joi, 14 ianuarie 2010

11 Septembrie 2001 Marea Iluzie

                                                       sebastiaan stam on Unsplash


11 Septembrie 2001 : MAREA ILUZIE (Jocul Final Al Illuminaţilor, Alegerea Noastră : Frică sau Iubire?) "Ce putem face?" sau "Orice rezistenţă este inutilă?" 

Aici este punctul în care se alege grâul de neghină. În mod cert, aceşti şobolani practic controlează băncile, guvernul, mass-media, o mare parte a tehnologiei şi mintea majorităţii oamenilor. Nu pare a fi drept, nu-i aşa? Acesta este punctul în care credinţa şi dreptatea trebuie să devină lumina noastră călăuzitoare. Credem cu adevărat în Creator? 

Chiar credem că El vrea ca familiile noastre, cultura noastră şi lumea întreagă să fie dominate literalmente de o mână de atei materialişti şi egotici care consideră că 99% din populaţie este o turmă de vite sau în cel mai bun caz, nimic mai bun decât nişte sclavi? 

Ştiu că acestea sunt idei greu de conceput pentru mintea omului, dar nu ne permitem luxul de a avea timp. Fiţi conştienţi că ignoranţa şi refuzul de a gandi, sunt condamnări la moarte. 

Ne aflăm într-o ipostază comparabilă cu Germania nazistă. Deşi mai există locuri în care vă puteţi refugia sau unde puteţi emigra, nici acelea nu mai sunt sigure pentru mult timp. Dacă simţiţi în adâncul inimii voastre că există o forţă creatoare - Dumnezeu, atunci ştiţi că mersul către o Nouă Ordine Mondială tiranică nu este ceea ce vrea Dumnezeu. 

Acest coşmar este o creaţie a fiinţelor umane care au uitat de legătura lor cu lumea spirituală. Ei au făcut şi continuă să facă alegeri foarte neinspirate. 

Depinde de noi ca indivizi să ne auto-examinăm şi să decidem dacă ne bazăm vieţile pe iubire, adevăr şi dreptate şi dacă ne menţinem aceste idealuri, sau dacă alegem să renunţăm la propria noastră suveranitate spirituală în favoarea acestor maeştri ai dezamăgirii. CELE 7 PUNCTE ALE PROGRAMULUI Dacă credem cu adevărat în Dumnezeu, şi dorim cu adevărat să experimentăm cele mai înalte stări spirituale de conştiinţă, avem multe de făcut. 

Deoarece un procent atât de mare de oameni îşi ascund capul în nisip atunci când este vorba de evenimentele din 11 septembrie, înseamnă că avem multă muncă de făcut. 

Nu uitaţi că la începutul Revoluţiei Americane doar 5% dintre colonişti au participat la evenimente. Restaurarea Republicii noastre şi revitalizarea oricărui sâmbure de adevăr, pace şi dreptate în civilizaţia noastră reprezintă o acţiune spirituală. După cum afirma Thomas Jefferson, "rezistenţa în faţa tiranilor înseamnă a urma calea lui Dumnezeu". 

Vă prezentăm un program cu 7 etape, care priveşte pe fiecare cetăţean. 

1. Înainte de toate, închideţi ochii şi cercetaţi-vă sufletul în profunzime. Puneţi-vă în legătură, plini de Bucurie şi de fervoare, cu Sinele vostru divin, forţa creatoare a Universului. 

Cereţi să primiţi claritate, îndrumare şi putere. Amintiţi-vă că puterea rugăciunii este mult mai mare decât puterea urii. Dacă a existat vreodată un moment în care să lăsaţi deoparte egoul, şi să cereţi ajutor, acum este acel moment! 

2. Să fim conştienţi despre existenţa jocului reprezintă al doilea pas. Illuminaţi, în minţile lor deformate şi bolnave, au creat această iluzie distorsionată, au indus cât mai multă teamă, şi şi-au făcut treaba foarte bine. 

Mai trebuie să înţelegem şi că 11 septembrie nu este punctul culminant al acestei drame perverse, ci este doar salva de început a strategiei jocului conducătorilor. Mai mult ca sigur vor urma şi alte evenimente hegeliene, probleme, virusuri, reacţii şi soluţii contrafăcute, apărând pe calea noastră. 

3. A treia etapă presupune să adunăm cât mai multă informaţie obiectivă cu putinţă. După cum spunea Francis Bacon, "Cunoaşterea înseamnă putere!". Sursele şi materialele de referinţă în acest caz sunt pur şi simplu uimitoare. 

4. Trebuie în mod obligatoriu să împărtăşim aceste informaţii prietenilor, familiei, cunoştinţelor şi străinilor, tuturor. Nu fiţi timizi! Dar nici nu fortati pe nimeni sa creada ce le spuneti voi. Fiecare om are liberul sau arbitru. Răspândirea informaţiei reprezintă un început excelent, deoarece este sintetică, pe înţelesul tuturor şi interesantă. 

Mulţi dintre cei cu care veţi discuta nu vor uita aceste informaţii. Credeţi-mă, cu fiecare zi tot mai mulţi oameni încep să vadă minciunile şi manipulările. 

Oricine este în stare să creeze un site web, un grup de studiu sau să apară într-o emisiune televizată. Da, aceste acţiuni necesită timp şi energie, dar recompensa pentru informarea celorlalţi este foarte mare. 

5. Nu le mai faceţi jocurile! Complacerea este cauza problemei. Nu le mai acordaţi credit. Nu! Arma numărul unu pe care conducătorii o folosesc pentru a ne înlănţui afectiv, mental şi fizic este manipularea prin sistemele bancare. 

Mai mult, să ştiţi că toţi tiranii şi dictatorii doresc să fie în centrul atenţiei, iar în zilele noastre societatea este absorbită de preamărirea celebrităţilor. Mass-media este total centrată pe politicieni, starurile de cinema, atleţii faimoşi şi magnaţi. Închideţi televizorul. El este cu adevărat o maşină de spălat creierele. 

Nu mai sprijiniţi "parohia" Hollywood-ului. Acum este timpul pentru noi, oamenii acestei naţiuni suverane, să ne creăm propriul sistem de comunicaţii, şcoli, afaceri şi sisteme economice bazate pe susţinere şi înalte valori umane. 

Trebuie să ne centrăm atenţia asupra lucrurilor adevărate şi bune din viaţă. 

6. Punctul 6 este fundamental. Iubiţi pe toată lumea şi slujiţi-i pe toţi. Acesta este pasul spiritual spre exterior. Lăsaţi în urmă frica şi începeţi să manifestaţi iubirea pentru voi înşivă, pentru familie, pentru prieteni şi chiar pentru conducătorii necinstiţi. 

Eu încă mai lucrez la aceste aspecte. Ajutaţi-i pe cei mai nefericiţi ca voi. Aceasta implică să trăim clipa prezentă, alocându-ne cele mai bune resurse şi energii pentru situaţia prezentă, detaşându-ne de rezultate. Rămânând centraţi şi având credinţă în Dumnezeu, vom putea rosti adevărul şi face ce avem de făcut cu curaj, forţă şi înţelepciune. 

7. Al şaptelea punct. Unora le poate părea mai puţin important, dar mie mi se pare esenţial. Evadaţi, respiraţi adânc, întâlniţi-vă cu prietenii, distraţi-vă cu familia şi nu uitaţi să râdeţi. Căci o viaţă fără bucurie nu merită trăită. 

Aşadar, asta este povestea. Totul se rezumă la o alegere personală. Putem trăi în frică şi ignoranţă, privind ca nişte victime cum poporul nostru, familiile şi societatea sunt ameninţate de afluxul de tiranie, sau putem trăi clipa prezentă, deschizându-ne şi urmându-ne inimile către iubirea lui Dumnezeu. Ne putem proclama suveranitatea divină şi putem face ceea ce este bine. Totul depinde de noi. Sunt George Humphrey. În prezent, armata SUA se află în Irak. 

Până acum 1000 de băieţi şi fete americani au fost ucişi. Peste 9000 au fost trimişi acasă răniţi şi am cheltuit peste 250 de miliarde de dolari. Estimări rezervate afirmă că am ucis peste 15.000 de irakieni. Am schilodit societatea lor iar centrul Irakului a devenit un deşert pustiu datorită utilizării uraniului îmbogăţit. Şi, apropos, nu a existat nici o armă de distrugere în masă. E destul de clar că avem cu toţii o alegere de făcut. Este adevărul important? 

Credem într-o republică constituţională unde se respectă drepturile omului, sau vrem să lăsăm naţiunea si lumea intreaga, în mâna unei elite care ne conduce către un stat Mondial poliţienesc? Şi cel mai important - credem în Creator şi în legile universale ale păcii, dreptăţii şi iubirii? Sper că veţi considera acest documentar valoros şi că veţi cerceta sursele de inspiraţie. 

Vă mulţumesc pentru atenţie. (din documentarul "9/11 - The Great Illusion") "Acesta este un filmul lui George Humphrey legat de atacurile din 11 Septembrie. Conţinutul este similar cu cel al altor documentare legate de acest eveniment, dar cu o întorsătură majoră. 

Filmul include evenimentele cunoscute, oferind selsecţia de dovezi ale lui George, dovezi ce sugerează că atacul a fost unul "planuit din interior". Ceea face acest film diferit de celelalte este faptul că după iniţiala examinare a probelor, George oferă un cadru filosofic şi sugestii utile cu privire la ce ar trebui să facem pentru a remedia situaţia. 

Mai degrabă decât a lăsa audienţa să fie preocupată cu detaliile deprimante, George face tot ce poate pentru a picta o imagine pozitivă - situaţia poate fi schimbată dacă noi ne schimbăm modul în care privim lucrurile. Leo Zagami a fost, până de curând, membru al Francmasoneriei, având gradul 33. Aparţinând aşa-zişilor “Illuminaţi” italieni prin tradiţia familiei sale, el a fost iniţiat în anumite secrete oculte încă din copilărie şi a fost membru în diferite loji secrete italiene şi britanice. 

Fiind un privilegiat al lojii Propaganda Due, ar fi trebuit să urmeze la conducerea acesteia, dacă nu s-ar fi retras din masonerie. Acest interviu ne introduce în lumea societăţilor secrete şi confirmă încă o dată, din interior, planurile “Illuminaţilor” de a instaura Noua Ordine Mondială, care se referă de fapt, la un stat global de tip fascist. Datorită poziţiei şi educaţiei sale, Leo Zagami a avut acces la cele mai întunecate secrete ale Francmasoneriei şi “Illuminaţilor”. 

El a fost martor la ritualuri satanice de magie neagră, experimente de control mental şi tortură, care se petrec frecvent în interiorul lojilor masonice. 

El s-a hotărât să părăsească Francmasoneria şi a început să facă dezvăluiri zguduitoare privind adevărata faţă a acestei secte . A fost apoi hărţuit, ameninţat, răpit şi torturat. A început să îşi publice dezvăluirile pe Internet, iar pagina de web i-a fost închisă. A continuat însă să facă aceste dezvăluiri, pe care le publică acum pe pagina de web “Illuminati Confessions”. http://www.illuminaticonfessions.webfriend.it/index.htm. 

În afară de intenţia sa de a face aceste dezvăluiri pentru ca planurile criminale ale Francmasoneriei mondiale să poată fi stopate, el consideră şi că aceasta este, în cazul său, strategia care îi oferă cele mai multe şanse de supravieţuire. 

Vă prezentăm transcrierea unui interviu cu Leo Zagami postat pe Internet. Noua Ordine Mondială, fascism deghizat Leo Zagami: Numele meu este Leonard Zagami, am 37 de ani şi aceasta este povestea mea. Conform tradiţiei familiei mele, am devenit pe parcursul vieţii membru al mai multor societăţi secrete, fiind implicat în ceea ce se numeşte Noua Ordine Mondială. 

Noua Ordine Mondială este, pentru anumiţi indivizi, o modalitate de a introduce în toată lumea fascismul, iar pentru a face aceasta ei vor să folosească mijloace tehnologice (de exemplu microcipurile) pentru a putea supraveghea întreaga populaţie şi pentru a controla toate aspectele vieţii noastre. Totul este în mâinile “Fratelui cel mare” – Big Brother – inclusiv poliţia, poliţia militară, serviciile secrete civile şi militare. 

În acest moment, toate aceste instituţii nu slujesc interesele naţiunilor, ci sunt în slujba corporaţiilor care se ocupă cu menţinerea acestei mari afaceri, împreună cu anumite familii importante şi anumite bănci care sunt implicate. Când ajungi la un grad înalt în masonerie afli de existenţa puterii oculte Francmasonii încep la nivelul inferior, ca instituţie caritabilă. 

După ce treci de primele trei grade, intri într-un rit care poate fi Ritul Scoţian sau oricare altul, în funcţie de locul în care te afli în lume. Pe parcurs, atingi grade din ce în ce mai mari, alăturându-te şi având activitate într-o lojă mare, în calitate de ofiţer. 

Ajungând apoi Mare Ofiţer, conducător al unui întreg grup de francmasoni, devii tot mai conştient de faptul că începi să ai contact cu anumite forţe oculte din spatele scenei. Ele influenţează politica, religia şi toate acele subiecte care nu ar trebui să fie discutate în francmasonerie, dar care, de fapt, sunt discutate în secret. 

Chiar şi în Ritul Scoţian, de la un anumit nivel în sus, este permisă abordarea temelor politice. Noi doream, în Comitetul de la Monte Carlo, să realizăm un echilibru între membrii organizaţiei Opus Dei, care exercită o influenţă specială în această epocă - mulţi dorind să li se asocieze - şi ceilalţi membri ai francmasoneriei şi ai altor societăţi secrete. 

Opus Dei şi satanismul Pentru mine, experienţa cu Opus Dei a fost destul de interesantă. Obişnuiam să particip la reuniunile “Illuminaţilor” care se ţineau la sediul central al Opus Dei în Bologna, Villa Leone. Propietarului, Carlo Maria Baserga, nu îi era frică să ne arate adevărata lui faţă, deoarece noi eram “băieţii cei răi”. Acesta era cunoscut ca fiind un excentric şi ieşea adeseori cu iubitul său cel tânăr, să ia prânzul. 

Toate aceste întâlniri între luciferici aveau loc la sediul central al organizaţiei Opus Dei şi acest lucru mi se pare foarte semnificativ (n.n. Opus Dei este o organizaţie secretă din interiorul Bisericii Catolice). În aceasta perioadă, organizaţia Opus Dei este mai puternică decât masoneria, mai ales în Italia şi mulţi francmasoni au legitimaţie dublă, pentru ambele grupări. 

Înscrierea în organizaţia Opus Dei este o afacere foarte bună, care aduce foarte mulţi bani, deoarece majoritatea membrilor ei sunt afacerişti. Conflictele fac jocurile “Illuminaţilor” Eu, prin faptul ca mă expun în felul acesta, prin dezvăluirile pe care le fac, probabil că nu voi mai putea avea niciodată în viaţa mea o slujbă într-una din marile corporaţii. 

Este foarte greu pentru mine să-mi duc existenţa, deoarece mă finanţez singur, nu am pe nimeni care să mă susţină, în timp ce îi avertizez pe oameni asupra unui duşman pe care de obicei ei refuză să admită că există. 

Dacă eşti ocupat să ai grijă de familie, de copii, de slujbă, este dificil să te mai focalizezi şi asupra unei Conspiraţii Globale, este dificil să te opreşti, chiar şi numai pentru un moment, din ceea ce faci şi să te gândeşti la asta. Exact asta urmăresc ei: ca noi să nu gândim. 

Atunci când gândim, începem să devenim periculoşi. Illuminaţii au făcut experimente de-a lungul anilor, în special în ceea ce priveşte controlul minţii şi "strategia fricii". P2 este o lojă foarte importantă, deoarece aplică această strategie a fricii (fiind implicată şi în afacerea Gladio). 

Această operaţiune (Gladio) este o operaţiune care s-a aflat în spatele conflictului aparent dintre comunişti şi fascişti, aşa cum alte conflicte ulterioare dintre comunişti şi Europa Occidentală au avut rolul de a ascunde alte jocuri murdare ale “Illuminaţilor”. “Illuminaţii” inventează întotdeauna conflicte pentru a-şi ascunde propriile jocuri de interese. 

Astăzi este vorba despre conflictul dintre creştini şi musulmani, mâine probabil vor inventa un conflict între pământeni şi extratereştri. Întrebare: Daţi-mi câteva exemple de francmasoni care sunt activi în politica mondială. Leo Zagami: George H. Bush, tatăl, împreună cu fiul său, George W. Bush, ambii iniţiaţi în ordinul Skull & Bones, John Kerry, iniţiat în acelaşi ordin. 

Kissinger, care aparţinea lojii P2 din Monte Carlo şi care este în continuare o persoană foarte influentă. Gordon Brown (n.n. primul ministru al Marii Britanii) şi Tony Blair (n.n. fostul prim-ministru al Marii Britanii). Se hotărâse ca Gordon Brown să fie prim-ministru, când eu eram la Loja Kirby. În octombrie-noiembrie 2003 eu deja ştiam că Gordon Brown va deveni prim-ministru. 

 Masonii s-au folosit de Tony Blair o perioadă de timp, atât cât au avut nevoie, pentru ca apoi să se debaraseze de el, înlocuindu-l cu altcineva, care li se părea mai potrivit. 

Loja Kirby este o lojă fondată de Banca Angliei şi de aceea majoritatea membrilor ei sunt bancheri. Am aparţinut şi acestei loji o perioadă de timp. Masoneria engleză şi Noua Ordine Mondială Mentorul meu, prinţul Alliata mi-a spus că din cauza faptului că francmasoneria italiană este divizată în mai multe ramuri, cel mai bun lucru pe care l-aş putea face, ar fi să merg în Anglia şi să devin membru al Marii Loji Unite a Angliei, pentru a-mi stabiliza poziţia. 

 Loja Kirby 2818 are o istorie lungă şi bogată. A fost o experienţă interesantă pentru mine să mă alătur acestei loji pentru o vreme. Chiar dacă am fost şi membru al unor loji italiene pentru perioade mai mari de timp (cum ar fi Loja Minerva, Loja Garibaldi), totuşi am considerat experienţa mea în Londra ca fiind una dintre cele mai importante. 

Acolo am aflat despre faptul că Noua Ordine Mondială are în Londra unul din cele mai importante centre ale sale. Ordinele “cavalereşti” şi serviciile secrete Cei care manipulează totul sunt de obicei familiile de “Illuminaţi” pe care le susţine Vaticanul. Cei care vor să înfiinţeze Noua Ordine Mondială sunt “cavalerii” recunoscuţi de Vatican: Cavalerii Sfântului Graal, Cavalerii de Malta, Cavalerii Sf. Ion. Aceşti “cavaleri” fac toţi parte din serviciile secrete americane, CIA, MI6, MI5 în Anglia. 

Cei care aparţin şi serviciilor secrete au “loialitate dublă”; deşi ar trebui să fie loiali ţării lor, ei fac totuşi jurăminte de loialitate faţă de “Ordinul Sfânt” din care fac parte. Aceste “Ordine Sfinte” sunt sub controlul Papei şi al numeroşilor lideri ai săi. 

Există multe ordine cavalereşti în afara Vaticanului, care controlează multe ramuri ale aristocraţiei: în Anglia - Ordinul Regal al Jartierei, care conţine membri ai tuturor liniilor genealogice aristocratice europene, care sunt toate, mai mult sau mai puţin, înrudite între ele; în Austria, de exemplu, există Ordinul Cavalerilor Teutoni. 

 Putem spune că toate aceste ordine cavalereşti funcţionează ca o structură invizibilă militară, pe care o pot vedea numai cei care cunosc semnificaţia diferitelor simboluri folosite în francmasonerie tocmai în acest scop. Francmasoneria înglobează oameni din toate aceste ordine cavalereşti şi ea a luat fiinţă ca o necesitate de a implica şi nivelurile mai joase ale societăţii vestice în structura piramidală a Illuminaţilor. 

Aşa se explică faptul că în Marea Britanie există aproape 500.000 de francmasoni, deci nu putem vorbi de o societate de elită, ci de o mare societate cu O Singură Elită, care există în centrul ei şi care o conduce… {Sfarsitul primei parti} Despre identitatatile si nationalitatile Illuminatilor nu se cunosc decat foarte putine lucruri, dupa cum este usor de banuit. 

In schimb planurile lor devin vizibile pe masura ce “valul” de pe ochii celui care vrea sa afle Adevarul, este ridicat in egala masura de setea cunoasterii si de dorinta de a fi cu adevarat liber. Puterea lor este cu adevarat mare si temuta de oricine ajunge sa afle cate ceva despre ei. De-a lungul mileniilor, au desavarsit arta conspiratiei pana aproape de piscul perfectiunii. 

Proba de nestirbit a Timpului le-a slefuit politica in patru mari directii, simple si greu de contracara: 

1. Creaza conflicte si razboaie in care cele doua parti provocate, lupta una impotriva celeilalte si nu contra adevaratului instigator. 

2. Nu apar niciodata in vazul tuturor. 

3. Finateaza toate partile implicate in conflict. 

4. Trec intotdeauna drept instanta impaciuitoare care pune capat conflictelor. Exemple de acţiuni ale Illuminatilor sunt atât de multe dar trebuie să avem ochii deschişi şi să vedem Adevărul. Kennedy a fost singurul preşedinte care l-a ales poporul contrar voinţei Illuminatilor şi îi ştim cu toţii soarta. 

Când lumea se mai liniştise după cele două războaie mondiale americanii au găsit Vietnamul, ulterior Irakul, şi datorită căderii celor două turnuri Afganistanul. 

Şi povestea cu "nain-ileven" e cusută tare cu aţă albă după cum se vede în filmul de mai jos. Dacă cineva mai este atât de naiv încât să creadă că 5 pigmei cu briceage au dărâmat două clădiri simbol ale Americii... World Trade Center 911 BOMBINGS COVER UP  

Initiatii pe taramurile spiritului afirma la randul lor ca Illuminati sunt doar o uriasa piatra de incercare peste care omenirea este nevoita sa treaca in decursul evolutiei sale de la o specie agresiv-egotic-materialista spre o clasa superioara a desavarsirii spirituale. 

Tot ei afirma ca Illuminati sunt de fapt fructul greselilor noastre, deoarece daca ar avea acces la bogatie si putere absoluta, peste 90% din oamenii din prezent ar actiona la fel ca actuali Illuminati. 

CITITI, ANALIZATI, CONCLUZIONATI...

miercuri, 13 ianuarie 2010

Bani creati ilegal banci chemate la proces

Economie,Romania,Conspiratii,Spiritualitate,Inuaki,2021,Bancheri,Banca romana,




John Ruiz Dempsey, specialist criminalist si expert judiciar, a înaintat o actiune de judecata în numele poporului canadian acuzând institutiile financiare ca ar fi implicate în crearea ilegala de bani. 

Plângerea înaintata în 15 aprilie 2005 la Curtea Suprema a Columbiei Britanice din New Westminster sustine ca toate institutiile financiare care opereaza în domeniul împrumuturilor îi escrocheaza pe cei care apeleaza la serviciile lor oferindu-le bani inexistenti creati ilegal de catre institutiile financiare. Dempsey sustine ca institutiile comit un act de "ultra vires", act ce contravine Codului Penal. 

Procesul, primul de acest tip intentat vreodata în Canada, care ar putea implica milioane de canadieni, pretinde ca toate contractele dintre cetateni – cei care împrumuta – si institutiile financiare, sunt nule si neavenite deoarece încalca legea. 

Dempsey afirma ca tranzactiile constituie spalare de bani deoarece sursa banilor, daca au fost într-adevar bani depozitati în conturile celor ce au efectuat împrumuturi, nu poate fi identificata sau justificata. Procesul este îndreptat împotriva Envision Credit Union, Laurentian Bank of Canada, Royal Bank of Canada, Canadian Imperial Bank of Commerce, Bank of Montreal, TD Canada Trust, si Canadian Payment Association. 

Reclamantul umareste recuperarea banilor si a bunurilor confiscate ilegal. Aceste institutii nu aveau o baza legala pentru a acorda împrumuturi deoarece: - aceste banci si uniuni de creditare nu aveau banii necesari pentru împrumuturi si în consecinta nu puteau încheia contracte ferme; - inculpatii nu detineau rezerve de bani si legea le interzicea sa se foloseasca de banii membrilor sau a depunatorilor pentru a acorda împrumuturi fara autorizatia scrisa din partea acestora; - inculpatii nu detin bunuri tangibile ce pot fi împrumutate, toate bunurile detinute fiind „pe hârtie” sub forma unor dispozitii de platt inventate, banii acordati în împrumuturi fiind de asemenea inexistenti. 

În realitate, reclamantii nu au primit bani sau orice alt bun împrumut de la inculpati, realizându-se doar niste registre contabile si evidente computerizate. Toate practicile institutiilor financiare inculpate sunt cu totul diferite de practicile altor institutii etice, responsabile, care chiar ofera împrumuturi în bani lichizi, reali nu virtuali. 

Plângerea mai afirma ca tranzactiile de împrumut sunt frauduloase, deoarece inculpatii nu au conferit nici-o valoare reclamantilor, inculpatii nu au riscat nimic, nici nu au pierdut nimic, si conform legii, reclamantii nu au în aceste conditii nici-o obligatie fata de inculpati. 

 Procedurile înaintate pentru a-i priva pe reclamati de dreptul de folosinta a unor proprietati au fost îndeplinite în rea credinta de catre bancile inculpate prin sechestrari si confiscari executate ilegal. 

Plângerea se mai refera si la faptul ca inculpatii folosesc practici bancare frauduloase prin care îsi înseala clientii facându-i sa creada ca li se ofera într-adevar credit sau bani în împrumut, când, în realitate, acestia nu primesc niciodata banii respectivi. 

 Prin aceasta practica nu se împrumuta într-adevar bani, realizându-se doar unele registre contabile si înregistrari computerizate. Mai exact, cei ce solicita împrumutul primesc bani virtuali (electronici) sau creati digital, creati din nimic de catre institutiile financiare si trecuti drept împrumuturi în conturile clientilor lor. 

Cei carora li se acorda împrumutul respectiv sunt apoi obligati sa plateasca dobânda pentru banii pe care nu i-au primit niciodata. Plângerea pretinde ca inculpatii îi transforma astfel pe consumatori în datornici virtuali, fortându-i sa plateasca pentru niste bani pe care nu i-au primit niciodata, punându-le chiar sechestru pe proprietati daca acestia nu-si achita datoriile catre banca în bani reali. 

 Dupa 5 luni de la anuntul facut de dl. Dempsey, avocatii care reprezinta institutiile financiare citate în proces vor sa-l opreasca pe cunoscutul criminalist financiar, încercând sa demonstreze de la început ca afirmatiile acestuia sunt ireale, în parte sau în totalitate si astfel sa anuleze orice audieri viitoare! 

Bancile sunt reprezentate de doua dintre cele mai mari firme de avocatura din Canada. Este vorba de Borden Ladner Gervais cu 670 avocati si Fasken Martineau Dumoulin cu 500 de avocati. Este desigur un proces de tip "elefantul si furnica", în care toti acesti avocati încearca sa-l intimideze pe dl. Dempsey si pe cei pe care-i reprezinta. 

Au fost deja programate mai multe conferinte de presa în Vancouver si Montreal, iar numeroase organizatii de aparare a drepturilor cetatenilor si-au anuntat participarea în sustinerea acestei actiuni unice. "Aceasta nu este o victorie majora, dar este cu siguranta un punct marcat pentru popor. Suntem convinsi ca mica noastra victorie va inspira si pe altii care se afla acum în asteptare, sa se alature acestei actiuni, venind în sprijinul nostru" a mai adaugat el. 

"Acesta va fi un caz care va stabili un precedent, si va schimba definitiv sistemul bancar în Canada. Chiar fara a lua în considerare pagubele aduse oamenilor, numarul urias de victime ale bancilor care vor participa, va determina ca acest caz sa ramâna definitiv în istoria financiara a Canadei" a declarat John Ruiz Dempsey. 

CITITI, ANALIZATI, CONCLUZIONATI.... CU TOTII SUNTEM CO-CREATORI IN ACEST UNIVERS !

vineri, 8 ianuarie 2010

Clubul Bilderberg


Economie,Illuminati,Romania,Cine sunt Masoni,Cine sunt Illuminati,Conspiratii,Spiritualitate,Bilderberg,Inuaki,2021,Bancheri,





Un scurt popas in culisele celui mai ocult club din lume risipeste orice fel de indoiala fata de soarta pe care o va avea intreaga omenire in viitorul apropiat, daca nu ne trezim. Artizanii Noii Ordini Mondiale ar fi insasi membrii temutului Club Bilderberg. 

Diversi analisti politici avanseaza tot mai des ideea conform careia aceasta organizatie domina lumea si controleaza vietile a miliarde de oameni. Ei sunt singurii pradatori actuali ai speciei Homo sapiens… “ Este intotdeauna mai usor sa pacalesti o lume intreaga decat un singur om ” -Generalul chinez Liu Feng, anul 342 i.e.n. Grupul Bilderberg este considerat de majoritatea expertilor in politici oculte, drept cel mai inalt for de conducere al ”Marilor Preoti ai Capitalismului”. 

In acest club exclusivist pana la absolut, nu ar avea acces oricine, chiar daca persoana in cauza este foarte influenta sau potenta in plan financiar sau politic. In fiecare an, un misterios “Comitet de Conducere” emite cate o lista de invitati pe care figureaza maximum 130 de nume. Invitatii? Numele lor este tinut in mare secret. 

Din putinele informatii care au “scapat” presei de-a lungul timpului, reiese ca pe lista celor 130 de persoane se regasesc bancheri internationali, baroni ai trusturilor de presa, ministrii guvernamentali din diverse tari, prim-ministrii, capete regale si lideri politici. 

Printre participantii la reuniunile trecute ale grupului s-au numarat Hillary si Bill Clinton, Richard Holbrooke, Donald Rumsfeld, Henry Kissinger, fostul cancelar german Helmut Schmidt, regele Juan Carlos al Spaniei, Regina Beatrix a Olandei si Tony Blair, reprezentanti ai Consiliilor de Administratie de la Banca Angliei, Shell, Nokia sau DaimlerChrysler.Clubul Bilderberg nu este singura institutie secreta din subordinea Illuminatilor, dar prin raza de actiune si dimensiunile obiectivelor sale, este cea mai ambitioasa si extinsa alianta secreta din intreaga lume. 

A reusit de minune sa-si tina in umbra adevaratele planuri timp de multi ani, printr-un ansamblu de principii stimulat de mass-media tributara, utilizand eficient dezinformarea, secretizarea maxima si propaganda. Astfel, omenirea a perceput confuz ceea ce i se intampla cu adevarat, complacandu-se astfel in pasivitate sociala. 

Opinia publica mondiala a fost ametita magistral datorita aplicarii perceptelor haosului ideatic si a dezordinii regizate cu scop precis. GUVERNUL SECRET  Daca printul Bernhard al Olandei, fondatorul "Grupului Bilderberg" era cavaler de Malta iar Ordinul Cavalerilor de Malta este un ordin care apartine Vaticanului, atunci "Grupul Bilderberg" cui apartine ???!!! 

Cum a inceput totul... Elita politica a lumii se intalneste anual, aproape ca intr-un ritual al carui sens scapa celor multi, in cele mai luxoase hoteluri si resedinte private din Europa,iar o data la 4 ani, undeva in Statele Unite sau Canada. 

De la aceste intalniri anuale si-a tras numele probabil cea mai puternica organizatie “vizibila” implicata in conducerea intregului mapamond plitic.

Prima conferinta a grupului s-a desfasurat in noaptea de 29 spre 30 mai 1954, in cadrul Hotelului Bilderberg din Oosterbeek, undeva in apropierea localitatii olandeze Arhnem. Conferinta a fost initiata de cateva figure politice importante, printre care si Joseph Retinger, ideologul si strategul proaspetei organizatii, care era ingrijorat la acea data de recrudescenta sentimentelor anti-americane in Europa. 

Conform celor mai multi istorici si autori, Printul Bernhard de Olanda ar fi cel care a fondat oficial Grupul de la Bilderberg. Originea Printului Bernhard era cel putin interesanta daca este sa dam crezare propriilor afirmatii in care acesta pretindea ca avea o ascendenta directa nu doar in randul imparatior Romei, ci si in stirpea biblicului rege David. 

Scriitorul canadian Daniel Estulin afirma in lucrarea sa despre Clubul Bilderberg, ca organizarea acestui for elitist ar fi fost sprijinita direct de catre C.I.A., de unele societati secrete cu tenta mondialista si de Consiliul Afacerilor Externe (C.F.R.). 

 Organizatia este condusa de un for superior alcatuit din 39 de membri (24 americani si 25 europeni) impartiti in trei comisii speciale, a cate 13 membri fiecare. Comitetul de conducere are sediul in Elvetia si stabileste persoanele care vor participa la intrunirile anuale ale clubului.Motivele pentru care autori si politicieni precum Cristina Martin, Jan van Helsing sau Daniel Estulin definesc Grupul Bildreberd drept “Guvernul Mondial Nevazut” sunt strans legate de cele trei mari teluri formulate de Printul Bernhard in anul 1954. 

Primul are in vedere crearea unui Guvern Mondial la inceputul mileniului trei. Al doilea tel vizeaza globalizarea economica mondiala. Iar ultimul are in vedere crearea unei forte armate globale care sa reduca rapid la tacere orice forma de opozitie identificata oriunde pe planeta. Cercurile puterii “Ce urmareste cineva care are putere? Mai multa putere?” – Matrix 

Acelasi comitet special de conducere stabileste de asemenea ce fel de politici si planuri vor fi discutate in cadrul intrunirilor. La aceste consfatuiri secrete nu participa decat membrii care au dovedit loialitate totala si neconditionata intereselor oculte ale Caselor Rockefeller-Rotschild. Istoria recenta “neoficiala” a demonstrat ca orice plan al Grupului Bilderberg adoptat in decursul intalnirilor anuale a fost pus in practica in maximum doi ani. 

In ultimii ani, printre invitatii la intalnirea anuala s-au numarat conducatorii unor trusturi si companii multinationale precum: IBM, Xerox, Royal Dutch Shell, Nokia si Daimler, dupa cum afirma agentia de presa PR Newswire for Journalists. In afara fondatorilor oficiali, reprezentati de Printul Bernhard si Joseph Retinger, adevaratii stapani care au finantat Clubul Bilderberg au fost multi-miliardarii David Rockefeller alaturi de membrii familiei Rotschild. 

 Eminentele cenusii care au tinut si inca tin fraiele politicii Grupului, sunt nimeni altii decat Henry Kissinger si Zbigniew Brzezinski, considerati de majoritatea analistilor politici internationali drept adevaratii stapani ai Americii in ultimii 50 de ani. Autori precum Jan van Helsing considera, spre exemplu, ca Zbigniew Brzezeinski este “nasul” tuturor presedintilor americani, niciunul dintre acestia nefiind instalat la Casa Alba, daca nu prezenta girul lui Brzezinski.

Dupa multi ani de taraganari si refuzuri, “creierul” oficial al Clubului Bilderberg, multimiliardarul David Rockefeller, si-a publicat in anul 1999 un volum autobiografic in care recunoaste voalat ca face parte din Clubul Bilderberg si din Comisia Trilaterala. Cea mai puternica arma a Grupului, asa numita Comisie Trilaterala, este o forma superioara de conducere inter-statala pe langa care O.N.U. si N.A.T.O. par niste simple O.N.G.-uri care militeaza pentru protectia frunzelor moarte din parcuri... 

Comisia Trilaterala, dupa cum sugereaza si denumirea sa, este un for superior de conducere care concentreaza in el intreaga putere politica, militara, economica si administrativa a Europei Occidentale, Statelor Unite ale Americii si Japoniei. 

 Exista totusi unele caracteristici comune ale asa-zisilor “bilderbergeri”: - Cu totii fac parte din cele mai bogate familii ale lumii, au studiat in aceleasi universitati in scopul formarii unei optici identice referitoare la lumea inconjuratoare, marea lor majoritate sunt membri in organizatia cu caracter ermetic-conspirativ Skull and Bones. 


Multi dintre ei sunt proprietarii celor mai complexe si prospere afaceri din intreaga lume, altii isi exercita influenta cu ajutorul functiilor de conducere in cadrul celor mai influente guverne de pe glob. Guvernul Mondial suntem noi…! “Fie ca vreti, fie ca nu, vom avea un guvern mondial. Singura chestiune este daca va fi acceptat sau impus” – James P. Wartburg, bancher american si consilier financiar al Presedintelui Franklin D. Roosevelt “In timp ce negau furios faptul ca guverneaza lumea in secret”, declara jurnalistul britanic Jon Ronson, “Membrii Grupului Bilderberg pe care i-am intervievat au recunoscut ca deseori marile scandaluri, conflicte sau probleme internationale au fost influentate de intrunirile lor”. 

Un astfel de exemplu evident a fost legat de Razboiul din insulele Malvine dintre Marea Britanie si Argentina. Atunci, cererea initiala a guvernului britanic in care acesta solicita O.N.U. aplicarea de sanctiuni internationale Argentinei a fost respinsa. 

Enervat, Dawid Owen, pe atunci Ministrul de Externe al Marii Britanii, s-a ridicat si a tinut un discurs electrizant la una dintre intrunirile Grupului Bilderberg. Urmarea? In cel mai scurt timp, Comunitatea Internationala a votat in majoritate impunerea sanctiunilor economice Argentinei. 

Clubul Bildeberg pare a urma cu strictete maxima Illuminatilor de acum 300 de ani : “Totul pentru popor, dar fara popor”. 

Structura Grupului Bilderberg pe trei niveluri: 

1. „Cercul exterior” este foarte extins. Practic peste 80% din participanţii la reuniuni nu cunosc decât o parte din strategiile şi scopurile reale ale organizaţiei, deci fac parte din cercul exterior. 

 2. Comitetul director (Steering Comitee), al doilea nivel, este mult mai restrâns. 

Acest nivel este alcătuit din aproximativ 35 de membri, exclusiv europeni şi americani. Ei cunosc în proporţie de 90% obiectivele şi strategia grupului. Membrii americani ai acestui nivel sunt de asemenea şi membri în CRE – Consiliul Relaţiilor Externe (în engleză Council on Foreign Relations – CFR). 

3. Comitetul Consultativ Bilderberg, al treilea nivel, este nucleul acestei grupări. 

El este alcătuit din 12 membri, singurii care cunosc în totalitate strategiile şi scopurile reale ale organizaţiei. Dupa parerea lui Jan Udo Holey, aceasta structura de comanda ar fi replica intocmai a simbolului piramidei deasupra careia se afla ochiul atotvazator al Illuminatilor, reprezentare grafica existenta pe bancnota americana de un dolar. Grupul Bilderberg nu este democratic. 

Membrii săi nu sunt aleşi şi el nu dă socoteală oamenilor de pe planetă; acelaşi lucru este valabil şi pentru Banca Mondială, Fondul Monetar internaţional, Naţiunile Unite, sau cele mai puternice corporaţii sau bănci. Şi totuşi, deciziile luate de aceste grupuri afectează fiecare fiinţă umană de pe Pământ, acum şi pentru multă vreme de acum înainte. 

Iar ceea ce este cel mai înspăimântător este totalul secret care înconjoară întâlnirile Bilderberg. Atunci când au loc, aceste superconferinţe nici măcar nu sunt mediatizate la ştiri. Dacă atât de multe personaje importante din lume se reunesc pentru a pune la cale destinele planetei, este evident că ar trebui date nişte explicaţii publicului larg. 

Dar nu ni se aruncă decât praf în ochi – că este un simplu forum de discuţii!Conspiratie, mistificare, exagerare? “Intr-o epoca de minciuna universala, sa spui adevarul este deja un act revolutionar” - George Orwell, scriitor britanic 

Cu o astfel de carte de vizita scoasa in evidenta de lucrarile si cercetarile specialistilor in stiinta conspiratiei si ocultism politic, este evident ca Grupul Bilderberg nu a scapat acuzatiilor venite din cele mai variate directii. 

Cu atat mai mult cu cat secretismul si refuzul de a declara subiectul discutiilor sale anuale a dus la adevarate acuzatii de complot in scopul dominarii intregii lumi.Teoria Conspiratiei evidentiaza si relatia Grupului Bilderberg cu presa mondiala, presa care, in conceptia sustinatorilor teoriilor conspirationiste, este cumparata si detinuta de ani buni de catre membrii Clubului. 

Aceste presupuneri au fost alimentate de faptul ca la conferintele Grupului Bilderberg din ultimii ani au participat ca invitati detinatorii unor trusturi media de mare calibru precum: The Economist, The Financial Times, Newsweek, La Republica , Corriere della Sera, New York Times etc. 

 Printre evenimentele puse la cale la conferinţele Bilderberg se numără înfiinţarea Uniunii Europene (discutată chiar la prima reuniune, în 1954), războiul din Iugoslavia, invazia Irakului, creşterea impozitelor în diferite ţări. Grupul hotărăşte şi politica Naţiunilor Unite, sau cine va câştiga alegerile în diferite state. Cei mai vehementi critici sunt grupati in Societatea John Birch si beneficiaza de ajutorul oferit de jurnalistul canadian Daniel Estulin, scriitorul britanic David Icke, autorul american Jim Tucker si realizatorul de emisiuni radio, Alex Jones. 

Acesta din urma avertizeaza ca Grupul Bilderberg intentioneaza ca in urmatorii ani sa dizolve treptat suveranitatea Statelor Unite, Canadei si Marii Britanii pentru a crea o structura supra-nationala, denumita Uniunea Nord-Americana, similara cumva Uniunii Europene. Intalnirea rituala din acest an a Grupului Bilderberg a avut loc in Atena, intre 14-16 Mai 2009. 

Ce sa discutat acolo va ramane, ca de fiecare data, un nou mister pentru urechile celor multi…

”În final vom enumera câţiva din membrii grupului Bilderberg, pentru a ilustra implicarea concretă a acestora în viaţa economică şi politică a diferitelor ţări, precum şi în mass-media: -Jose Manuel Barroso, preşedinte actual al Comisiei Europene, fost prim-ministru al Portugaliei, membru al CRE-Consiliul Relaţiilor Externe. - Tony Blair, primul ministru al Marii Britanii - Frits Bolkestein, comisar european - Romano Prodi, fost preşedinte al Comisiei Europene, prim-ministru italian - Jacques Santer, fost preşedinte al Comisiei Europene, fost prim-ministru al Luxemburgului - Sir Leon Brittan, vice-preşedinte al Comisiei - Edith Cresson, fostă membră a Comisiei, fostă prim-ministru al Franţei, fostă ministru de comerţ, fostă membră a direcţiei Schneider - Alexandre Adler, consilier editorial la Le Figaro - Edward Balls, consilier al Trezoreriei în Marea Britanie - Francisco Pinto Balsemo, fost prim ministru al Portugaliei - Nicolas Beytout, redactor şef al Les echos -John R. Bolton, sub-secretar de stat al USA, pentru controlul armamentului şi securitate internaţională - Michel Bon, fost preşedinte France-Telecom - Willy Claes, ministru de stat, Belgia - Bertrand Collomb, preşedinte Lafarge - George A. David, preşedinte Coca-Cola, Grecia - Etienne Davignon, preşedinte Societe Generale de Belgique, fondator al Mesei Rotunde Europene - Thomas L. Friedman, scriitor de editoriale în New York Times - Svei Gjedrem, guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei -Richard N. Haas, preşedinte CRE – Consiliul Relaţiilor Externe şi director al planificării în Departamentul de Stat USA - Stephen Harper, şeful partidului conservator, Canada - Mervzn A. King, guvernator adjunct al Bancii Angliei - Anna Lindh, ministru al afacerilor externe, Suedia - Paavo Lipponen, preşedinte al parlamentului, Finlanda - Mogens Lykketoft, preşedintele partidului social democrat, Danemarca - Thommaso Padoa-Schioppa, administrator al Băncii Centrale Europene - Anders Fogh Rasmussen, prim ministru al Danemarcei - Frack Riboud, preşedinte Danone, Franţa - David Rockfeller, administrator J.P.Morgan International, USA - Anthonz Ruis, preşedinte Heineken, Olanda - Otto Schily, ministru al afacerilor interne, Germania - Jean Claude Trichet, guvernatorul Băncii Franţei - James D. Wolfensohn, preşedintele Băncii Mondiale, USA - Robert Zoellick, reprezentantul USA pentru negocieri comerciale (AMI, AGCS etc.) Datorita influentei acestui grup in domeniul economic, se afirma ca el reprezinta de fapt un adevarat guvern mondial ocult. Summitul G8 si Forumurile economice mondiale par, in acest context, simple evenimente de duzina prin comparatie cu conferintele Bilderberg, deoarece nu exista nici o alta intalnire la care sa participe conducatorii tuturor institutiilor internationale majore, precum Banca Mondiala, Fondul Monetar International, Natiunile Unite si Uniunea Europeana. Bilderberg 2009 - Lista participanţilor Regina Olandei Beatrix; Regina Sofia a Spaniei; Prinţul Constantin (Belgia); Prinţul Philippe Etienne Ntavinion, Belgia; Étienne, Viscount Davignon, Belgia (fost vice-preşedinte al Comisiei Europene); Josef Ackermann (bancher elvetian si CEO al Deutsche Bank); Keith B. Alexander, SUA (general-locotenent, director al National Security Agency); Roger Altman, SUA (bancher, fostul adjunct al Trezoreriei SUA, Secretar sub Bill Clinton); Georgios A. Arapoglou (guvernator al Băncii Naţionale a Greciei); Ali Babaca, Turcia (viceprim-ministru responsabil pentru economie); Francisco Pinto Balsemăo (fost prim-ministru al Portugaliei); Nicholas Bavarez, Franţa (economist şi istoric); Franco Bernabe (Telecom Italia); Xavier Bertrand, Franţa (politician conectat la Nicolas Sarkozy); Carl Bildt (fost prim-ministru din Suedia); Ianuarie Bgiorklount, Norvegia (?); Christoph Blocher, Elveţia (industriaş, vicepreşedinte al Partidului Popular Elveţian); Alexander Bompar, Franta (?); Ana Patricia Botin, Spania, (preşedinte al Banco Banesto); Henri de Castries (Preşedinte Grupul de asigurări francezAXA); Juan Luis Cebrián, Spania (jurnalist pentru Grupo PRISA); W. Edmund Clark, Canada (CEO TD Bank Financial Group); Kenneth Clarke, Marea Britanie (parlamentar); Luc Cohen, Belgia (?); George David, SUA (fostul preşedinte al United Technologies Corporation, membră a consilului Citigroup); Richard Dearlove (fostul şef al serviciilor secrete Britanice); Mario Draghi, Italia (guvernator al Băncii Centrale din Italia); Eldrup Anders, Danemarca (CEO Dong Energy); John Elkann (industriaş italian, mostenitor al constructorului de automobile Fiat); Thomas Enders, Germania (CEO Airbus); Jose Entrekanales, Spania (?); Isintro ????, Spania (?); Niall Ferguson (profesor de istorie la Universitatea Harvard); William Ziegler (profesor la Harvard Business School); Timothy Geithner, SUA (Secretar al Trezoreriei); Ntermot ?????, Irlanda (AIV Group); Donald Graham, SUA (preşedinte al consiliului de administraţie al The Washington Post Company); Victor Chalmperstant, Olanda (Leiden University); Ernst Hirsch Ballin (politician olandez, fost ministru al Justiţiei); Richard Holbrooke, SUA (trimisul special al lui Obama pentru Afganistan şi Pakistan); Jaap de Hoop Scheffer (politician olandez, Secretarul General al NATO); James Jones (consilier de securitate naţională la Casa Albă); Vernon Jordan (avocat, fost consilier al preşedintelui Bill Clinton); Robert Keigkan, SUA (istoric); Girki Katainen, Finlanda (?); John Kerr, Marea Britanie (vicepresedinte al Royal Dutch Shell, membru al Camerei Lorzilor); Mustafa Vehbi Koç, Turcia (Preşedintele Koç Holding); Roland GT, Germania (?); Henry Kissinger, SUA; Marie Jose Kravis, SUA (Institutul Hudson); Neelie Kroes, Olanda (Comisarul European pentru Concurenţă); Odysseas Kyriakopoulos, Grecia (Grupul S & B); Manuela Ferreira Leite, Portugalia (economist si politician); Bernardino Leon Gross, Spania; Jessica Matthews, SUA (Preşedinte al Carnegie Endowment for International Peace); Philippe Maystadt (Preşedintele Băncii Europene de Investiţii); Frank McKenna, Canada (vicepreşedinte al Băncii Toronto-Dominion); John Micklethwait, Marea Britanie (redactor-şef al The Economist); Thierry de Montbrial (şeful Institutului Francez de relaţii internaţionale); Mario Monti, Italia (preşedinte al Universităţii Bocconi din Milano); Miguel Angel Moratinos, Spania (ministrul Afacerilor Externe); Craig Mundie, SUA (şef de cercetare Microsoft); Egil Myklebust, Norvegia (preşedinte al consiliului de administratie al SAS Grup); Mathias Nass, Germania (editor al ziarului Die Zeit); Denis Olivennes, Franţa (director general al Nouvel Observateur); Frederic Oudea, Franţa (CEO al grupului bancar Société Générale); Cem Özdemir, Germania (co-lider al Partidului Verde şi membru al Parlamentului European); Tommaso Padoa-Schioppa, Italia (bancher, fost ministru al Economiei şi Finanţelor); Dimitrios Th.Papalexopoulo, Grecia (Managing Director al Titan Cement Company SA); Richard Perle (American Enterprise Institute); David Petraeus (comandant US Central Command); Manuel Pinho, Portugalia (ministru al economiei şi inovării); J. Robert S. Prichard (preşedinte al Universităţii din Toronto); Romano Prodi (fost premier italian şi fost preşedinte al Comisiei Europene); Heather M. Reisman, Canada (co-fondator al Indigo Books & Music Inc); Eivint Reitan, Norvegia (economist, corporate ofiter şi politician); Michael Rintzier, Republica Cehă (?); David Rockefeller, bancher american; Dennis Ross (consilier special pentru Golful Persic şi Asia de sud-vest al Secretarului de Stat Hillary Clinton); Barnett R. Rubin, SUA (director de studii şi Senior Fellow, Centrul pentru Cooperare Internaţională); Alberto Rouith-Gkalarthon, Spania (?); Susan Sampantzi Ntintzer, Turcia (?); Guler Sabanci, preşedinte al Sabanci Holdings; Indira Samarasekera, (preşedinte al Universităţţii din Alberta, Canada); Rountol Solten, Austria (?); Jürgen E. Schrempp, Germania (CEO DaimlerChrysler); Pedro Solbes Mira, Spania (economist); Süreyya Serdengeçti (fost guvernator al Băncii Centrale din Turcia); Sanata Seketa, Canada; Lawrence Summers (economist, director la Casa Albă); Peter Sutherland, Irlanda (preşedinte Goldman Sachs International); Martin Taylor, Marea Britanie (preşedinte al Syngenta AG); Peter Thiel (Clarium Capital Management LCC, SUA); Taneli Matti Vanhanen, Finlanda, (prim-ministru); Daniel L. Vasella, Elveţia (Preşedinte al Consiliului de administraţie la Novartis AG); At van der Ezita, Olanda (Director General al Royal Dutch Shell); Guy Verhofstadt, Belgia (fost prim-ministru); Paul Volcker, SUA (fostul director al Federal Reserve,şeful comitetului consultativ de resuscitare economică a lui Obama); Jacob Wallenberg, Suedia (preşedinte la Investor AB); Marcus Wallenberg, Suedia (CEO al Investor AB); Nout Wellink, Olanda (preşedinte al De Nederlandsche Bank); Hans Wijers, Olanda (CEO de multinaţională Corporation AkzoNobel); Martin Wolf, Marea Britanie (redactor şef economie la Financial Times); James Wolfensohn, SUA (fostul preşedinte al Băncii Mondiale); Paul Wolfowitz, SUA (secretar adjunct al apărării al SUA, preşedinte al Băncii Mondiale); Fareed Zakaria, SUA (jurnalist, gazda CNN); Robert Zoellick, SUA (fost director general al Goldman Sachs, preşedinte al Băncii Mondiale); Dora Bakoyannis, Grecia (Ministru al Afacerilor Externe); Yannis Papathanasiou, Grecia (Ministrul Finanţelor); George Alogoskoufis, Grecia (fost ministru); George A. David, Grecia (preşedinte al Coca-Cola) 

 CITITI, ANALIZATI, CONCLUZIONATI.... CU TOTII SUNTEM CO-CREATORI IN ACEST UNIVERS !
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...