poate fi schimbata numai daca se schimba fiecare entitate in parte. Voi trebuie sa va schimbati!

Fiecare dintre voi, personal, trebuie, prin eforturi proprii, sa devina constient si convins de natura lui superioara si de responsabilitatile care vin impreuna cu aceasta natura intrinseca.

Cand este stabilita o rezonanta suficienta, prin intelegerea, asa cum trebuie, a cine si ce sunteti voi, capacitorul/membrana-creierul vostru este alimentat si extins, iar conexiunile sinaptice ale bio-computerului incep sa formeze super-holograme ale configuratiei care functioneaza sincron-inchis cu dimensiunile Fiintelor Iluminate.

Cu alte cuvinte, voi stabiliti codurile de acces care rezoneaza organic, pentru a va conecta fizic la Frecventa Geniu.

Cand se va intampla aceasta, veti simti ca stiti mai mult decat stiti. Veti pune intrebari, iar raspunsuri cu adevarat inspirate vor emana din interiorul fiintei voastre si raspunsurile vor fi pline de adevar.

Intelectul va avea intotdeauna indoielile sale, din cauza ca a fost bine antrenat sa procedeze astfel. Totusi, centri-minte vor inregistra, cu totii, adevarul lor.

E posibil ca voi sa fi experimentat multe contemplatii/meditatii si a sa va fi sporit cunoasterea obtinuta prin carti, experienta, memorie celulara si, cel mai important, prin dorinta arzatoare de a cunoaste adevarul naturii superioare a existentei voastre.

Dupa ce entitatea descopera si accepta toate acestea, chimia reala a bio-computerului este schimbata si sabloanele de rezonanta ale formelor-gand generate prin voi inspre Pamant si cosmos, prin functiile transceptoare ale mintii sunt reflectate inapoi, catre dimensiunile Super-Luminice ca o stare pura de inspiratie inductoare, care va inalta la viziuni superioare.

Din nou, in timp ce formele-gand se schimba, vi se va schimba si corpul fizic, in timp ce este respatiat si umplut cu Lumina Eterna, deschizand portile si dizolvand blocajele pentru adevarata voastra eliberare.

Rezonanta Constienta cu Lumina nu este ceva limitat la un spatiu/timp/eveniment, intr-o biserica sau la un computer.

Pe masura ce incepeti sa va extindeti potentialul rezonant, intreaga viata vi se va schimba. Veti deveni "canale" cum s-ar zice, primind neintrerupt Lumina mai Inalta in toate momentele/ evenimente, chiar in activitatile lumesti din cadrul vietilor voastre.

Veti lua decizii noi si mai potrivite.

Veti fi calauziti sa intalniti alte persoane care traiesc aceleasi schimbari si acceptiunea voastra de familie se va extinde, in timp ce incepeti sa ajutati, sa asistati, sa calauziti si sa fiti de folos altora astfel incat ei ii vor inalta pe altii.

Pana cand nu incepeti sa simtiti aceasta frecventa a Luminii, veti fi prinsi in capcana ecuatiei partiale a entropiei tridimensionale si a mortii.

Astfel RCL este o modalitate mult mai cuprinzatoare si practica a constiintei, care ii foloseste individului si lumii, in cele mai diverse si mai neasteptate moduri.

Totul s-ar putea sa nu mai para atat de dramatic, distractiv sau misterios ca denumirea pe care ati dat-o de channeling prin transa, dar va asiguram ca rolul transei se diminueaza in cadrul trezirii omenirii.

Pentru ca adevarata trezire nu sta doar in a fi martor la ceea ce li se intampla altora, ci in EXPERIENTA cunoasterii proceselor creative ale UNICULUI.

Vanturile Cosmice sufla, iubitilor. Sus panzele!


Un adevarat RCL este inspirat de Inteligenta Superioara.

Nu exista niciun moment in care personalitatea si constiinta/constienta in trezire sa paraseasca bio-computerul. Ca sa spunem asa, ne intalnim la jumatatea drumului, in cadrul efortului depus.

Cand apar blocajele, noi va dam sfaturi inspiratoare, prin pictograme spatiale in campul auric al mintii. Acestea nu pot fi intelese de cautator, fara vigilenta constanta si fara concentrarea atentiei.

Cand un blocaj energetic este prea intens pentru a fi depasit, iar cautatorul isi mentine dorinta, noi dirijam entitatea prin manevre complicate de sincronicitate cum ar fi o serie de intalniri intamplatoare de entitati care, de exemplu, ar putea sugera o vizita la un loc unde ar putea aparea o intuitie, care, la randul sau, declanseaza o alta intuitie, declansand un alt set de configuratii forme-gand, din care ar putea rezulta un alt rand sau paragraf al acestei carti.

Entitatea este incurajata sa-si foloseasca resursele proprii, inainte de a i se oferi informatiile suplimentare.

Cand ea are contemplatii lucide si rezonanta functioneaza sincron-inchis cu Frecventa Geniu, multe pagini folosind exemplul scrisului sunt scrise in perioade scurte de timp, dupa timpul vostru.

Uneori, formele-gand de joasa frecventa ale entitatii opun rezistenta, astfel incat transmisia devine virtual imposibila, din cauza oboselii extreme sau a intreruperilor etc.

Aceasta pastreaza integritatea si frecventa inalta a continutului mesajului. Cu toate acestea, in niciun moment entitatea nu este controlata in vreun fel.

Asta, deoarece fiecare idee, sugestie sau solutie la o problema, trebuie sa fie castigata de catre cautator. Iar asta, iubitilor, este o rasplata extraordinara.

Este si un inceput maret.

Intr-un fel, Frecventa Geniu este o unda purtatoare de constienta libera, daruita in cantitati nelimitate de Dragostea UNICULUI, tuturor celor care cauta sa se intoarca la Lumina cunoasterii SALE.

Odata ce incepeti sa rezonati cu aceasta frecventa, se vor manifesta rezultate uimitoare. Veti sesiza instantaneu ca stiti mult mai mult decat stiati inainte, in orice domeniu pe care alegeti sa-l explorati in Numele UNICULUI.

Fiecare dintre voi are unul sau mai multi ghizi, care lucreaza cu voi in timpul ciclului somn.

Dar se pierde atat de mult in tranzitia dintre modalitatile constientului/subconstientului, incat progresul poate fi dureros de lent.

Rezonand Constient cu Inteligenta Superioara, prin dorinta profunda de a gasi Adevarul Superior, in cadrul eforturilor meditative/contemplative, bio-computerul este reorganizat din punct de vedere chimic si tesuturile insele cresc in sarcina voltaica.

Aceste modificari chimice au ca rezultat o modificare totala a frecventei, prin utilizarea unor noi configuratii holografice care rezoneaza cu Inteligenta Superioara, prin limbajul Luminii.

Ati putea crede in oricat de multe concepte, dar nu puteti vorbi limbajul Luminii, operand dintr-o pozitie relativa a gandirii polarizate.

Fiecare dintre voi este unic prin urmare, fiecare dintre voi va incepe contactul intr-o maniera unica.

Ar putea sa fie ceva mai mult sau mai putin direct, miraculos sau lumesc, cutremurator sau calm dar numai voi sunteti cei care puteti lua decizia de a va schimba, de a va ridica la adevaratele voastre potentiale si de a face ACUM efortul de a actiona astfel.

Nu fiti descurajati, daca se pare ca exista multe blocaje catre frecventele superioare ale gandului.

Blocajele se vor dizolva, doar printr-o dorinta arzatoare de a cunoaste Lumina. Incepeti un nou model-unda de contemplatie/meditatie.

Relaxati-va avandu-l, convinsi ca rezultatele sunt apropiate. Nu rezonati cu formele-gand de frica, paguba, furie, autocompatimire, lacomie, dorinte, razbunare, limitare sau manipulare.

Nu exista antonim pentru IUBIRE/LUMINA-MINTEA LUI DUMNEZEU.

Rezonati cu frecventa care creeaza, conduce si sustine universurile. Nu pierdeti timpul vostru pretios, asteptand ca ingerii sa va dea in cap cu fulgere luminoase, pentru ca lor nu le este permis sa interfereze cu liberul arbitru.

Desi este posibil sa atraga vizite ale entitatilor de energie extrem de inalta, bio-computerul trebuie sa fie pregatit si curatat, pentru a absorbi acea calitate a frecventei Luminii, fara vatamarea profunda a structurii biologice.

Fiecare dintre voi va fi intampinat la jumatatea drumului. Cantitatii de efort depus de catre fiecare i se raspunde cu o alta, superioara.

In Marea voastra Carte se afirma clar: Cautati mai intai Imparatia lui DUMNEZEU si toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra.

Porniti hotarati in cautarea unui contact cu ghidul vostru personal sau cu Maestrul nu pentru a-i diviniza, ci pentru a va fi prieteni, care sa va ajute din celelalte dimensiuni.

Ei sunt o parte din ceea ce este denumit sinele superior.

Toti Maestrii si Ghizii asteapta cu nerabdare sa va imbratiseze, sa va ajute in aceste zile de final al acestei faze de evolutie inspre Dimensiunile mai Inalte ale Luminii.

Veti realiza in saptamani, ceea ce nu ati putut realiza inainte, in vieti intregi.

Frecventele Constientei Libere se revarsa inspre Pamantul vostru, in proportii uriase.

Profitati de vanturile cosmice care va mana din spate si alegeti sa navigati in Lumina eterna, in timp ce, pe parcurs, ridicati alte fiinte din apele suferintei si fricii.

Fiti propria voastra nava a libertatii si a Luminii. Fiti Rezonatoarele-Constiente-de-Lumina ale acelei Ere de Aur a Luminii, promisa de Maestri si daruita liber in aceste timpuri.

Credeti in Geniul vostru. Incetati sa mai cautati neincetat ca altcineva sa va puna la dispozitie raspunsurile care va exclud pe voi de la cunoastere.

Aveti credinta unui copil al Luminii, Cunoscand ca puteti trai vesnic, daca asa alegeti.

Fiti deschisi catre schimbare, deoarece Adevarul nu este niciodata static, el se intoarce intotdeauna la UNICUL. Adevarul nu este o proprietate, el este un proces al UNICULUI.

Daca la inceput ezitati, gasiti sprijin in lucrarile marilor fiinte si ale Maestrilor dar nu va opriti aici, deoarece aceasta nu este cunoasterea/experienta voastra.

Dar contemplati lucrari inspirate si meditati, pentru a primi propriul contact si propriile inspiratii.

Mergeti inspre modelele din interiorul Inimii Inimilor si cautati maretia care sunteti voi ca si co-creatori si luati-va responsabilitatea ca partener si prieten al Maestrului Christos, Iisus.

Apoi, mergeti in Pacea UNICULUI si priviti IN UNICUL, secretul ce sunteti voi insiva.

Nu e nevoie decat sa doriti si sa incercati. Niciun preot, om de stiinta sau guru nu pot face asta pentru voi.

LASATI LASATI LASATI Geniul vostru sa infloreasca in dimineata trezirii voastre.

Sursa

Cititi, Analizati, Concluzionati... 

duminică, 28 august 2011

Incredibila poveste a lui Steve Jobs

Steve Jobs citate,Romania,Renasterea,Steve Jobs,Ascensiune,Conspiratii,Spiritualitate,Inuaki,2021,


Incredibila poveste a lui Steve Jobs, relatată chiar de el

"Trebuie să ne urmăm visele şi să facem ceea ce ne place, trăind fiecare zi ca şi cum ar fi ultima".

E îndemnul lui Steve Jobs, unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă şi fondatorul Apple.

Steve Jobs şi-a dat demisia de la conducerea companiei Apple la mijlocul aceastei săptămâni din cauza stării sale de sănătate, iar presa americană a prezentat sâmbătă imagini şocante cu fostul CEO de la Apple.

Site-ul TMZ.com a publicat imagini cu Steve Jobs care pare foarte bolnav. Fotografiile ar fi fost realizate la două zile după ce grupul american Apple a anunţat miercuri demisia patronului şi cofondatorului, aflat în concediu medical din ianuarie.

În urmă cu şase ani Steve Jobs vorbea în faţa unor absolvenţi ai universităţii Stanford. El le-a spus acestora trei poveşti care să-i inspire în viaţă.

Prima poveste este despre conexiuni

Am renunţat la Reed College după primele şase luni, dar am rămas în facultate încă 18 luni, după care am plecat. De ce am renunţat?

Am început să renunţ înainte de a mă naşte. Mama mea biologică a fost o tânără necăsătorită, absolventă de facultate care a decis să mă dea spre adopţie.

A simţit că ar trebui să fiu adoptat de către doi absolvenţi de facultate şi a aranjat în aşa fel încât la naştere să fiu adoptat de un avocat şi soţia lui.

Doar că atunci când m-am născut ei s-au răzgândit şi au spus că îşi doresc o fetiţă. Aşa că părinţii mei, care erau pe lista de aşteptare au primit un telefon în mijlocul nopţii şi au fost întrebaţi dacă îşi doresc un băiat, iar răspunsul lor a fost afirmativ.

Mama mea biologică a aflat mai târziu că mama adoptivă nu a terminat niciodată facultateal, iar tatăl meu nu a terminat liceul.

A refuzat să semneze actele finale de adopţie. A făcut-o câteva luni mai târziu când părinţii mei i-au promis că într-o zi voi merge la colegiu.

La 17 ani am mers la facultate. Dar din naivitate am ales o facultate care era aproape la fel de scump ca şi Stanford şi toate economiile părinţilor au fost cheltuite pe studiile mele. După şase luni, nu am mai înţeles rostul facultăţii.

Nu aveam nicio idee despre ceea ce aş vrea să fac în viaţă şi nici felul în care facultatea m-ar putea ajuta să îmi dau seama ce îmi doresc. Şi uite aşa am cheltuit toţi banii părinţilor, pe care îi strânseseră o viaţă întreagă.

Am decis să renunţ şi să cred că totul va fi bine. A fost destul de înspăimântător la acea vreme, dar privind în urma a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată.


Nu a fost totul frumos. Nu am avut unde să dorm, dormeam pe podeaua din camera unui prieten, înapoiam sticle de Coca Cola pentru 5 cenţi pe care îi strângeam ca să îmi cumpăr mâncare, mergem 7 mile pe jos, în fiecare duminică seara pentru a primi cea mai bună masă dintr-o săptămână, la templul Hare Krishna.

Iubeam mâncarea aceea. Şi tot ce am îndurat pentru a-mi urma curiozitatea şi intuiţia s-a dovedit a fi nepreţuit mai târziu. Să vă dau un exemplu:

Reed College în acea vreme oferea cele mai bune cursuri de caligrafie din ţară. În campus orice poster, fiecare etichetă de pe sertare era scrisă de mână cu o caligrafie impecabilă.

Pentru că am renunţat şi nu trebuia să particip la orele obişnuite, am decis să mă duc la cursurile de caligrafie pentru a învăţa să scriu frumos.

Am învăţat despre serif şi fonturi san serif, despre cum să las anumite spaţii între diferitele combinaţii de litere. A fost frumos, istoric, artistic, subtil într-un mod în care ştiinţa nu poate surprinde şi mi s-a părut fascinant.

Nimic din toate aceste nu aş fi crezut că să vor avea o aplicaţie practică în viaţă. Dar 10 ani mai târziu, când făceam proiectul primului computer Macintosh totul mi-a revenit în minte. Şi am proiectatul totul în Mac.

Acesta a fost primul calculator cu tipografie frumoasă. Dacă nu aş fi ales un singur curs la colegiu, Mac nu ar fi avut niciodată mai multe tipuri de caractere sau fonturi proporţional distanţate.

Şi cum Windows doar a copiat Mac-ul, e de la sine înţeles că niciun calculator personal nu ar fi avut asta. Dacă nu renunţam la facultate, nu aş fi luat niciodată cursuri de caligrafie şi calculatoarele poate nu ar fi avut tipografia minunată pe care o au.

Bineînţeles era imposibil să fac conexiunea între aceste puncte, uitându-mă înainte în timpul facultăţii, dar era foarte , foarte clar uitându-mă înapoi după zece ani.

Nu puteţi să faceţi conexiuni între puncte privind înainte ci doar privind înapoi. Deci trebuie să credeţi că punctele se vor conecta cândva în viitor.

Trebuie să credeţi în ceva - destin, viaţă, karma, orice. Acestă abordare nu m-a lăsat niciodată la pământ şi a făcut toată diferenţa în viaţa mea.

Steve Jobs despre numele Apple. "Eram un adept al fructelor la acea vreme. Mâncam doar fructe.

Eram cu trei luni în urmă cu depunerea unui nume comercial fictiv şi am ameninţat că îmi voi numi compania Apple Computer, dacă nimeni nu vine cu o idee mai interesantă până la ora cinci în acea zi. Am sperat că voi stimula creativitatea. Dar ne-am blocat, aşa că ne-am numit compania Apple".


A doua poveste e despre pierdere

Am fost noroc că am aflat ce îmi doresc să fac devreme în viaţă. Woz şi cu mine am început să lucrăm la Apple în garajul părinţilor mei când aveam doar 20 de ani.

Am muncit mult şi în 10 ani Apple a crescut de la două persoane într-un garaj la o companie de 2 miliarde de dolari cu peste 4000 de angajaţi.

Tocmai lansasem cea mai bună creaţie a noastră Macintosh, cu un an înainte, şi tocmai împlinisem 30 de ani, când am fost concediat.

Cum poţi fi concediat de la o companie pe care tu ai creat-o? Când Apple a crescut am angajat pe cineva pe care îl credeam suficient de talentat să conducă compania cu mine, iar în primii ani lucrurile au mers bine.

Dar viziunile noastre au început să fie diferite. Consiliul nostru de administraţie a decis ca el să rămână. Deci la 30 de ani am plecat.

Tot ce a fost centrul vieţii mele de adult se năruia, am fost devastat.

Nu am ştiut ce să fac pentru câteva luni. Am simţit că am dezagămit generaţiile viitoare şi pe antreprenori.

M-am întâlnit cu David Packard şi Bob Noyce şi am încercat să îmi cer scuze pentru că am dat-o în bară atât de rău. Dar a fost un eşec public şi mă gândeam chiar să fug din zonă.

Apoi totul a început să se lumineze- eram încă îndrăgostit de ceea ce făceam. Evenimentele de la Apple nu au schimbat asta. Am fost respins, dar încă iubeam ceea ce făceam. Aşa că am decis să o iau de la căpăt.

Steve Wozniak şi Steve Jobs au prezentat un prototip al Apple I la o întâlnire a pasionaţilor de calculatoare din Palo Alto, California.

Un dealer local de calculatoare a comandat 100 de unităţi. Aproximativ 200 de Apple au fost contruite şi s-au vândut în 10 luni, pentru 667,65 de dolari.

Nu am văzut asta atunci, dar faptul că am fost concediat de la Apple a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat.

Greutatea de a fi un om de succes a fost înlocuită cu uşurinţă unui începător, mai puţin sigur pe orice. M-a eliberat să intru în cea mai creativă perioadă a vieţii mele.

În următorii cinci ani am început să pun pe picioare o companie numită NeXT, o altă companie numită Pixar şi m-am îndrăgostit de femeia care mi-a devenit soţie.

Pixar a creat primele filme animate pe calculator, Toy Story, este şi acum cea mai de succes animaţie de studio din lume.

Apple a cumpărat NeXT, m-am întors la Apple şi tehnologia pe care o dezvoltăm la NeXT este în centrul renaşterii companiei Apple. Iar eu şi Laurene am avut o familie minunată împreună.

Sunt aproape sigur că nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă nu eram concediat de la Apple. A fost un medicament îngrozitor, dar cred că pacientul avea nevoie de el.

Câteodată viaţa te loveşte cu o cărămidă în cap.

Dar nu îţi pierde speranţa. Sunt sigur că singurul lucru care m-a făcut să merg înainte a fost faptul că iubeam ceea ce făceam. Trebuie să găseşti ceea ce iubeşti. Şi e un lucru valabil atât pentru muncă cât şi pentru persoana iubită.

Munca îţi va ocupa o mare parte din viaţă şi singura modalitate de a fi satisfăcut este să faci ceea ce crezi că e o muncă bună pentru tine. Şi singura modalitate de a face o treabă bună e să iubeşti ceea ce faci.

Dacă nu ai găsit-o încă, caută în continuare. Nu aştepta. Inima ta va şti atunci când o vei găsi. Şi ca şi o relaţie grozavă, va fi tot mai bună şi mai bună cu trecerea anilor. Deci caută până când o vei găsi. Nu aştepta.

A treia mea poveste este despre moarte

Când aveam 17 ani am dat peste un citat care zicea cam aşa: Dacă trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima într-o zi cu siguranţă vei fi bun".

M-a impresionat atunci şi în ultimii 33 de ani, m-am uitat în oglindă, în fiecare dimineaţă şi m-am întrebat " dacă azi ar fi ultima zi a vieţii mele, aş face ceea ce voi face azi?" Şi de fiecare dată când răspunsul începea cu un "Nu", mai multe zile la rând, ştiam că trebuie să schimb ceva.

Amintindu-mi că voi muri curând a fost cel mai bun instrument pe care l-am avut şi care m-a ajutat să fac alegerile importante din viaţa mea.

Pentru că aproape orice- toate aşteptările, toată mândria, toată frica de lucrările jenante sau de eşec- toate aceste lucruri, pălesc în faţa moarţii, lăsând doar lucrurile importante.

Amintindu-ţi că vei muri este cea mai bună metodă de a evita să cazi în capcana gândului că ai ceva de pierdut. Eşti deja fără protecţie. Nu există niciun motiv să nu îţi urmezi inima.

În urmă cu câţiva ani am fost diagnosticat cu cancer. Mi-am făcut o investigaţie la 7.30 dimineaţa şi ecografia a arata clar că am o tumoare la pancreas. Nici nu ştiam ce e pancreasul.

Doctorul mi-a spus că e un tip de cancer incurabil şi că voi mai trăi între trei ani şi şase luni. Medicul m-a sfătuit să merg acasă şi să îmi pun afacerile în ordine, mesajul codat al doctorilor care spune să te pregăteşti de moarte.

Înseamnă să le spui copiilor tăi în câteva luni ceea ce ai vrea să le spui în următorii zece ani. Înseamnă să te asiguri că totul e în ordine pentru a fi cât mai simplu pentru familia ta. Înseamnă să le spui adio.

Am trăit cu acest diagnostic. Mai târziu mi-au făcut o biopsie din tumoare.

Eu eram sedat, dar soţia mea care era acolo mi-a povestit, că atunci când au examinat celulele, medicii au început să plângă pentru că s-a dovedit a o formă foarte rară de cancer la pancreas care se poate vindeca după o operaţie.

Mi-am făcut operaţia şi acum sunt bine.

De data aceasta am fost cel mai aproape de moarte şi sper să rămâna aşa pentru câteva decenii. Trăind asta pot să spun că moartea e un concept util dar pur intectual:

Nimeni nu vrea să moară. Chiar şi oamenii care vor să ajungă în Rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Şi moartea e o destinaţie pe care toţi o împărtăşim.

Nimeni nu scapă de ea. Şi aşa trebuie să fie, pentru că moartea e cea mai mare invenţie a vieţii.

Este agentul care schimbă viaţa. E clar că vechiul trebuie să facă loc noului. Acum tu eşti cel nou, dar într-o zi, nu peste mult timp, vei fi vechi şi vei dispărea. Scuze că sunt aşa dramatic, dar e adevărat.

Timpul tău e limitat, nu îl irosi trăind viaţa altcuiva. Nu trăi blocat în doctrine, care înseamnă să trăieşti după rezultatele gândirii altor oameni.

Nu lăsa zgomotul altor opinii să îţi înăbuşe propria voce. Şi cel mai important, trebuie să ai curajul să îţi urmezi inima şi intuiţia.

Ea ştie deja ce trebuie să fii. Orice altceva trebuie să fie într-un plan secund.

Jobs, în vârstă de 56 de ani, se afla în concediu medical din ianuarie, pentru o durată nedeterminată. Cu doi ani în urmă a suferit o grefă de ficat, iar în 2004 a fost diagnosticat cu cancer de pancreas.

Demisia surprinzătoare de miercuri noapte a lui Steve Jobs de la conducerea Apple a şters 52 miliarde dolari din valoarea indicelui Standard & Poor's (S&P) 500 al bursei de la New York înainte de debutul şedinţei de joi, în timp ce fanii şi investitorii deplâng retragerea unei legende a tehnologiei.

Steve Jobs şi-a dat demisia de la conducerea companiei Apple la mijlocul aceastei săptămâni din cauza stării sale de sănătate, iar presa americană a prezentat sâmbătă imagini şocante cu fostul CEO de la Apple.

Sursa

Cititi, Analizati, Concluzionati... 




luni, 22 august 2011

Sistemul Educational Depravat - Educational system depraved

Romania,Ascensiune,Spiritualitate,Inuaki,2021,Sistemul Educational Romania,



Toate problemele din aceasta societate sunt din cauza sistemului educational depravat care il programeaza pe om sa fie lacom, materialist, ignorant si competitiv cu cei din jurul lui.

Universul manifestat material este dual. Pentru intuneric exista lumina, pentru rosu exista verde, pentru cald exista rece -- totul tine de sistemul de referinta al observatorului.

Dualismul este prezent pretutindeni -- chiar si in modul de alcatuire a mintii tale -- creierul este format din doua emisfere -- stanga (ratiunea, lingvistica) iar dreapta (subconstinetul, intuitia, spiritualitatea).

Sistemul educational ne ajuta sa ne dezvoltam doar inteligenta mentala-rationala - emisfera cerebrala stanga-gandirea logica, analitica, liniara-secventiala, care vede lucrurile separeate-in parti, gandire bazata pe cele 5 simtur-lumea fizicai-Obiectiva (calcule ,figuri, fapte, numere).

Iar inteligenta emotionala-emisfera cerebrala dreapta bazata pe inuitie, creativitate, arta,imaginatie,empatie-sentimente,unitate-imaginea de ansamblu-context, subconstient, spiritualitate, este data la o parte, suprimata.

De aceea societatea occidentala pune accentul pe partea rationala -- pe emisfera stanga. Datorita lipsei de timp pentru introspectie -- adica momente in care sa fim singuri cu gandurile, emotiile si senzatiile noastre nu facem decat sa ne izloam de emisfera dreapta responsabila cu intuitia, spiritualitatea -- ceea ce numim al saselea simt.

Inteligenta mentala trebuie sa fie condusa de cea emotionala, ci nu invers. "Heart over mind"( Inima peste minte).

In spiritualitatea autentica initiatul trebuie sa-si "coboare" mintea in inima. De aici si expresia: "Urmeaza-ti Inima".

Cele doua emisfere cerebrale trebuie sa functioneze ca un cuplu, in armonie. Emisfera stanga a creierului este asociata cu principiul masculin-simbol soare (ratiunea, gandirea logica, materialism-fizicul), iar cea dreapta cu cel feminin-simbol luna (inuitia, compasiunea, afectivitatea, spitiualitatea) Acum putem observa de ce societatea noastra este de tip patriarhal (suprimarea principiului feminin).

Societatea matriarhala nu inseama opusul societatii patriarhale, ci echilibrul dintre principiul masculin si cel feminin.

În societăţile matriarhale, chiar şi religia era o experienţă vie, în care întâlnirea cu Divinul nu era legată de un sistem de dogme şi credinţe, ci constituia o experienţă personală.

În religiile societăţilor patriarhale, Divinul este perceput ca fiind îndepărtat şi astfel aproape de neatins de către fiinţa umană: Divinul nu este văzut ca aflându-se în interiorul conştiinţei individuale şi, din acest motiv, ia naştere dorinţa de a umple această prăpastie adâncă dintre om şi Divin cu credinţe, ritualuri şi intermediari (sacerdoţi) care joacă rolul unei punţi între pământ şi cer.

Suprimand femininului din orice societate si silind oamenii sa gandeasca strict cu emisfera stanga a creierului, umanitatea si-a piersut abilitatea naturala de a percepe energia pamanteasca, cosmica si personala.

Nu este vorba despre barbat sau femeie, ci despre cele doua forte primordiale masculin si feminin, forta activa si cea pasiva.

Nici una nu e mai buna decat alta, nu pot exista una fara alta. Fiecare barbat are aspecte feminine si fiecare femeie are aspecte masculine.

Gandirea holistica, cu ambele emisfere cerebrale, echilibrul (unirea) dintre ratiune si intuitie / masculin si feminin, fizic si spiritual semnifica realizarea Sinelui / Unirea cu Dumnezeu.

In concluzie, omul fara inteligenta emotionala, este ca un robot. Spun acest lucru, deoarece la scoala invatam doar sa scriem, sa citim si sa memoram, exact de ce este capabil si un robot sa faca.

La scoala nu invatam sa fim afectuosi, iubitori cu semnii nostrii si cu tot ceea ce ne inconjoara, ci chiar contrariul.

Atât timp cât nu vom pune accentul pe formarea caracterului, ci numai pe formrea intelectului, cunoştinţele date în şcoli şi universităţi vor fi pentru tineri mijloace de a reuşi cu orice preţ în lume, de a-i înşela pe alţii, de a-i învinge, dar niciodată de a se transforma pentru a deveni binefăcători ai umanităţii.

Dacă sunt ambiţioşi, fricoşi, orgolioşi, senzuali, avari, ei aşa vor rămâne.

Noi propunem o altă Şcoală unde se învaţă să cunoaştem natura umană, să-i schimbăm caracterul său, să ne transformăm, să ne ameliorăm pentru binele lumii întregi.

Din păcate, nu sunt mulţi amatori pentru această Şcoală, pentru că a lucra asupra propriei fiinţe este mai dificil decât a deschide nişte cărţulii şi apoi a respune ceea ce conţin.

Studiile, prin ele însele, nu fac oamenii mai buni. Din contră, adesea fac din ei adevărate pericole publice!

În schimb, cunoştinţele în mâinile celor care au lucrat asupra caracterului lor şi care sunt decişi să nu le utilizeze pentru profitul propriu ci spre binele tuturor, iată un izvor de binecuvântări.

Sursa

Cititi, Analizati, Concluzionati... 

miercuri, 10 august 2011

Discutie Interesanta cu un Membru Illuminati

Illuminati,Romania,Cine sunt Masoni,radu cinamar,Cine sunt Illuminati,Conspiratii,Bilderberg,Spiritualitate,Inuaki,2021,


Fragment din Cartea: VIITOR CU CAP DE MORT (Radu Cinamar)

Soluţie De Compromis

Pe la orele trei după-amiază, la baza din Valea Ursului şi-a făcut apariţia un
elicopter al Serviciului Român de Informaţii din care a coborât un domn sobru, înalt,
îmbrăcat într-un costum negru şi având o ţinută elegantă, dar trufaşă, în mâna dreaptă ţinea un baston cu mâner de fildeş cu încrustaţii din aur, foarte complicate. Faţa lui exprima duritatea, iar ochii verzi aveau un efect aproape straniu, radiind o răceală neobişnuită.

Această impresie era amplificată şi de sprâncenele uimitor de arcuite şi bine conturate pentru un om ajuns la o vârstă relativ înaintată. El s-a prezentat ofiţerilor care îl aşteptau la bază sub numele de senior Massini şi a aşteptat răbdător ca sosirea lui să fie anunţată lui Cezar.

Impunător, obişnuit parcă să trăiască numai în cercurile nobiliare înalte, senior Massini avea - la cei şaizeci şi cinci de ani ai săi - o alură semeaţă, era foarte sigur pe el şi crea impresia unei persoane care era obişnuită să dea ordine. De altfel, el era unul dintre venerabilii de frunte ai celei mai importante loje masonice din Europa şi, de asemenea, făcea parte din cea mai influentă organizaţie masonică la nivel mondial: Grupul Bilderberg.

Senior Massini a fost condus la nivelul unu al bazei, unde îl aştepta Cezar. După
salutările de rigoare, Cezar 1-a invitat într-o sală de protocol, dar venerabilul a refuzat. Fără să fie afectat, stilul în care el se exprima era totuşi cam pompos, cu o uşoară tentă arhaică.

De altfel, senior Massini descindea dintr-o foarte veche familie nobiliară, de stirpe regală, din Italia.

— Sunt impresionat şi totodată încântat de propunerea dumneavoastră, însă îmi rezerv minimul privilegiu de a mă proteja faţă de eventualele tentative de ascultare şi înregistrare a discuţiei noastre. V-aş fi deosebit de îndatorat să nu consideraţi acest lucru o jignire personală, dar nu putem uita totuşi că avem de-a face cu Serviciul Român de Informaţii, şi-a explicat venerabilul intenţia.

Cezar zâmbea abia perceptibil. Era încă dificil de evaluat dacă senior Massini
se exprima astfel în mod obişnuit sau cuvintele sale ascundeau o fină ironie. A doua
variantă era mai plauzibilă, dar acest lucru nu 1-a deranjat în nici un fel pe Cezar, care ia răspuns cu bunăvoinţă.

— Vă înţeleg temerile, domnule, şi le găsesc îndreptăţite într-o oarecare măsură.
Dar această bază are chiar prin statutul ei un nivel foarte înalt de securitate şi se află doar în raport de colaborare cu SRI, adică propriu-zis ea nu se află în subordinea Serviciului Român de Informaţii. Putem discuta liniştiţi şi fără teamă în sala de protocol.

Senior Massini a rămas însă inflexibil în cererea sa. Politicos, el a insistat în mod
ferm pentru ca discuţia să aibă loc în aer liber, la o distanţă convenabilă de bază. A precizat că acest lucru era în interesul ambelor părţi.

Nefiind chiar o cerere extravagantă, Cezar a consimţit. S-a ales o mică poiană care
era situată la aproximativ două sute cincizeci de metri de clădirea de la suprafaţă a bazei. S-au transportat acolo o masă şi două scaune iar Cezar a dispus în cerc, la o anumită distanţă de acestea, o gardă formată din opt oameni care erau specializaţi în serviciul de pază şi protecţie la nivel superior.

De altfel, aceştia făceau parte chiar din echipa a treia de intervenţie specială în cazul „evenimentelor de tip K”. A fost montat, de asemenea, şi un dispozitiv electronic de bruiaj de înaltă tehnologie.

Pregătirile au durat aproape o oră, timp în care venerabilul Massini nu a rostit decât câteva fraze, mulţu-mindu-se doar să abordeze un zâmbet uşor zeflemitor şi ironic. Din când în când el arunca priviri pătrunzătoare lui Cezar, analizându-1 rapid dar cu mare atenţie.

Pe la patru şi ceva după-amiaza pregătirile au fost încheiate şi cei doi s-au aşezat
la masa din poiană. Cezar mi-a mărturisit că, dintr-un anumit punct de vedere, situaţia era relativ bizară. Un domn având o certă influenţă în cercurile politice cele mai înalte solicitase o întrevedere foarte secretă cu directorul tehnic şi executiv al celui mai ocultat departament de acţiune al Serviciilor Secrete din România.

Toate „uşile” fuseseră deschise aproape fără efort, toate solicitările aprobate imediat. Care putea fi natura acelei influenţe misterioase ce a străpuns chiar şi cele mai înalte cercuri politice ale unui stat? Care era de fapt scopul acelei vizite inopinate şi secrete a seniorului Massini şi ce urmărea el în realitate, mai ales că evitase amestecul chiar şi al Serviciului Român de Informaţii prin care ajunsese acolo? Ordinul expres primit de la Guvern interzicea orice imixtiune a SRI în
discuţie, invocându-se secretul de stat în domeniul de acţiune al DZ.

Cu toate acestea, situaţia era relativ stranie deoarece crea impresia intervenţiei unei puteri exterioare care era „dictată” statului român. Mai mult decât atât, nu era permisă nici o înregistare ascunsă a convorbirii dintre cei doi, iar Cezar dorea să fie onest în promisiunea pe care o făcuse seniorului Massini.

Pe de altă parte, chiar dacă SRI-ul deţinea mijloacele tehnice necesare pentru interceptarea convorbirii, sosirea venerabilului Massini fusese anunţată în pripă şi nu existase timpul suficient pentru organizarea unei asemenea acţiuni delicate, în plus, la influenţa pe care se pare că o avea senior Massini în cercurile politice cele mai înalte ale statului român, o eventuală nemulţumire a acestuia putea avea consecinţe dintre cele mai neplăcute asupra celor care ar fi luat o asemenea decizie în SRI.

Aşadar, oricât de straniu ar putea să pară, senior Massini reuşise - printr-o acţiune rapidă, intempestivă şi fără prea mari eforturi - să obţină în timp record securitatea maximă a discuţiei pe care dorea să o aibă cu Cezar. Confruntarea dintre cei doi avea să ofere una dintre cele mai senzaţionale relatări a unor adevăruri foarte ocultate, care totuşi se manifestă zi de zi, tot mai mult, în viaţa oamenilor de pe întreaga planetă.

TESTAREA

— Mă aflu aici pentru a purta această discuţie cu dumneavoastră, domnule
Brad, într-un mod mai puţin obişnuit şi într-o conjunctură aparte, a intrat direct în
subiect venerabilul Massini. In opinia noastră, oamenii se împart în două mari categorii: cei care pot fi manipulaţi şi conduşi, aceştia reprezentând imensa majoritate a omenirii; şi cei care au anumite virtuţi, care deţin anumite puteri şi au o personalitate foarte puternică.

— Vă întrerup pentru o scurtă precizare: de fapt, a cui opinie o reprezentaţi
dumneavoastră aici? a intervenit Cezar cu aparentă naivitate.

Senior Massini zâmbi larg, lăsându-se greu pe spătarul scaunului, întreaga lui
atitudine exprima conştiinţa orgolioasă a unei puteri care nu putea fi înfrântă.

— Domnule Brad, sunteţi un tânăr în floarea vârstei, ajuns într-un post ce
reprezintă, paradoxal, o închisoare pentru libertatea civilă, dar care în acelaşi timp vă oferă satisfaţia cunoaşterii şi cercetării unor lucruri despre care aproape nimeni nu ştie nimic. O astfel de poziţie nu se obţine oricum, deoarece ea trebuie să fie garanţia unor capacităţi interioare remarcabile.

— Mulţumesc, rosti Cezar amabil şi totodată precaut.
— Totuşi, chiar şi unei persoane foarte dotate, aşa cum sunteţi dumneavoastră,
îi rămân destule aspecte necunoscute, iar unele dintre ele pot fi extrem de atrăgătoare.

Grupul pe care îl reprezint şi în numele căruia am venit aici face parte din cel mai înalt ordin masonic, fiind foarte interesat de rezultatul discuţiei pe care noi o purtăm.

— Cunosc unele aspecte legate de francmasonerie, spuse Cezar. Organizaţia este
strict ierarhizată după modelul piramidal, are ritualuri de iniţiere foarte ocultate, iar intenţiile sale adevărate sunt obscure pentru marea majoritate a oamenilor.

— Pentru cele două-trei propoziţii pe care le-ai rostit, nici eu nu m-aş fi descurcat mai bine, dragul meu! râse cu un aer superior şi uşor ironic venerabilul Massini.

Sunt Maestru în cea mai puternică lojă masonică din lume şi, dacă pentru cei mai mulţi acesta trebuie să rămână un secret bine păzit, în cazul tău ar fi ceva superfluu, deoarece subiectul pe care doresc să-1 abordez în discuţie depăşeşte cu mult importanţa ocultării mele. Dimpotrivă, este chiar imperios necesar să ştii de la început cu cine vorbeşti.

Relatându-mi discuţia, Cezar mi-a mărturisit că acela a fost momentul exact când
a intuit scopul vizitei lui Massini, precum şi modul general în care ea avea să se
desfăşoare.

Tot atunci el a ştiut cum urma să procedeze şi ce strategie avea să adopte, pentru a afla cât mai multe elemente şi a înţelege cât mai bine mecanismele de acţiune ale masoneriei, în definitiv, aceea se anunţa a fi o „luptă” surdă între atenţia, vigilenţa, inteligenţa şi abilitatea celor doi într-o confruntare verbală de idei, planuri, oferte şi răspunsuri care trebuiau să fie magistral orchestrate, deoarece forţele puse în joc - şi urmările care puteau decurge de aici - erau colosale, într-o primă fază, Cezar şi-a propus să tatoneze terenul într-un domeniu la care observase deja că venerabilul Massini era slab: orgoliul, simţul ego-ului foarte dezvoltat, care i-ar fi putut micşora în mod strategic vigilenţa şi forţa
interioară.

— Deci funcţia pe care o aveţi în lojă este una dintre cele mai înalte. Ştiam că
ierarhizarea se face după aşa numitele „grade de promovare”, care sunt treizeci şi trei.

- Grupul Bilderberg nu este propriu-zis o lojă; el înseamnă cu mult mai mult decât atât, dar nu e necesar să intru acum în amănunte, într-adevăr, există această ierarhizare în treizeci şi trei de grade la nivelul lojelor, care trebuie să respecte nişte criterii clare, însă trebuie să ştii Că ele reprezintă un fel de „faţadă” pentru cei din exterior.

Adevărata putere depăşeşte cu mult cel de-al treizeci şi treilea grad ierarhic şi angrenează alte condiţii pe care ţi le pot dezvălui, însă, numai într-o anumită conjunctură. Depinde doar de tine să fii receptiv faţă de o astfel de situaţie.

Imaginează-ţi o casă mare care, pentru a arăta cât mai frumos, trebuie zugrăvită elegant, cu multă atenţie la detalii. Analogic vorbind, acestea ar fi gradele de iniţiere. Marile bogăţii şi secrete se află, totuşi, în interiorul casei, nevăzute şi neştiute decât de stăpânii acesteia, foarte puţini la număr, care dirijează din umbră bunul mers al întregii clădiri: îngrijirea, administrarea şi prosperitatea ei.

Pentru aceasta nu este însă nevoie ca ei să fie cunoscuţi de ceilalţi oameni şi, de asemenea, nu trebuie ştiute nici căile prin care ei acţionează. Eşti inteligent şi poţi să înţelegi cu uşurinţă ce am vrut să spun.

Cezar observase că, treptat, senior Massini trecuse la o formă de adresare mai
familiară şi mai directă. Acesta putea fi un avantaj, deoarece o anumită familiaritate în discuţie putea să favorizeze dezvăluirea multor secrete. Desigur că, la acest gen de adresare a contribuit şi marele decalaj de vârstă între cei doi.

Venerabilul Massini manifesta, fără îndoială, o mare putere vitală şi o forţă psihică neobişnuită, în contrast evident cu vârsta respectabilă pe care o avea. Din păcate, radiaţia lui subtilă - prin care venerabilul era oricând capabil să domine fiinţele umane comune, în marea lor majoritate slabe sau cu labilităţi fizice
ori psihice - era centrată în jurul unui imens orgoliu, a aroganţei şi a sentimentului de superioritate asupra celorlalţi, justificat probabil de nobleţea stirpei.

De aceea, oricâte merite ar fi avut Cezar şi oricât de bune ar fi fost referinţele sale, despre care putem presupune că erau binecunoscute elitei din grupul Bilderberg-Illuminati, totuşi acestea nu erau suficiente pentru ca venerabilul Massini să-şi înfrâneze instinctul orgoliului.

— Am solicitat această întrevedere prin puterea şi relaţiile pe care le deţinem
deoarece cunoaştem forţele şi capacităţile tale de acţiune. Acest lucru îl preţuim foarte mult mai ales dacă ne serveşte interesele.

Rostind această replică, venerabilul a făcut prima mutare importantă în jocul
dintre cei doi. După cum se va vedea, însă, mişcările de culise şi planurile ascunse aveau să se dovedească mult mai complicate decât o simplă propunere, relativ indirectă, de colaborare la cel mai înalt nivel masonic.

— Domnule Massini, dacă trebuie să înţeleg ceva anume şi dacă problema se
pune într-un mod special, atunci vă rog să precizaţi acest lucru de la început. De pildă, care este scopul principal pentru care doriţi să fac parte din Grupul Bilderberg?

Atitudinea seniorului deveni brusc rece, iar tonul lui căpătă inflexiuni foarte dure.
— Este într-adevăr aceasta o problemă pentru dumneata, domnule Brad? Iţi închipui că ai libertatea de a alege sau de a pune condiţii? Şi cine ţi-a spus că vei
deveni membru al Grupului Bilderberg? Ai cumva idee cine sunt în realitate cei care-1
compun şi care sunt criteriile de acces la acest nivel? Iţi spun că eşti foarte departe de această poziţie ierarhică şi chiar mai mult decât atât, nu vei putea niciodată să pătrunzi în cercul intim al acestui grup, din motive pe care, dacă ţi le-aş dezvălui, te-ar bulversa complet.

Ele nu fac parte din această lume. Revino deci la idei mai umane şi înţelege că propunerea pe care ţi-am făcut-o în mod indirect se referea de fapt la intrarea ta în una dintre cele mai înalte loji masonice mondiale, imediat subordonată Grupului Bilderberg.

Organizaţia noastră ar avea nevoie de aportul tău special. Faptul că m-am deplasat eu însumi aici, pentru a purta această discuţie în particular cu tine, te poate face să înţelegi faptul că noi te apreciem în mod deosebit. Din informaţiile pe care le deţinem trebuie să recunosc faptul că forţele şi posibilităţile tale de acţiune sunt impresionante. După cum îţi spuneam, suntem interesaţi de colaborarea cu tine.

Există un consiliu secret la nivelul acestei loje, care propune direcţiile principale de acţiune în lume, iar aceste propuneri sunt mai apoi analizate de Grupul Bilderberg. E ca un fel de buclă feed-back. Ai putea fi un pion foarte important în
acest consiliu şi ai putea să dobândeşti tot ce ţi-ai închipuit tu vreodată în lumea asta, stăpânind la discreţie orice doreşti: averi, oameni, lux, legi şi chiar guverne. Nimic nu te va putea opri.

Noi nu obişnuim să negociem, pentru că ceea ce oferim este imens. Ce rost ar
mai avea alte discuţii inutile când lucrurile sunt atât de bine precizate? De altfel, sincer să fiu, nu prea ai altă posibilitate decât pe aceea de accepta colaborarea!

Spunând aceasta cu o siguranţă de neclintit, venerabilul Massini făcu un gest
specific cu mâna întinsă, retezând aerul. Probabil că o altă persoană în locul lui Cezar ar fi fost intimidată şi chiar năucită atât de rapiditatea cu care avansase discuţia, cât şi de perspectivele fabuloase pe care ea le oferea. Cezar mi-a dezvăluit că acela a fost un moment critic al întâlnirii.

Deşi complexă în aparenţă, problema nu prezenta decât două alternative evidente: să accepte propunerea de colaborare, ceea ce implica intrarea în societatea masonică şi propulsarea rapidă în treptele cel mai înalte ale ierarhiei sale; sau să respingă această propunere, ceea ce ar fi atras ulterior un lanţ imprevizibil de urmări
neplăcute atât în ceea ce priveşte propria lui persoană cât şi în ceea ce priveşte
activitatea departamentului.

In acel moment, Cezar nu cunoştea încă datele principale despre interesele „la vârf” ale francmasoneriei, însă era deosebit de interesat să le afle, pentru a înţelege motivaţiile oculte ale acestei organizaţii mondiale şi căile prin care ea urmărea să-şi atingă scopurile.

Conjunctura i se părea favorabilă şi punctul în care ajunsese
discuţia îi oferea posibilitatea să o conducă treptat spre ceea ce îl interesa, stimulând orgoliul şi sentimentul puterii pe care senior Massini le manifesta cu precădere. Totuşi, sarcina nu era deloc uşoară, deoarece venerabilul reprezenta un interlocutor foarte abil şi viclean, care în plus avea o mare inteligenţă şi forţă mentală.

Din nefericire, acestea erau deja orientate în sens profund negativ.
Cezar a simţit intuitiv că, dacă ar fi declinat imediat propunerea, „jocul” ar fi fost închis şi seniorul ar fi plecat fără să încerce să-1 convingă. Cezar nu ar mai fi reuşit să afle nimic iar urmările refuzului său ar fi fost imprevizibile. Aşadar, a luat hotărârea de a înşela vigilenţa seniorului şi, sub masca acceptării propunerii acestuia, să afle cât mai multe lucruri despre aspectele de culise ale masoneriei mondiale.

Dintr-o anumită perspectivă, el şi-a asumat atunci o misiune de „kamikaze sub acoperire”, dar se simţea stăpân şi încrezător în puterile sale pentru a face faţă eventualelor situaţii dificile cu care avea să se confrunte.

Adevărul Ocult Al Organizaţiei Illuminati

— Este palpitant ceea ce îmi spuneţi, domnule Massini. Aş vrea totuşi să înţeleg
cum a fost şi este posibil să deţineţi o aşa mare influenţă. Vă mărturisesc că aceasta mi se pare foarte interesant.

Mulţumit de turnura pe care o luase discuţia, senior Massini răspunse cu solicitudine, căzând aparent în „plasa” relativ simplă pe care i-a întins-o Cezar.

— O, dragul meu, sunt foarte multe feluri de a obţine influenţă şi aici trebuie să-ţi
spun că suntem adevăraţi maeştri. Principalul lucru de care ai nevoie la acest capitol este răbdarea. Nu poţi să construieşti palate grandioase şi elegante, pentru a te bucura de toate plăcerile pe care acestea ţi le pun la dispoziţie, fără a fi tenace, vigilent şi mai ales răbdător, chiar şi în faţa unor aparente eşecuri. Totul prinde contur în timp şi uneori această perioadă poate fi foarte îndelungată.

Venerabilii noştri maeştri din trecut au avut o viziune măreaţă, de ansamblu, asupra situaţiei finale, care acum este foarte aproape. Ei nu s-au lăcomit la interese meschine, egoiste, ci au dorit din răsputeri să întărească şi să consolideze bazele masoneriei, adaptând pe parcursul epocilor principiile ei directoare în conformitate cu specificul evoluţiei umane, în fond, de ce s-ar fi îngrijit doar de ei şi de
familiile lor?

Nu aveau oricum cei mai mulţi bani, cele mai mari bogăţii şi cele mai bune condiţii de trai? Nu legaseră între ei jurământul ferm de a se ajuta şi sprijini reciproc la
nevoie? Iţi spun că ei au fost adevăraţii arhitecţi care au iniţiat şi apoi au stabilit principiile după care funcţionează sistemul social actual.

Legat de aceşti „arhitecţi” care au conceput întregul plan încă de acum câteva mii de ani, nu îţi pot dezvălui mai multe la momentul actual, deoarece este un secret teribil pe care nici chiar cei din Grupul Bilderberg nu îl cunosc cu toţii, în epoca modernă - şi prin aceasta mă refer la ultimele două-trei sute de ani -, venerabilii maeştri nu au făcut altceva decât să aplice în mod inteligent principiile de bază care erau deja stabilite şi să le adapteze la structura vremurilor pe care le trăiau.

Acţiunile lor au fost dezvoltate de la o generaţie la alta, păstrând acelaşi impuls şi aceleaşi idei iniţiale, deoarece trebuie să-ţi spun că la vârful ierarhiei noastre se află numai descendenţi pe linie regală din arbori genealogici de sute şi chiar mii de ani. Suntem foarte atenţi la acest aspect pentru a nu ne amesteca cu celelalte rase. Chiar şi aşa, însă, au existat unele excepţii, însă în timp am reuşit să eliminăm genele recesive.

— Vorbiţi, probabil, de familiile regale din Europa şi de marii bancheri de la
sfârşitul Evului Mediu? a întrebat Cezar pentru a oferi un câmp de dezvoltare a subiectului.
— Desigur. Ei nu erau revoluţionari; ei nu susţineau o ideologie rigidă şi nici o
filozofie particulară şi alambicată. Forţa lor nu a constat niciodată în puterea braţelor sau în spiritul avântat; din rândurile lor nu s-au ridicat nicicând eroi sau vârfuri ale societăţii, în schimb, au înţeles foarte repede că, pentru a reuşi, au nevoie de un alt algoritm, care să-şi extragă forţa şi energia din înseşi forţele, deciziile şi acţiunile oamenilor.

Erau fini psihologi şi au făcut chiar de la început unele observaţii esenţiale. Au sesizat, de exemplu, că sistemul vieţii comunitare, indiferent că acesta are la bază monarhia, republica sau orice alt tip de guvernământ, se bazează pe conducere.

Această realitate implica două aşa-zise „grupe”: pe de o parte, marea masă a oamenilor din popor sau gloata, adică populaţia majoritară; iar pe de altă parte, elita conducătoare care, într-un fel sau altul, se străduia să menţină bunul mers al „turmei de oi”. Această constatare simplă a Reprezentat baza pe care şi-au clădit întregul plan.

— Dar de ce era aşa important pentru ei faptul că existau aceste două categorii de
populaţie? a întrebat repede Cezar.

Ca un veritabil maestru mason iniţiat în secretele Obscure ale Organizaţiei din
care făcea parte, senior Massini începu să dezvăluie însuşi nucleul ideologic al
francmasoneriei la nivel mondial.

— Această situaţie era şi este foarte importantă datorită faptului că mereu au
existat interese antagonice între cele două grupări de populaţie. Lucrurile trebuiau aranjate în aşa fel, încât aceste interese contrare să nu dispară niciodată complet, adică altfel spus să nu existe niciodată pace veritabilă între oameni.

Pentru aceasta era necesar să se servească prin diferite metode ambele „tabere” sau „grupări”, însă fără ca ele să cunoască acest lucru. Illuminaţii noştri au împins iscusinţa şi abilitatea unor astfel de uneltiri până la perfecţiunea de a merge cu câte un picior în fiecare dintre cele două bărci şi, totuşi, să nu cadă
niciodată în apă!

Cezar nu a scăpat ocazia de a ridica din nou balonul la fileu:
— Dar cum reuşeau aceasta? Ce metode foloseau?
— Aveau nevoie de nişte „pârghii” puternice şi, la originea acţiunilor, acestea au
fost doar două: banii şi natura inferioară a omului, care ceda în faţa tentaţiilor ce îi erau oferite. Această combinaţie le-a asigurat mereu succesul, pentru că ce nu se potrivea într-o parte, era binevenit în cealaltă şi astfel s-a ajuns ca această „reţetă” care folosea intriga, minciuna, tentaţiile şi prefăcătoria să permită extinderea rapidă a influenţei noastre în întreaga lume.

Sigur, în perioada actuală trebuie să ţinem seama de o serie întreagă de alţi factori, printre care cei mai importanţi îi considerăm a fi numărul de locuitori ai planetei şi avansul tehnologic remarcabil.

Dar în esenţă, bazele principiale ale organizaţiei noastre
masonice au fost puse cu mult timp în urmă şi ele sunt atât de solide şi s-au infiltrat atât de profund în conştiinţa oamenilor, încât succesul deplin al programului nostru nu mai constituie acum decât o chestiune de timp pentru a fi realizat în totalitate.

Spunând acestea, senior Massini a zâmbit satisfăcut şi a aprins o ţigară lungă de foi.

Evident, aştepta efectul spuselor sale asupra lui Cezar. Pentru a-şi juca rolul cât mai bine, acesta îl întrebă:
— Nu înţeleg însă care este motivul principal pentru care a fost şi este depus acest
uriaş efort de mii şi mii de ani?

Suflând uşor fumul de ţigară, senior Massini îl privea pe Cezar printre pleoapele
întredeschise, în imensul lui orgoliu, el considera deja că repurtase un succes deplin în ceea ce îşi propusese. Pe de altă parte, Cezar a apreciat că această opinie eronată a slăbit vigilenţa venerabilului, făcându-1 să se lanseze bine dispus în noi şi bogate explicaţii.

— Dragul meu, aici lucrurile sunt chiar simple. Motivul principal a fost şi va fi
mereu acapararea puterii !Ce altceva îţi închipui că am putea urmări să obţinem pe o perioadă imensă de timp? Hai, spune-mi, nu te sfii! Bani? Aproape toate finanţele lumii ne aparţin, graţie păienjenişului bancar pe care 1-am ţesut în ultimele secole.

Deoarece civilizaţia se dezvoltă din ce în ce mai mult, am urmărit să creăm un sistem social în care oamenii să depindă în totalitate de veniturile lor financiare. Bani, bani, tot mai mulţi bani! O idee fixă care trebuia să fie răspândită pretutindeni.

Dar, pentru a avea bani trebuie să produci, iar pentru a produce trebuie să munceşti şi ca să munceşti îţi trebuie timp. Am format deci o ecuaţie care reprezintă de fapt un cerc vicios, aproape fără rezolvare, deoarece nu poţi ajunge niciodată la capăt.

Rezultatul a fost acela că oamenii au ajuns să muncească pentru noi până la epuizare, atraşi mereu de mirajul obţinerii unor sume tot mai mari de bani, care de fapt sunt cheltuite foarte repede în ritmul alert al lumii şi al tentaţiilor de tot felul
care o caracterizează.

Totuşi, oricât de mulţi bani ar obţine prin muncă, adevăratele bogăţii şi sumele
imense de bani sunt tot în posesia noastră, păstrate în băncile noastre sau investite în diverse titluri de proprietăţi. Chiar dacă apar zece sau o sută de oameni foarte bogaţi în lume, care nu fac parte din lojile noastre, ei nu reprezintă totuşi nici o ameninţare, deoarece sunt individualităţi separate care nu urmăresc un scop precis, de mare anvergură.

Desigur, pe cei mai mulţi dintre ei avem grijă să-i atragem încă de la începutul carierei lor strălucite în Organizaţie şi astfel puterea noastră creşte. Cei care refuză nu rezistă însă mult timp singuri. Dacă într-un fel sau altul devin o ameninţare pentru noi, atunci ne unim forţele pentru a le provoca falimentul, cu riscul anumitor pierderi în propria noastră tabără, dar imensul angrenaj financiar pe care noi 1-am construit ne permite să realizăm foarte repede o reechilibrare a balanţei financiare printr-o creştere în altă parte.

Obiectivul este acela ca respectiva persoană să fie învinsă. De obicei urmărim ca, atunci când aceasta se află în pragul colapsului total şi când se simte iremediabil pierdută, să-i oferim încă o dată şansa pe care iniţial a refuzat-o. De cele mai multe ori acel om de afaceri acceptă. Urmează, desigur, o revenire spectaculoasă în afacerile personale, dar deja persoana trebuie să respecte anumite condiţii ferme din partea noastră, pe care nu le mai poate evita.

Întotdeauna noi avem ceva de câştigat. Fie un om politic influent care să ne susţină interesele; acesta este cazul cel mai întâlnit şi aproape cel mai uşor de fabricat. Fie un mare om de afaceri, ai cărui bani îi administrăm noi în cea mai mare parte, prin propriilenoastre filiere.

Ne interesează, aşadar, să creăm cât mai multe astfel de „cercuri vicioase”, în baza
lor am construit societatea modernă, am format aşa-zisa „celulă a societăţii”, adică familia, pe care am legat-o strâns în lanţul unor interminabile dependenţe: serviciu, casă, confort, maşină, împrumuturi la bancă, obligaţii contractuale pe perioade foarte lungi de timp, care uneori se întind la una sau două generaţii din familia respectivă.

Rolul „cercurilor vicioase” este acela de a crea dependenţa, pentru că atunci când
există dependenţă, lipseşte libertatea. Dependenţa atrage automat un gen de înrobire, de limitare şi noi avem nevoie ca oamenii să fie cât mai limitaţi şi mecanici în acţiunile lor, care trebuie să devină aproape stereotipe.

Aceasta a fost ideea principală pentru care am impus în mod gradat munca divizată în cât mai multe domenii şi subdomenii. Dacă cerinţa postului respectiv de muncă este simplă, aproape minimă dar repetitivă, omul devine în scurt timp un fel de „robot” care ascultă ce i se spune şi face ce i se ordonă.

Nu este necesar ca oamenii să gândească prea mult; aceasta poate să devine ceva
periculos, poate naşte idei care să fie contrare scopurilor noastre. De aceea, am urmărit să extindem controlul asupra populaţiei tot mai numeroase chiar şi în afara serviciului, adică în timpul liber.

Am permis astfel tehnologiei şi inventicii să capteze masele de oameni prin anumite mijloace a căror lipsă ni s-ar părea acum sinonimă cu o catastrofă: televiziunea, telefonul, computerul. Ideea noastră a avut un succes enorm, deoarece pe lângă crearea dependenţei populaţiei faţă de aceste mijloace tehnologice, ne-a oferit totodată şi controlul difuzării informaţiei.

În prezent, datorită caracteristicilor vremurilor pe care le trăim, informaţia
deţine primul loc în ceea ce priveşte „armele” cu care acţionăm în lume. Pasul următor a fost simplu de intuit: controlând mijloacele şi instituţiile mass-media, controlăm implicit conţinutul şi calitatea informaţiei.

De aceea, unul dintre obiectivele de bază a fost acela de a obţine controlul asupra celor mai mari trusturi de presă, radio şi televiziune din lume.

— Vreţi să spuneţi că toate acestea au fost suficiente pentru a avea controlul asupra
omenirii? a întrebat Cezar.

— Evident că nu; mass-media nu avea răspândire decât într-o zonă limitată a
lumii. De aceea, mai erau necesare nişte „metode” de subjugare, care şi ele trebuiau să tenteze pe cei mulţi. Am început să sprijinim din umbră, ca o „eminenţă cenuşie”,
proliferarea distribuţiei drogurilor, mai ales a celor de sinteză. Ştiind prea bine că acestea, alături de tutun, alcool şi cafea, distrug corpul omului, am întreţinut în mod deliberat o aşazisă „luptă de combatere” a lor, care nu a făcut decât să intensifice şi mai mult nevoia de a consuma aceste substanţe.

Am creat con-cernuri imense de fabricare a ţigărilor, băuturilor
fine şi a cafelei; aproape toţi preşedinţii şi patronii acestor giganţi în lumea afacerilor sunt membri venerabili în lojele cele mai înalte ale Organizaţiei noastre, adăugă senior Massini plin de mulţumire.

— Toate acestea îmi apar ca un atac concertat împotriva omului! se prefăcu Cezar că
abia atunci a realizat ideea. Fără să fie deloc afectat, venerabilul răspunse cu nonşalanţă:

— Dragul meu, este deja dificil să controlăm şi să coordonăm mai bine de şase
miliarde de oameni. Trebuie să înţelegi că o mulţime este cu atât mai uşor de manevrat cu cât ea este mai dispersată şi mai confuză. Dacă, în plus, ea nu depăşeşte un anumit număr de persoane, atunci lucrurile sunt chiar simple, având în vedere tehnologia de manipulare mentală de care dispunem în momentul actual.

Aşadar, ce importanţă crezi că mai prezintă
cele câteva milioane de oameni care mor zilnic, mare parte dintre ei din cauza bolilor, provocate de droguri?

Venerabilul făcu o scurtă pauză în prezentarea lui cinică, părând să reflecteze la
ceea ce urma să-i spună lui Cezar.

— Unul dintre scopurile noastre principale a fost acela de a stopa proliferarea
oamenilor pe planetă. Mai mult chiar, trebuia să micşorăm drastic populaţia globului. Pentru aceasta aveam nevoie de metode care să ucidă în timp scurt un număr foarte mare de oameni. Am finanţat proiecte de cercetare ultrasecrete pentru producerea unor viruşi extrem de virulenţi. Unele experimente au dat greş, altele însă ne-au mulţumit prin rezultatele obţinute…

— Adică prin răul provocat, prin crimele „naturale”?

— Trebuie să vedem problema din punct de vedere practic. Doar aşa ne putem
construi temeinic scopurile pe care ni le-am propus. Dacă ceva sau cineva se opune, nu poate rezista mult timp împotriva noastră. După cum îţi spuneam, „armele” noastre nu sunt niciodată prezentate pe faţă. Dimpotrivă, ele îmbracă mai mereu o haină profund umanitară, dar apasă pe acele puncte slabe pe care tot noi le-am creat în sistem şi care în marea lor majoritate nu sunt cunoscute de populaţie.

Baza care ne oferă sursele ascunse de manipulare a populaţiei este constituţia unui stat. Alcătuirea ei este o adevărată ştiinţă a psihologiei şi manipulării omului şi de aceea am avut grijă ca la conceperea constituţiilor principalelor state-puteri ale lumii să ia parte şi reprezentanţii noştri.

Constituţiile trebuie să aibă o formă umanitară, chiar pompoasă şi relativ complicată, dar totodată să ascundă în profunzimea lor modalităţile eficiente de subminare şi control a populaţiei.

Poate cea mai răspândită metodă pe care noi am creat-o şi am întreţinut-o în mod
indirect de-a lungul timpului este cea a conflictelor, revoluţiilor şi războaielor în diferite zone de pe glob. Confruntările armate au constituit dintotdeauna, pentru noi, o reală şi uriaşă sursă de venituri precum şi o subtilă modalitate de menţinere şi dirijare a influenţei şi puterii la nivel mondial. Speculăm orice dificultate economică sau socială, în special la ţările mai puţin dezvoltate.

Datorită influenţei bancare pe care o deţinem, acţionăm din umbră la nivelul conducerii statului respectiv şi în acelaşi mod acţionăm şi în cazul statului advers.
Nu ne implicăm niciodată într-o singură parte sau direcţie, deoarece rezultatul poate fi incert. Impulsionând însă în secret ambele tabere, noi vom fi cei câştigaţi, indiferent de rezultatul final al conflictului.

Perioada actuală se pretează mai ales la crearea unor conflicte de ordin etnic şi economic. Sunt simplu de produs, durează mult şi atrag numeroase alte interese din partea altor state mai puternice, dar rivale, astfel încât până la urmă războiul respectiv devine un război între marile puteri ale lumii şi mai puţin o cauză naţională limitată.

Aproape toate marile organisme internaţionale, fie ele politice sau militare, au sorginte masonică. Venerabilii noştri se află plasaţi în punctele cheie şi urmează
cu exactitate planurile noastre. Ţi-am spus că noi avem răbdare. Caria roade încet, dar sigur, până şi cel mai gros trunchi de copac. ONU şi NATO, ca să numesc doar două dintre cele mai influente „arme” ale noastre, s-au dovedit a fi decizii salutare atunci când am hotărât formarea lor.

— Domnule Massini, este totuşi ceva care nu înţeleg, zise Cezar, abordând o mină
voit contrariată. Cum ar putea cineva să creadă că tot ce este mai important în lume este o consecinţă directă a acţiunilor şi planurilor Organizaţiei Masonic-Illuminate mondiale? Aceasta este chiar absurd şi inconceptibil!

Senior Massini râse cu poftă şi îşi mai aprinse o ţigară de foi. îl măsura pe Cezar în tăcere, printre norii de fum albăstrui care se dispersau lent în aerul răcoros de munte. Pentru o clipă, Cezar a crezut că exagerase în intenţiile lui ascunse şi că venerabilul i-a înţeles planul.

Dar temerile - i-au fost curând spulberate.
— Dragul meu, acesta este unul dintre punctele esenţiale ale doctrinei noastre.
Aşa cum ţi le prezint eu ţie, lucrurile par într-adevăr atât de absurde şi îmbracă o haină atât de grotescă, încât acuzaţiile care ni s-ar putea aduce ar apărea într-o lumină de-a dreptul hilară!

Intr-un anumit fel, acesta este nucleul ideologiei noastre: să acţionezi în direcţia planului stabilit, dar în acelaşi timp să faci să pară că acţiunile tale sunt opuse unui astfel de plan. în felul acesta poţi să înţelegi mai uşor de ce nu dorim să fim mediatizaţi, de ce nu dorim onoruri, faimă sau recunoaştere publică, deoarece acestea sunt trecătoare şi, în plus, ele sunt dirijate chiar de noi înşine prin intermediul pârghiilor de control pe care le deţinem în mass-media.

Succesul organizaţiei noastre constă mai ales în faptul că formăm un grup şi
nu acţionăm doar în conformitate cu interesul individual. Acţiunile noastre sunt mereu corelate şi urmăresc un scop precis, iar ajutorul pe care ni-1 oferim reciproc şi discreţia totală sunt esenţiale pentru asigurarea succesului. De altfel, regulile şi jurămintele ordinului nostru sunt foarte stricte, iar pedepsele foarte aspre…

Te întrebi, probabil, ce mă face să-ţi vorbesc cu asemenea deschidere, fără nici
un fel de teamă şi foarte sigur pe mine. Te asigur că, făcând aceasta, am evaluat corect situaţia. Sau îţi închipui că, auzind aceste lucruri, le vei putea face cunoscute lumii întregi?

Aici, senior Massini a râs cu poftă, dar imediat după aceea ochii lui deveniră reci şi tăioşi.

— Nu ai nici o putere şi nici o influenţă în exterior, domnule Brad! Chiar din
momentul în care ai intrat în atenţia nostră nu te mai poţi sustrage ei. Posibilităţile pe care le ai la dispoziţie sunt precise: ori ne urmezi fără condiţii, ori devii persana non grata.

Analizează puţin situaţia: eşti singur, nu ai legături cu exteriorul şi te afli supus unui regim de cea mai înaltă securitate. Crezi tu, oare, că ne este greu să determinăm înlăturarea ta dacă am dori cu adevărat acest lucru? Dar de ce să facem aceasta, când tu însuţi ne poţi sprijini planurile? In plus, vei cunoaşte lucruri pe care nici măcar nu ţi le-ai închipuit şi te vei buCura de imunitate şi protecţie absolută. Dintr-o anumită perspectivă eşti preţios, însă ceea ce este preţios trebuie să-şi arate utilitatea.

De aceea, dragul meu, nu văd nici un motiv să-ţi ascund ceva din principiile şi modalităţile de acţiune masonice. Ar însemna să te consider un adept obişnuit, cu o minte slabă, dar nu acesta este adevărul. Mai mult decât atât, pentru ca tu să nu consideri totuşi prea brutală această abordare, care este în cazul tău mai specială, doresc să manifestăm un respect reciproc şi să purtăm în mod civilizat această
discuţie.

Chiar vreau să-ţi creez cadrul aparent al unei alegeri sau decizii şi să-ţi ofer o
perioadă de timp de gândire. Dar în realitate, îţi repet, nu ai nimic din toate acestea, deoarece noi suntem cei care deţinem puterea. Nu îţi rămâne, practic, decât să ne urmezi.

Judecă la rece întreaga situaţie. Ce crezi că ai putea face? Cine îţi închipui că te-ar putea asculta fără să te considere nebun? Masoneria a fost dintotdeauna ocultată; ar fi fost împotriva scopurilor noastre adevărate să ne atribuim marile idei sau curente sociale şi culturale, ideologiile sau principiile de avangardă ale lumii deşi, în marea lor majoritate, noi suntem cei care le-am creat, în loc de aceasta, s-a optat pentru discreţie, mister, retragere şi acţiune din umbră.

Sunt relativ puţini cei care au auzit despre denumirea de „mason” sau
„francmason” şi chiar dacă aceasta li se pare vag cunoscută, ei nu au totuşi vreo idee despre ce înseamnă ea în realitate.

Acest mister, această ocultare pe care o întreţinem cu atenţie ne-a fost de mare ajutor în decursul timpului, în aceste condiţii, imaginează-ţi că cineva iese în lume şi răspândeşte informaţiile pe care ţi le-am dat; cine 1-ar crede, cine 1-ar asculta?

— Se poate să aveţi dreptate, dar nu ignoraţi forţa unui curent general de opinie,
care poate să distrugă tot ce aţi clădit până acum, a remarcat Cezar cu luciditate.

— Noi ştim că deja sunt mulţi, îndeosebi intelectuali, care cunosc cel puţin o parte a adevărului despre noi şi pe care nu-i mai putem minţi, dar prin comparaţie cu restul populaţiei, care este îndobitocită de sistemul social pe care 1-am creat tot noi şi mai ales de cel informaţional pe care îl dirijăm aproape în totalitate, aceştia sunt cu adevărat o minoritate, în plus, ei sunt dispersaţi şi ameninţaţi de avertismentele indirecte pe care noi le trimitem, în această situaţie, chiar dacă unii oameni cunosc adevăratele noastre intenţii, vor adopta o atitudine pasivă, considerând că sunt lipsiţi de putere, de avânt, de posibilitatea
de a acţiona în mod eficient.

Ei adoptă atunci varianta victimei care se lamentează: „Ştiu, dar
ce pot să fac? Ce putem noi să facem? Suntem legaţi de mîini şi de picioare. Suntem
controlaţi şi supravegheaţi în tot ceea ce facem. Nu cred că mai avem vreo şansă”, în acest fel, un segment important al populaţiei care ar putea să ne provoace mari greutăţi şi probleme a depus deja armele înainte de a începe lupta.

Atunci când mai apare totuşi cineva care urmăreşte să ne atace şi să prezinte
realitatea acţiunilor noastre celor care nu o cunosc, avem multiple mijloace de „liniştire” a lui. Replicile noastre sunt atunci bine gândite şi au la bază o fină cunoaştere a psihologiei umane.

Ele încep aproape totdeauna prin lansarea unei ştiri false, negative, despre acea persoană, pentru că după cum îţi spuneam, controlăm foarte bine sectorul de difuzare a informaţiei prin mass-media. Să presupunem că ştirea apare în câteva ziare, care sunt distribuite în toată ţara. Cititorii află în acest fel despre acea ştire falsă, care este negativă.

Chiar dacă a doua zi sau în zilele următoare aceasta este vehement contrazisă sau
chiar dacă apare o dezminţire, faptul a fost deja consumat, în primul rând, nu este deloc obligatoriu ca cel care a citit ştirea falsă să mai citească a doua zi şi dezminţirea, rămânând în acest fel cu o idee negativă despre persoana respectivă, chiar dacă acea idee este falsă.

In al doilea rând, noi trebuie să speculăm cât mai mult tendinţa vicioasă a
omului contemporan de a se orienta mai mereu spre ştiri senzaţionale care au un pronunţat caracter negativ.

Cunoaştem prea bine influenţa unor astfel de sugestii negative sau impactul lor
teribil asupra naturii emoţionale a omului. Ştim că ele distrug structurile energetice armonioase din aura sa, ştim că aduc o formă subtilă de stres la nivel psihic şi cunoaştem de asemenea faptul că ele coboară vibraţia percepţiilor pozitive şi a intenţiilor benefice ale
omului.

Toate acestea ne servesc însă foarte bine interesele noastre, deoarece îi obosesc şi
îi debu-solează pe oameni, îi determină să fie lipsiţi de vigilenţă şi superficiali.
Realizăm astfel un scop pe care 1-am urmărit mereu cu perseverenţă: creşterea
entropiei sociale, îndrăznesc chiar să spun că noi suntem cei care au adus această veritabilă ştiinţă aproape de perfecţiune.

Pentru a realiza această entropie socială, care determină o stare de confuzie aproape totală, ne slujim mereu de ştiri contradictorii, adeseori având un conţinut sinistru, profund negativ; susţinem şi impulsionăm cărţi care prezintă subiecte puerile sau fantastice, dar care totuşi au o notă atractivă pentru a capta interesul minţilor slabe, aflate în căutare de senzaţional. Noi înşine am lansat această sintagmă şi am avut grijă ca astfel de apariţii editoriale să prolifereze şi chiar să fie acceptate de populaţie, care acum le consideră foarte valoroase.

Sistemul economic şi social pe care 1-am impus încurajează foarte mult competiţia în
aspectul ei nearmonios, stimulează concurenţa neloială şi îndeamnă la un consum cât mai mare de mărfuri. Toate acestea sunt justificate de un interes umanitar, acela de formare a omului şi de motivare a sa pentru a străbate „jungla” vieţii, care ameninţă să-1 sufoce, în realitate, însă, această preocupare şi agitaţie nebună a omului, care îl ţine mai mereu ocupat şi tensionat, nu duce decât la o diminuare semnificativă a valorilor care sunt cu adevărat morale şi etice în viaţă, adică la pervertirea caracterului fiinţei umane.

Exploatăm aceste idei şi posibilităţi la aproape orice nivel de difuzare a lor prin
mass-media. Aceasta ne-a determinat să încurajăm şi să sprijinim proliferarea
sexualităţii în formele ei aberante şi a pornografiei până la limite aproape inimaginabile, deoarece am constatat că forţa şi virilitatea bărbatului, precum şi sensibilitatea şi intuiţia femeii diminuează foarte repede atunci când sunt confruntate cu astfel de practici rele.

In aceste condiţii omul devine labil, cedează mult mai repede tentaţiilor şi, ceea ce este foarte important, poate fi controlat cu uşurinţă. Pentru a ne realiza planurile este necesar ca împotrivirea să fie minimă; de aceea, într-o primă etapă noi oferim idei şi posibilităţi avantajoase oamenilor, pentru ca mai apoi să profităm din plin de slăbiciunile lor sau de anumite prevederi ale contractelor în care ei s-au implicat orbeşte.

Societatea actuală se pretează foarte bine la modelul acestei acţiuni. Noi oferim
oamenilor tot mai multe tentaţii, deoarece am permis dezvoltarea explozivă a tehnologiei, iar ei cad în plasa stimulentelor şi plăcerilor de tot felul, aproape fără discriminare. Ştim că aceasta le macină voinţa şi un om fără voinţă proprie este precum un animal neştiutor care este dus la tăiere.

O atenţie deosebită acordăm aici tineretului, deoarece dacă vrei ca un copac să nu
aibă roade, trebuie să-1 usuci încă de când este puiet. Tot ceea ce poate amplifica pornirile vicioase în copii şi adolescenţi este prezentat în mod foarte atractiv, tentant; ne orientăm astfel mai ales spre difuzarea filmelor în care este exacerbată violenţa, a filmelor de groază şi a celor în care se accentuează pornirile sadice sau trăsăturile profund negative ale caracterului.

Pentru a încuraja vizionarea lor ne folosim foarte mult de publicitate; aş putea
spune că publicitatea a ajuns, într-un fel, chiar inima comerţului. Am stimulat deci în cel mai înalt grad tendinţa populaţiei de a consuma. Aceasta a devenit ca un fel de „boală contemporană” a omului; chiar dacă nu are nevoie de ceva anume, el totuşi trebuie să cumpere, să consume şi iar să cumpere, de cele mai multe ori lucruri lipsite de importanţă sau chiar pentru a-şi face provizii în exces.

Pe de altă parte, există o legătură strânsă între tentaţia exercitată de bani şi
modalităţile prin care aceştia pot fi obţinuţi, în sistemul economic şi legic pe care noi 1-am impus nu e uşor să devii bogat şi, practic, este aproape imposibil să o faci pe căi cinstite.

De aceea, clasa bogătaşilor este în cea mai mare parte o clasă socială viciată şi pervertită.
Necinstea şi pervertirea celor bogaţi i-a determinat să aibă propriile lor secrete şi atunci când un om are secrete, apar şi obligaţiile lui faţă de alţii, mai ales prin intermediul şantajului. Noi ştim foarte bine cum să exploatăm astfel de situaţii, deoarece noi înşine suntem artizanii ei.

— Cred totuşi că nu toţi oamenii acţionează în acest fel. Dacă acesta este adevărul,
cum procedaţi în astfel de cazuri, domnule Massini? s-a interesat Cezar.

Venerabilul ridică nepăsător din umeri.
— Sunt prea puţini cei rămaşi, practic nu merită să ne interesăm de ei. Să luăm ca
exemplu ţara ta Romania. Aici ne-am instalat oamenii cu o mare uşurinţă, deoarece am ştiut să speculăm trecerea de la un regim totalitar, ale cărui baze tot noi le-am pus, la o aparentă libertate de acţiune. Am intuit corect, de pildă, lăcomia şi lipsa de scrupule care apar la omul supus mult timp diferitelor temeri şi privaţiuni.

Un astfel de om este precum un călător
foarte însetat în pustiul Saharei care, atunci când ajunge la oaza deşertului, se repede imediat la izvorul cu apă şi nu-i pasă că el este în trupul gol şi că toată lumea îl priveşte.

După Revoluţia din ţara voastră nu am avut altceva de făcut decât să aşteptăm şi să
încurajăm dezastrul economic, dar mai ales corupţia şi tentaţia românului în faţa strălucirii banului. După o lungă perioadă de privaţiuni şi lipsuri de tot felul care i-au provocat o mare suferinţă, era de aşteptat ca el să cedeze foarte repede în faţa tentaţiilor care apăreau. Şi într-adevăr, aproape toţi au căzut în această plasă.

Atunci am început să
acţionăm şi din punct de vedere politic. Nu-ţi face griji, e o metodă pe care o aplicăm în aproape toate statele. Trebuia să fim siguri că principalele posturi din Parlament şi Guvern sunt ocupate de oameni în vârstă, mulţi dintre ei cu un caracter slab, uşor de manipulat.

Celor care erau maturi şi dinamici le-am cultivat cu grijă latura orgolioasă a fiinţei şi mai ales sentimentul înşelător al puterii, care în cazul lor nu reprezenta totuşi o caracteristică dominantă de adevăraţi conducători, în acest fel am exacerbat în ei egoismul, meschinăria şi ipocrizia. Era necesar să avem în posturi-cheie oameni care pot fi tentaţi destul de uşor cu afaceri oneroase, care în acelaşi timp ar face orice pentru a-şi păstra postul şi funcţia, în mare parte am reuşit.

Eforturile noastre în această direcţie au fost minime, deoarece aviditatea şi lăcomia după bani, dublate de o mare laşitate şi duplicitate au făcut din cei mai mulţi dintre politicienii voştri o adunătură demnă de dispreţ. Această situaţie ne convine, însă nu cred că este cazul să vorbim acum mai multe despre acest subiect.

Cezar se grăbi să profite de scurta pauză.
— Şi pentru ce toate acestea, senior Massini? Ce urmăreşte de fapt
francmasoneria? Din cele ce mi-aţi spus până acum, nu văd ce ar putea să-i lipsească şi, totuşi, îmi face impresia că urmăriţi cu tenacitate o anumită finalitate.

— Dragul meu, este foarte simplu. Când este un rege stăpân absolut peste regatul şi
poporul său? Bineînţeles, atunci când deţine puterea absolută. Aceasta este, pentru noi, piatra din vârful unghiului: puterea de dominaţie a întregii lumi trebuie să ajungă repede în mâinile noastre. La urma urmelor, această sete de putere reprezintă motivaţia multor politicieni, guvernanţi şi oameni de afaceri care au acceptat să pătrundă în rândurile noastre.

Deasupra tuturor, însă, se află elita venerabililor noştri, Illuminaţii, al căror plan este cucerirea puterii mondiale şi realizarea unui control perfect, chiar asupra fiecărui individ de pe planetă. Modalităţile de împlinire a acestui plan sunt atât de diverse, încât mi-ar necesita prea mult timp acum să-ţi vorbesc despre ele. Iţi voi oferi doar câteva explicaţii; restul îl vei înţelege şi învăţa repede după ce te vei integra regulilor şi concepţiilor organizaţiei noastre.

Influenţa şi controlul total asupra omenirii nu pot deveni cu adevărat active decât
atunci când vom reuşi să supervizăm totul. Forţele şi puterile însumate de la membrii tuturor organizaţiilor noastre conduc treptat spre această variantă de totalitarism, când libertatea şi autonomia unui individ vor fi sufocate şi monitorizate de noi încă de la naşterea fiinţei. Pentru a fi siguri de acest rezultat şi pentru a experimenta valabilitatea lui, am inventat - cu titlu de experiment - comunismul.

Totuşi, am constatat faptul că lipsurile îndelungate, angoasele oamenilor, precum şi cultul personalităţii care apărea, fără excepţie, la toţi şefii de state comuniste, crea anumite tensiuni şi favoriza chiar manifestarea unei viziuni lucide asupra
situaţiei la unii membri ai populaţiei care, în timp, puteau crea surprize neplăcute.

Sistemul comunist s-a dovedit corespunzător doar pentru o anumită perioadă de timp, de câteva zeci de ani. După aceea, însă, el a devenit ineficient şi chiar periculos pentru interesele noastre.

Când am înţeles aceasta, ne-am decis să încheiem experimentul şi am dat „undă verde” schimbărilor de natură politică. Era necesară crearea iluziei unui „altceva”, dar
noi ştiam deja, cu mult înainte, că nimic nu se poate modifica „peste noapte”. Ne-am
aşteptat deci la multe convulsii sociale, de mentalitate, de gândire şi de scop.

Noi suntem cei care am propagat în mod insidios ideile de bază ale noului statut social, prin diferite mijloace mass-media, prin intermediul politicienilor şi prin crearea constanţă a unor noi şi noi breşe în sistemul financiar, mai ales în scopul tensionării relaţiilor dintre popor şi guvern.

Bunăstarea nu trebuie să se facă simţită la nivel general, dar ea este binevenită la o anumită pătură de oameni corupţi, care ne pot sluji astfel interesele, fără ca ei să aibă nici cea mai mică idee; dimpotrivă, aparenţele îi fac mereu să-şi închipuie că, de fapt, ei sunt cei care acţionează, cei care decid, cei care au puterea şi toate acestea noi trebuie să le susţinem, pentru ca mirajul să nu piară.

Ceea ce îţi spun eu acum face parte din aspectele la vârf, mai puţin cunoscute, ale
francmasoneriei. Nu trebuie să-ţi imaginezi că fiecare membru cunoaşte tainele şi planurile noastre. Accesul la ideile şi scopurile noastre se face totdeauna în etape, iar revelarea informaţiilor este structurată şi ea, de asemenea, în trepte succesive ca importanţă, în general vorbind, noi acţionăm totdeauna de pe trei nivele distincte, care subliniază foarte clar atribuţiile şi valoarea membrului mason.

Deşi la o privire de ansamblu aceste nivele apar ca nişte straturi suprapuse şi independente, ele conţin totuşi verigile de legătură care sunt esenţiale pentru înţelegerea planului nostru la nivel mondial. Aceste verigi de legătură nu sunt cunoscute, însă, decât de elita noastră, de marii noştri Illuminaţi.

Primul eşalon sau nivel îi include pe cei care abia au aderat la lojile noastre
masonice sau care nu prezintă un interes deosebit pentru a li se putea încredinţa sarcini dificile.

Ei sunt „zilierii”, adică cei care fac multe aşa-zise munci mărunte dar folositoare în măsura în care, luate în ansamblu, ele pregătesc terenul pentru marile lovituri urmărite de noi, cum ar fi naşterea diferitelor confruntări militare, revoluţiile, incapacităţile de plată la nivel naţional, adică o „artilerie grea” care este strategic folosită de personalităţi importante din organizaţia noastră.

Aceste acţiuni de anvergură intră în scenă, însă, abia după ce „materialul” a fost preparat, adică după ce „zilierii” noştri acţionează o anumită perioadă de timp ghidaţi din umbră de noi înşine, fără ca ei să-şi dea prea bine seama de scopul care este urmărit.

Din această categorie fac parte mai ales cei care au parvenit într-un timp scurt, cei care s-au îmbogăţit rapid dar care, totuşi, au o minte slabă, cei care se află în căutare de titluri, ranguri şi recunoaştere socială; în general vorbind, snobii şi cei marcaţi de anumite complexe de inferioritate, pe care doresc să le suplinească imaginându-şi că fac parte şi chiar alcătuiesc pătura înaltă şi bogată a societăţii.

Trebuie să fie orgolioşi, ipocriţi şi egoişti, cu o anumită putere financiară, dar totuşi insuficient de bogaţi, pentru ca astfel să le rămână nostalgia după o viată cu adevărat regească, pe care să o jinduiască în ascuns. In plus, este esenţial ca ei să aibă funcţii relativ importante în aparatul statal, deoarece avem nevoie de pârghii şi trafic de influenţă atât la vârful conducerii, cât şi la nivelul mic al administraţiilor locale, adică acolo de unde începe intriga care îşi croieşte drum spre centru.

De aceea, la această categorie de membri ne orientăm în general pentru atragerea profesorilor universitari, avocaţilor, doctorilor, inspectorilor, primarilor şi anumitor oameni de afaceri locali.
Pentru toţi aceştia am creat nişte „supape”, nişte motivaţii pentru a-i tenta şi folosi ulterior în scopurile noastre.

Există cluburi selecte, precum Rotary sau Lion’s care le nasc sentimentul că fac parte din marea aristocraţie a ţării şi că se află, deci, în fruntea societăţii, în realitate, aceste cluburi sunt un fel de praf în ochi şi chiar o pavăză împotriva eventualelor atacuri din exterior, deoarece persoanele care fac parte din ele se vor lupta cu îndârjire pentru a-şi păstra privilegiile pe care le-au dobândit ca membri în aşa-zisul high-life al societăţii.

Îi atragem şi îi stimulăm prin afişarea unei faţade serioase şi selecte a acelei
societăţi elitiste, în care ei află că pătrund oameni de bine, oameni care reprezintă doar crema societăţii, care au putere şi influenţă în diferitele organisme ale statului. Această prezentare foarte atrăgătoare o întreţinem prin lux, prin posibilitatea de a avea relaţii suspuse şi prin ajutor financiar, îţi repet, toate acestea creează obligaţii.

Interesul nostru este acela de a crea diferenţe foarte mari între păturile sociale,
adică oameni foarte bogaţi şi oameni foarte săraci, pe cât posibil fără elementul de intermediere şi susţinere, care este pătura mijlocie, întreţinem astfel o stare socială generală prin care omul să-şi închipuie că trebuie să facă faţă unui asalt continuu, că trebuie să se lupte mereu fie pentru a-şi asigura traiul de zi cu zi, fie pentru a-şi spori şi mai mult averea.

Această stare de spirit încordată şi foarte agitată alimentează sentimentul de frică şi atâta timp cât există frica, nu îşi poate face loc liniştea, împăcarea, relaxarea şi nici spiritualitatea. De aceea suntem interesaţi să obstrucţionăm tot ceea ce ar putea conduce spre bine, armonie şi credinţă religioasă veritabilă, deoarece altfel controlul şi puterea noastră nu mai sunt eficiente.

— Ce vrea să însemne asta? Că voi nu aveţi religie şi că, dimpotrivă, urmăriţi
subminarea ei? se arătă Cezar contrariat.
— Religie? Analizează cu atenţie ceea ce se petrece în lume. Notează ura rasială,
deviaţiile sectelor fanatice în numele unui Dumnezeu unic dar particular, nesfârşitele conflicte interetnice care, majoritatea, au la bază disensiuni religioase, corupţia şi laşitatea bisericii creştine, orgoliul ortodox şi manipularea catolică!

E drept că toate acestea tot noi le-am orchestrat din umbră, în special prin implementarea intrigilor şi ideilor perverse în anumite puncte cheie deţinute de oameni labili şi la momente potrivite în timp.

În schimb, noi oferim oamenilor împărăţia Arhitectului Universal, cel care poate
să aibă cu adevărat grijă de ei. Voi îl numiţi Prinţul întunericului. Ce importanţă are?

Mai înainte de toate trebuie să urmăreşti consecvent interesul personal în tot ceea ce faci. Aceasta cere mari eforturi şi angajamente, uneori chiar foarte dure. De pildă, ele pot să însemne să-ţi negi religia şi chiar să-ţi dăruieşti sufletul, însă vei cunoaşte astfel puterea, bogăţia şi influenţa extraordinară în cercurile înalte ale societăţii.

— Interesant. Eu aveam o altă filozofie, dar totuşi este foarte atractiv ceea ce-mi
spuneţi, comentă Cezar cu o fină ironie, urmând astfel planul iniţial pe care îl concepuse.
— Nu trebuie să-ţi imaginezi, însă, că aceste aspecte sunt cunoscute de toţi, a continuat venerabilul Massini să vorbească cu avânt. Departe de aşa ceva. Iţi spuneam
despre trei niveluri generale şi importanţa lor eşalonată în organizaţia noastră masonică.
Acum îţi este limpede faptul că primul nivel, al „zilierilor”, nu are acces la informaţii de acest gen şi nici la altele care vizează aspecte mai oculte ale masoneriei, mai ales cele care implică activitatea noastră la nivel mondial.

Membrii din cel de-al doilea nivel au însă posibilitatea să cunoască o parte din
maşinaţiunile noastre internaţionale, astfel încât ei se pot implica mai activ în demersurile politice interguvernamentale şi sunt sprijiniţi cu mult mai mult de lojile noastre influente. Ei sunt, mai ales, cei pentru care am stabilit o anumită formă de ierarhizare în trepte sau grade, până la gradul treizeci şi trei.

Este instructiv de observat cât de ataşaţi sunt oamenii după titluri, funcţii, recunoaştere iar noi speculăm intens acest avantaj. Un mason de gradul
treizeci şi trei poate să reprezinte un pion de bază în structura noastră generală.

De-a lungul timpului am urmărit să răspândim opinia că acesta este, într-un fel, apogeul în ierarhia piramidală după care se ghidează masoneria. Totuşi, în particular îţi mărturisesc faptul că a doua treaptă reprezintă doar începutul pentru elita masonică mondială.

Aceste lucruri le menţinem însă foarte secrete, dar chiar şi aşa au mai apărut unele zvonuri. Trebuie să înţelegi însă, că noi cei din vârful piramidei, nu putem fi atacaţi juridic şi nici un alt organism de ordine statală nu ne este superior din simplul motiv că noi le-am creat aproape pe toate.

- Asta înseamnă putere de decizie la cel mai înalt nivel, a spus Cezar gânditor.
Cum se face, totuşi, că a treia treaptă în masonerie, aceea despre care îmi spuneaţi că reprezintă de fapt elita masonică în lume, are o influenţă decisivă fără să fie cunoscută?

- Nu este nevoie să fim cunoscuţi la modul la care te gândeşti tu. Noi apărem
eventual în lume mai ales datorită titlurilor nobiliare moştenite sau ca mari bancheri care se ocupă de afacerile lor, la care avem grijă să ataşăm mai mereu aşa-numitele acte de caritate şi binefacere prin intermediul unor fundaţii care au fost create tot de noi De fapt, acestea ne permit să acţionăm şi să vehiculăm sume uriaşe de bani sub aparenţa legalităţii şi a intenţiilor caritabile. Noi suntem cei care deţinem, în fapt, monopolul financiar mondial, controlând orice piaţă bursieră.

Proiectul de stăpânire a lumii este un plan foarte bine pus la punct.
- Dar cum aţi reuşit să stăpâniţi finanţele lumii? a întrebat Cezar. Nimeni nu
poate avea acces la toate sumele de bani vehiculate!

- În cea mai mare parte controlăm aceşti bani dar adevărata influenţă o exercităm
prin intermediul creditelor uriaşe cu care obligăm practic diferitele guverne ale lumii să acţioneze în domeniul economic - şi prin aceasta în cel social - după cum dorim noi. Acesta este, de fapt, scopul principal pentru care am înfiinţat cele două mari organisme financiare ale lumii: Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Dar cea mai importantă lovitură şi victorie obţinută a fost îndatorarea Statelor Unite ale America, care în prezent depind aproape în totalitate de politica financiară pe care noi o stabilim. După cum îţi spuneam, esenţa acestei politici o constituie creditele cu dobândă şi, de aici, creanţele care apar şi toate celelalte forme de obligaţii sau concesii pe care şi le creează statele datornice faţă de noi.

In felul acesta, stăpânim lumea economică, ghidând-o în direcţia pe care o vrem. Putem crea adevărate dezechilibre sau chiar incapacităţi de plată acolo unde
avem interesul de a obţine ceva anume.

Ţările falimentare sunt „specialitatea” noastră, deoarece ne oferă practic accesul indirect la conducerea unui popor întreg. Desigur, noi pregătim şi corelăm în prealabil aceste strategii cu acelea ale dezinformării prin mijloacele mass-media internaţionale, care ne aparţin. E un sistem care şi-a dovedit cu prisosinţă eficienţa în decursul timpului şi pe care noi îl stăpânim foarte bine.

Dacă cineva se opune, eliminarea lui de pe eşichierul politic sau ca personalitate socială nu prezintă, în general vorbind, nici o problemă, datorită multiplelor relaţii pe care le avem, a corupţiei şi a sistemului financiar pe care îl stăpânim, în cazurile mai deosebite, cum ar fi de exemplu cel al Statelor Unite, nu putem permite greşeli sau acţiuni exterioare în afara celor prevăzute de noi.

De aceea, fiecare preşedinte american nu reprezintă în realitate decât o alegere şi o emanaţie a scopurilor noastre masonice, el trebuind obligatoriu să fie membru marcant în lojile noastre, de obicei cele ale eşalonului doi.

Pentru a ascunde cât mai bine manevrele politice şi financiare pe care le declanşăm
în aceste scopuri ne servim de cea mai spectaculoasă, dar în acelaşi timp cea mai hilară idee pe care am reuşit să o infiltrăm maselor de oameni în ultimii două sute de ani. Aceasta este probabil una dintre cele mai de preţ achiziţii ale noastre, care ne-a adus multe servicii şi care se dovedeşte foarte eficientă chiar şi în prezent.

Te vei mira, dar ea poartă un nume foarte cunoscut: democraţial Noţiunea în sine nu face nici cât o ceapă degerată; cu toate acestea, ea
este cea mai potrivită piesă în angrenajul planului nostru, care are mare succes la masele populare. Motivul principal este acela că le trezeşte acestora orgoliul şi sentimentul de a avea putere, dar în realitate nu face altceva decât să producă un anumit gen de învrăjbire, luptă şi tentaţie, oferind astfel posibilitatea manipulării.

Aparent, jocurile politice ascunse şi marile interese financiare şi de putere sunt la mâna alegătorilor, a celor care votează. Trebuie să faci mici compromisuri, pentru a te putea bucura ulterior de toate avantajele. Ce obţinem noi, de fapt, prin aşa-zisa democraţie?
In cele mai multe dintre cazuri aceasta duce în primul rând la dezbinare între diferite categorii sociale care alcătuiesc un popor şi la o înfruntare de multe ori făţişă între populaţiile de pe glob. Ideea pe care o oferim lumii, dar prin care acoperim de fapt cu acordul tuturor adevăratele noastre intenţii şi acţiuni, este aceea de a crea iluzia alegerii libere în cazul fiecărui individ.

Când este însă vorba de zeci şi sute de milioane de oameni diferiţi, stresaţi şi pervertiţi, alegerea lor aşa zis „liberă” poate fi lesne dirijată prin diferite metode.

Furtuna trebuie lăsată să se dezlănţuie, însă direcţia ei generală poate fi influenţată astfel încât să protejeze anumite zone şi să distrugă altele. Noi am găsit modalitatea cea mai simplă şi sigură de a obţine haosul şi dezbinarea; căci, în ciuda aparenţelor înalt umanitare şi a valorilor morale cu care am poleit ideea de democraţie, acestea nu fac altceva decât să ascundă miezul de la care am pornit şi pe care 1-am dezvoltat în timp: învrăjbirea semenilor între ei, lupta oarbă pentru
o putere facilă şi vremelnică, lipsa unităţii.

Pentru noi, unirea oamenilor în idei şi concepte benefice, pozitive, este foarte periculoasă, deoarece numai atunci masele de oameni devin cu adevărat puternice în acţiunea lor. Acesta este şi motivul pentru care urmărim adeseori să provocăm fragmentarea teritoriilor statale în cât mai multe etnii, fiecare cu interesele, cultura şi credinţele ei religioase.

Ceea ce urmărim în final este estomparea tradiţiilor culturale şi religioase ale diverselor ţări şi populaţii până la pragul de la care acestea nu mai au forţa necesară individulizării; atunci ele devin uşor de controlat şi de asimilat într-o formă unică de guvernământ, care bineînţeles că va fi dirijată de elita noastră masonică la nivel mondial.

Unul dintre marile obstacole pe care le avem în faţă şi pe care trebuie să le depăşim
este reprezentat de tradiţiile diferite ale popoarelor şi de dorinţa acestora de a se raporta la ele.

Noi urmărim să obţinem o „turmă colectivă de animale” care acţionează în mod automat,
căreia îi dai fân şi apă la momente bine stabilite şi care te slujeşte astfel în mod necondiţionat.

Pentru aceasta, după cum îţi spuneam, trebuie slăbit filonul tradiţiilor strămoşeşti, trebuie aplatizate şi chiar ignorate adevăratele valori şi simboluri populare, trebuie pervertit sufletul şi otrăvită simţirea generaţiilor tinere cu idei false, minciuni şi cu tentaţiile diferitelor vicii; în mare parte am reuşit.

A fost destul de uşor în cazul Americii, deoarece ea practic nu are tradiţie, în prezent, este locul din lume unde planul nostru a fost cel mai bine dus la îndeplinire: dependenţă totală faţă de sistemul eco-nomico-social, control total şi subjugare financiară, toate acestea fiind îmbrăcate în mirajul tehnologiilor extraordinare şi a ideii penibile şi orgolioase de primă putere a lumii.

Populaţia are nevoie de certitudinea chiar şi a
unei false puteri, are o nevoie inconştientă de a se agăţa de ceva care îi poate crea o vie impresie sau siguranţă interioară.

Noi întreţinem această idee a puterii în mintea americanilor, deoarece ea îi determină într-o mare măsură să nu se răzvrătească împotriva sistemului care, de fapt, le-a furnizat chiar această idee confortabilă de supremaţie, în plus, orgoliul şi superficialitatea care derivă de aici ne sunt de mare folos. Mai puţin vigilenţi şi uşor de manipulat, ei servesc practic ca „vârf de înaintare” în planul nostru de cucerire a puterii absolute la nivel mondial.

Aici, Cezar a dorit să afle mai multe amănunte.
— Dacă ea se dovedeşte a fi un bluf, de ce totuşi se pune un aşa mare accent pe
democraţie?
— Dragul meu, democraţia are doar aparenţa unui aspect benefic, dar de fapt
permite manifestarea celor mai mari abuzuri sau conflicte, a răspuns senior Massini. Nu sunt oare oameni care au murit sau mor în numele democraţiei? Nu sunt oare toate legile şi principiile civilizaţiei actuale structurate după legile democraţiei? Ei bine, apariţia acestui pol, care este democraţia, a determinat de asemenea şi apariţia posibilităţii unei idei contrare şi a posibilităţii de luptă contra democraţiei, în acest fel, noi am obţinut conflictul.

Conflictul reprezintă o bază solidă de pe urma căruia poţi stăpâni întreaga lume. îţi aduc din nou aminte despre o regulă fundamentală a metodei noastre masonice: serveşte în secret ambele tabere, fii alături - prin manevre politice şi economice abile - de partea fiecăruia dintre combatanţi şi în acest fel ţi-ai asigurat succesul pe care îl doreşti. Cuvântul şi conceptul fals de „democraţie” a devenit astfel o pavăză pentru multe guverne pentru a acţiona nestânjenite în sensul pe care îl urmăresc, slujindu-şi astfel, de fapt, interesele proprii.

Aproape toate statele s-au înglodat în datorii pentru a-şi putea susţine cheltuielile
militare, chiar dacă nu se află în război. Noi acordăm aceste împrumuturi, dar cerem
guvernelor să ne garanteze pentru ele cu multe bogăţii: mine, păduri, căi ferate sau anumite sectoare industriale de mare importanţă. Aceasta este modalitatea principală prin care noi acaparăm în mod gradat avuţiile unui stat şi controlăm poporul ţării respective.

— Mi se pare, totuşi, că ideea democraţiei este bună, numai felul în care este
aplicată se dovedeşte a fi pervertită, a observat Cezar dorind să vadă reacţia venerabilului Massini.

— Este foarte adevărat, în ea însăşi, democraţia are valoare numai atunci când
civilizaţia a ajuns deja la un înalt grad de înţelegere şi aplicare a misterelor universului şi ale vieţii. Chiar şi atunci, însă, ea trebuie folosită doar în cadrul unui grup restrâns de oameni, care iau deciziile majore într-o comunitate sau la nivelul unei naţiuni.

Democraţia, în adevăratul ei sens, nu poate funcţiona eficient în cazul mulţimilor mari de oameni, care sunt eterogene. Noi ştim că ea reprezintă un concept viabil doar în cazul unei societăţi care este orientată în mod benefic, în care oamenii gândesc şi acţionează în general la unison şi au o conştiinţă elevată, ceea ce nu e cazul cu civilizaţia modernă.

— Dar biserica nu are nimic de spus în această privinţă? Ştiam că masele populare
se încred mult în biserică şi îi urmează sfaturile, se arătă interesat Cezar.
Senior Massini a lăsat să-i scape un gest de nervozitate.
— Biserica creştină este unul dintre duşmanii noştri cei mai periculoşi. Influenţa ei este încă destul de mare, dar noi acţionăm cu perseverenţă pentru a o diminua cât mai mult. Pentru aceasta ne îndreptăm atenţia cu precădere asupra generaţiei tinere, pe care urmărim să o dezaxăm prin intermediul ideilor noastre. Ne-am orientat cu precădere spre inocularea în minţile oamenilor a ideilor de libertate şi democraţie, pe care ştiam că omul civilizaţiei moderne nu le poate înţelege şi gestiona în mod corect.

Toată lumea vorbeşte despre şi susţine libertatea şi democraţia, dar aproape nimeni nu se întreabă cum se face că, în ciuda bunelor intenţii, a umanitarismului şi a dorinţei de pace care sunt exprimate pretutindeni în lume, există mai mult ca oricând războaie, conflicte, tensiuni şi neînţelegeri în toate zonele de pe glob. în felul acesta noi am ridicat ipocrizia clasei conducătoare la rang suprem şi folosim din plin avantajele acestei situaţii.

Am mizat de asemenea pe lipsa de bun simţ, pe orgoliul şi infatuarea unei majorităţi zdrobitoare a oamenilor, care în felul acesta îşi închipuie că înţelege foarte bine aspectele şi mecanismele democraţiei şi a libertăţii de expresie.

Oferindu-li-se posibilitatea să acţioneze în acest fel, oamenii de rând capătă sentimentul importanţei de sine, pe care uneori îl exacerbează la cote cu adevărat ridicole şi penibile, în micimea şi chinul preocupărilor lor zilnice şi înguste, ei ajung să-şi închipuie că personalităţile cu răspundere politică, cei care îi conduc, se sprijină pe ei şi pe părerea lor.

Politicienii oferă astfel oamenilor de rând senzaţia că părerea pe care aceştia o exprimă este foarte competentă, dar în fapt nu se urmăreşte altceva decât influenţarea cât mai mare a opiniei alegătorilor nu în direcţia a ceea ce este cu adevărat necesar şi folositor pentru ei, ci în direcţia intereselor care sunt mascate cel mai adesea de promisiuni şi platforme politice înşelătoare şi fără acoperire, în felul acesta suntem apăraţi chiar de cei pe care urmărim să-i subjugăm.

Dacă din conglomeratul general răsare o poziţie contrară intenţiilor noastre, atunci
reprezentantul ei trebuie înlăturat cât mai repede, în general, adoptăm tehnica discreditării prin mijloacele mass-media. Apoi continuăm prin satiră şi ridiculizare, stârnind suspiciuni şi neîncredere în oameni faţă de comportamentul şi afirmaţiile persoanei respective, astfel încât în mod treptat nimeni nu îi va mai acorda credit pentru cele spuse.

Deoarece atacul nostru este concertat şi perseverent, fiind uneori însoţit şi de metoda şantajului în diferite direcţii, omul se va simţi curând părăsit de toţi şi chiar acuzat pentru ceea ce a avut curajul să spună sau să scrie. El va fi ameninţat, şantajat pe linie profesională, marginalizat în societate astfel încât până la urmă va ceda, renunţând la actul său de curaj iniţial, dorind să-şi recapete avantajele pe care le avea. în unele cazuri el devine chiar aliatul nostru.

Aceasta este drama principală a societăţii create de noi: cei mai mulţi oameni sunt
slabi şi laşi. Foarte puţini sunt cei care rezistă atacurilor şi metodelor noastre.

Totuşi, aceştia ne stânjenesc acţiunile şi, ceea ce este mai neplăcut pentru noi, se bucură chiar de simpatia şi de ajutorul altora. Aceasta înseamnă unitate şi forţă de opinie colectivă, adică exact ceea ce noi dorim să împiedicăm. Mai grav este însă faptul că unele dintre aceste persoane sau grupuri de persoane cunosc foarte bine anumite metode şi tehnici ezoterice pe care le aplică pentru a contracara acţiunile noastre!

Nu e mai puţin adevărat că şi elita noastră, marii Illuminaţi, aplică procedee secrete de influenţare şi determinare a unor efecte precise în planul fizic. Dar
totuşi suntem stânjeniţi şi de multe ori chiar împedicaţi în unele dintre planurile noastre de către forţele opuse nouă, uneori aceste forte fac parte din cele pe care oameni le numesc “extraterestre”… De aceea este important să atragem în rândurile noastre o persoană care deja deţine anumite puteri remarcabile, aşa cum eşti tu.

Suntem dispuşi să-ţi oferim foarte mult; abia atunci vei cunoaşte cu adevărat viaţa.

— Dar atacurile împotriva organizaţiei masonice nu scot în evidenţă tocmai planurile si intenţiile ei în lume? ocoli Cezar un răspuns direct.

— Unele persoane, care se opun cu multă forţă planurilor noastre, cunosc adevărul
în ceea ce ne priveşte. Pentru că metodele obişnuite de anihilare acţionează mai greu în astfel de cazuri am adăugat un artificiu: anumiţi venerabili pe care noi îi alegem mai ales din eşalonul doi prezintă lumii unele aspecte despre organizaţia noastră, utilizând pentru aceasta mijloacele mass-media pe care noi le stăpânim.

Ei dau interviuri şi scriu câteva cărţi sau articole în care sunt expuse unele aspecte adevărate, dar inofensive, despre structura şi activitatea nostră. S-a mers pe principiul de a strecura o parte de adevăr şi patru părţi de minciună, în amalgamul de date care este prezentat există deci şi ceva adevăr, pe care oricum
noi nu-1 puteam contesta, dar care apare astfel în faţa lumii ca fiind expus de înşişi membrii organizaţiei.

Cum ar mai putea atunci cineva să ne bănuiască de ascunzişuri, când noi
înşine ieşim în întâmpinare cu unele informaţii? Fireşte, acele adevăruri sunt îmbrăcate şi împănate ele însele cu minciuni, astfel încât nimeni să nu mai înţeleagă mare lucru şi, ca urmare, să abandoneze interesul pentru cercetarea subiectului.

Din toată această mişcare, noi suntem însă cei câştigaţi, deoarece adversarii noştri nu mai pot prezenta adevărurile pe care noi deja le-am expus într-o formă pervertită, iar dacă ei vor aborda alte laturi ale activităţii noastre, noi vom fi atunci în postura de victime oprimate şi nevinovate, având de partea noastră susţinerea unor oameni maturi şi influenţi.

In prezent am început să adoptăm tot mai des această metodă, deoarece este timpul să ieşim într-o oarecare măsură din anonimatul pe care ni 1-am impus secole de-a rândul; datorită ascuţirii luptei, ocultarea prea mare ne-ar crea acum mai multe probleme decât avantaje. De aceea, în ultimii cincisprezece-douăzeci de ani am început să ieşim discret în evidenţă afirmând câte o frântură de adevăr amestecat cu multe alte minciuni.

Noi ştiam prea bine că, repetând mult o minciună, aceasta va sfârşi prin a deveni adevăr, ceea ce a determinat în cele mai multe dintre cazuri adormirea vigilenţei oamenilor. Cu toate acestea, lupta acum este mult mai strânsă, pentru că şi modul de reacţie a populaţiei a devenit intempestiv.

Trebuie să creăm impresia că îi ajutăm pe oameni, că suntem lângă ei la “necaz şi suferinţă. Direcţiile noastre de acţiune, în special prin intermediul oamenilor politici, sunt acelea de a simula un interes major pentru problemele sociale curente, pentru necazurile omului - provocate mai ales de recesiunea economică mondială dirijată de organizaţia noastră - şi, prin intermediul „zilierilor” de care
ţi-am vorbit şi a ajutoarelor acestora, să inoculăm ideea că ne interesează foarte mult aceste aspecte şi că luptăm pentru îmbunătăţirea lor.

De fapt, tot acest „spectacol” este numai pentru a câştiga încrederea maselor populare pentru ca, la momentul cel mai potrivit şi în conjunctura cea mai bună să luăm în stăpânire conducerea politică şi economică a întregii planete prin instituirea unui guvern unic mondial, aflat sub controlul nostru direct şi total.

Trebuie deci să câştigăm cât mai mult încrederea maselor de oameni, pentru a crea iluzia unei eşalonări fireşti a evenimentelor care vor urma, a crizei mondiale teribile şi pentru a ieşi astfel la suprafaţă în chip de salvatori ai omenirii, deoarece avem resursele financiare care sunt necesare pentru a realiza aceasta, în principiu, sarcina nu este chiar aşa dificilă, deoarece vigilenţa maselor populare este deja mult slăbită de alte modalităţi pe care le aplicăm de mult timp cu succes: rutina zilnică a serviciului, programele de televiziune structurate în aşa fel încât să inoculeze în subconştientul oamenilor atitudinea pasivă şi lipsa opoziţiei şi a discernământului, hrana chimizată, stupefiantele, bolile de tot felul.

Rostind acestea, senior Massini privi brusc la ceasuJ elegant, încrustat cu diamante,
de la încheietura mâinii. Se făcuse deja seară şi aerul rece provoca frisoane.
— Cred că este timpul să ne oprim, zise venerabilul. Ne bizuim pe capacitatea ta
extraordinară de adaptare şi, personal, cred că am reuşit să te fac să înţelegi destul de bine aspectele de bază ale activităţii organizaţiei noastre, în seara aceasta voi pleca la Amsterdam, unde trebuie să rezolv anumite probleme. Printe altele, voi înştiinţa pe ceilalţi venerabili despre impresia pe care mi-ai făcut-o.

Senior Massini îl privi câteva clipe pe Cezar, cu un aer binevoitor.
— Apreciez rezultatul întâlnirii noastre ca fiind pozitiv şi mă aştept la un ajutor pe măsură din partea ta. Era necesar ca tu să cunoşti în mare parte adevărul despre organizaţia masonică, pentru a evita ulterior un blocaj de concepţie. Peste puţin timp voi veni să te vizitez din nou şi acela va fi un moment important. Aş putea chiar spune că va fi un test dificil pentru tine. Până atunci vom pregăti tot ceea ce este necesar pentru a te integra în organizaţia noastră.

Venerabilul se ridicase deja în picioare, sprijinindu-se de bastonul lui splendid
încrustat. Cezar 1-a însoţit până la elicopter. Strategia lui părea să dea roade, deoarece reuşise să convingă fără să facă prea mari eforturi şi fără să se oblige încă la nimic. Este drept, însă, că senior Massini fusese atât de sigur pe el şi atât de dinamic în explicaţiile şi în abordarea lui, încât practic acceptul lui Cezar era considerat aproape ca un lucru firesc.

Forţa subtilă a venerabilului era formidabilă şi doar echilibrul psihic deosebit al lui Cezar şi stăpânirea fermă a energiilor sale mentale au făcut ca el să reziste fără probleme uimitoarei influenţe active pe care o avea marele mason atunci când dorea să obţină un anumit lucru.

Cezar mi-a mărturisit că în acele momente radiaţia psihică a venerabilului era atât de puternică şi dominatoare, încât ea ar fi provqcat fără îndoială un efect hipnotic profund asupra unei persoane obişnuite, care nu îşi poate controla nivelurile mentale superioare.

El resimţise din punct de vedere aurie impactul dur al acelei energii învăluitoare, a cărei vibraţie era profund negativă, dar procedase simultan la sublimarea ei la nivelurile superioare ale fiinţei şi mentalului său. Actul lui de voinţă fermă 1-a determinat să păstreze un control perfect asupra situaţiei si să manifeste o deplină luciditate în confruntarea cu senior Massini.

Poate că cititorul va avea tendinţa să considere în mod superficial semnificaţia
întâlnirii dintre cei doi. Acum, când eu cunosc deja toate ascunzişurile situaţiei, îi pot mărturisi, însă, că a fost o reală surpriză chiar şi pentru Cezar să afle motivul real al discuţiei şi viclenia care a stat mereu în spatele acesteia.

Totuşi, evenimentele ulterioare aveau să dea. Câştig de cauză lui Cezar, datorită abilităţii sale extraordinare de a se strecura „pe muchie de cuţit” într-o situaţie dramatică şi foarte tensionată, care a implicat chiar decizii foarte importante la
nivelul conducerii statului.

Cititi, Analizati, Concluzionati... Cu Totii Suntem Co-creatori In Acest Univers!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...