Un alt actor celebru, Peter Coyote, de această dată, dând dovadă de o verticalitate exemplară, riscă să prezinte acest excepţional documentar, What If Cannabis Cured Cancer, lansat în vara lui 2010 şi care a câştigat 2010 Stony Award din partea High Times Magazine, premiu ce a fost înmânat luna trecută.
De asemenea, “Best Documentary” la Williamsburg Film Festival şi “Reel Peace Award” la Berkeley Film Festival, având în distribuţie un grup de doctori şi cercetători minunaţi, ce şi-au asumat curajos sarcina de a dovedi întregii lumi, care sunt virtuţile curative ale hulitei marijuana: dr. Robert Melamede, dr. Sean McAllister, dr. Jeffrey Hergenrather, dr. David Bearman, dr. Manuel Guzman, dr. Raphael Mechoulam şi dr. Donald Abrams.
În 2007, era lansat un alt documentar superb, The Union: The Business Behind Getting High, care argumenta, mai degrabă, stupiditatea impunerii unui regim de prohibiţie, evident neeficient, care nu face decât să îmbogăţească traficanţii şi să subvenţioneze aparatele represive statale, menţinând în funcţiune vaste forţe poliţieneşti, implicate în impunerea "legii" şi imorale închisori private, care storc profit de pe urma celor ce au riscat să sfideze regulile.
Ceva extrem de important părea să fi rămas nespus, pe atunci, vârful aisbergului fiind doar sugerat de efectul marijuanei, asupra unui bolnav de scleroză multiplă, fără a se insista însă pe latura medicinală a canabisului, problemă extrem de complexă, care este elucidată, magistral, de documentarul de faţă.
La fel ca şi în cazul DMT, în interiorul organismului uman dar şi al multor animale, există substanţe înrudite cu ingredientele chimice esenţiale din canabis, încorporate într-un sistem complex, numit sistemul endocanabinoid, ai cărui receptori CB1 (prezenţi în creier, ţesut gras, tract gastrointestinal, ficat şi muşchi scheletic) mediază funcţii importante ale sistemului (reglarea aportului alimentar, implicarea în metabolismul lipidic şi glucidic) blocarea lor pe cale medicamentoasă, aşa cum s-a încercat prin drogul Rimonabant, al firmei Sanofi-Aventis, având efecte dezastruoase, putând induce chiar un comportament suicidar.
Canabisul - un nume generic pentru trei specii înrudite, Cannabis sativa, indica şi ruderalis - s-a dovedit a fi o plantă extrem de complexă, având peste 400 de compuşi chimici, toţi cu efecte mai mult decât benefice asupra organismului uman.
Una dintre componentele de bază, THC sau delta 9 tetrahidrocanabinol, a fost izolată pentru prima dată în 1964, de Yechiel Gaoni şi Raphael Mechoulam (care apare şi în documentar) de la Weizmann Institute of Science, din Rehovot, Israel şi să nu uităm că tot Weizmann Institute - împreună cu două departamente ale Universităţii Bar-Ilan - a analizat şi componentele mirului (Shemen Afarshimon) şi ale tămâiei (Ha Ketoret), folosite în Sfânta Sfintelor (Beit HaMikdash) de către cei care se apropiau de Chivotul Legii, ingrediente descoperite în cavernele din Qumran de Vendyl Jones, pe baza indicaţiilor din Sulurile de Cupru, fiind posibil ca tocmai prezenţa THC, în componenţa mirului sfânt, să fi trezit interesul celor doi cercetători, pentru această plantă extrem de importantă, pentru noi oamenii.
Raphael Mechoulam face o afirmaţie cu care nu sunt de acord, însă, considerând prezenta canabinoizilor într-o plantă, o simplă problemă evolutivă şi din nou mă văd obligat să combat "teoria" masonului materialist Darwin, argumentând prin două experimente ale lui Bruce Lipton, mai mult decât relevante pentru excluderea argumentelor genetice şi aşa-zis evoluţioniste, din orice conversaţie:
1. Un prim experiment, efectuat cu celule stem, genetic identice, dar puse în trei vase de cultură ce au fost supuse la condiţii de mediu diferite, au condus la crearea, de către acestea, a trei tipuri diferite de ţesuturi: osos, muscular şi gras.
Concluzia experimentului exclude ideea predeterminismului genetic, care susţine că ADN-ul, moştenit parental, este cel ce ne dictează din start, evoluţia ulterioară, din moment ce, plecând de la celule absolut identice, s-au obţinut rezultate total diferite, numai datorită factorilor de mediu.
2. Un al doilea experiment, a supus aceleaşi bacterii, aflate în cinci medii identice, la aceleaşi condiţii de mediu, toate dezvoltând exact aceleaşi mutaţii genetice, pentru a supravieţui condiţiilor exterioare.
Experimentul demolează teoria de bază a evoluţionismului darwinist, conform căreia mutaţiile genetice sunt, pur şi simplu, aleatoare, cele mai "reuşite" fiind selectate de evoluţia naturală, pentru a fi transmise ulterior urmaşilor.
O plantă perfect complementară omului, prin întreaga sa compoziţie chimică, într-un moment al civilizaţiei când fiinţa acestuia este copleşită de radicali liberi, poluanţi şi, mai ales, droguri farmaceutice, mi se pare mult prea mult ca să fie o simplă coincidenţă iar, pe de altă parte, sper să fie lămurită cândva şi problema interacţiunilor complexe - tratată tangenţial în documentar - dintre endocanabinoizi şi neurotransmiţătorii despre care am spus, cândva, că sunt înrudiţi cu DMT, dopamina şi serotonina.
Marijuana este prezentă din vremuri imemoriale alături de om, una dintre cele mai vechi atestări, de circa 5.000 de ani, provenind din ROMANIA, unde au fost descoperite, într-un mormânt antic, un vas cu mangal şi seminţe de canabis, asocierea celor două "articole" spunând multe despre scopul lor, un fapt ce contrazice teoria oficială a răspândirii acestei plante doar în arealul asiatic şi nu este deloc exclus ca, vechii Kapnobatai, să fi folosit fumul marijuanei pentru inducerea unor stări de transă.
Începând din 1937, sub presiunea SUA, corporaţia Satanei, aproape toate ţările din lume au restricţionat sau interzis utilizarea marijuanei şi, nouă muritorilor de rând, nu ne mai rămân decât două opţiuni: fie să sfârşim în chinuri - în condiţiile unei epidemii mondiale de cancer, nerecunoscută însă - fie să riscăm să consumăm şi să trăim sănătoşi... în închisori.
Odată cu marijuana, a fost demonizată şi cânepa, aparent inexplicabil dacă ţinem cont de cele peste 25.000 de produse industriale, ce o pot avea la origine, dacă nu începem să răscolim puţin în viaţa lui Harry Anslinger, fost comisar al Biroului Federal al Prohibiţiei, care nu putea fi lăsat pe drumuri fiind numit, la relegalizarea alcoolului, prim comisar al Trezoreriei şi şef al Biroului Federal al Narcoticelor, post de care, nici un preşedinte american, nu va mai reuşi să-l dezlipească, timp de 32 de ani.
Înalta "competenţă" a impostorului rasist, este dată de un mariaj, inspirat, cu Martha Kind Denniston, nepoata Secretarului Trezoreriei, Andrew J. Mellon, cel mai bogat om al Americii, care făcuse investiţii masive în noua fibră minune a industriei chimice, nylon-ul şi pe care, desigur, concurenţa dată de produsele superioare, din cânepă, îl deranja cumplit.
Unui astfel de escroc nu-i rămânea altă cale, pentru a scăpa de cânepă şi de canabis, decât să inventeze "calităţi" de drog, marijuanei, care devine, subit, din medicament minune, o otravă numai bună de consumat de afro-americani şi latino - în viziunea lui - deşi, cu tot talentul mai marilor lumii la falsificat statistici şi impus minciuni prin mass media, nu s-a putut proba nici un deces produs de marijuana, vreme de mii de ani, toxicitatea ei reală fiind nesemnificativă, după cum veţi constata şi din film.
În fapt, "rata terapeutică" a THC este de 1000:1, incomparabil de mare faţă de alcool (10:1), cocaină (15:1) sau heroină (6:1), toxicitatea THC fiind mult sub cea a cafeinei.
Actualmente, DEA, recunoaşte efectele benefice ale THC (fiindcă altfel nu ar mai primi asasinii chimici, din industria farmaceutică, aprobarea de vânzare a Marinol, care a şi reuşit să omoare câteva persoane, între timp) argumentând, menţinerea prohibiţiei, prin efectele nocive ale fumatului.
Hmmm... oare ce altceva se mai poate fuma şi provoacă 400.000 de decese, anual, numai în SUA şi 5.000.000 în întreaga lume, dar continuă să se vândă la orice colţ de stradă, fără ca mincinoasele guverne "umanitare", să se mai scandalizeze de efectul avut asupra sănătăţii noastre ?
În ce priveşte susţinerea acestei teorii stupide - născută din neant, între 1937 şi 1942, a toxicităţii canabisului rebotezat peiorativ, marijuana - de către aproape întreg aparatul farmaceutic şi medical internaţional - cu excepţiile notabile menţionate în documentar - cred că ne este cunoscută tuturor, autosuficienţa cretină a acelor doctori, care trăiesc cu senzaţia că ştiinţa s-a oprit la ei, cu care, pur şi simplu, nici măcar nu poţi dialoga pe o temă ce ţine de profesia lor, fiindcă nu te consideră calificat şi demn să aduci în discuţie un astfel de subiect.
Am ajuns să simt profundă repulsie, pentru cuvântul ştiinţă şi toate asocierile cu el - "om de ştiinţă", "cercetare ştiinţifică" ş.a.m.d. - fiindcă este mai mult decât evident că, ceea ce se află în cărţile noastre, poate fi catalogat ca orice altceva, dar nu ştiinţă: propagandă, dezinformare, minciună şi toate sinonimele posibile, George Bernard Shaw având perfectă dreptate să afirme:
"De mic am fost obligat să-mi abandonez educaţia... pentru a merge la şcoală."
Vreme de ani de zile, am fost deopotrivă uimit şi întristat, de incapacitatea "ştiinţei" actuale de a descoperi un leac eficient contra cancerului, în pofida fondurilor imense alocate, începând de la declanşarea oficială a "războiului" anticancer, prin OMS şi ONU, pe la jumătatea secolului trecut.
Şi, acum, aflăm stupefiaţi că, aceste lepre academice, nu doar s-au îmbuibat, zeci de ani, pe seama nenorocirii unor condamnaţi, la una dintre cele mai umilitoare şi dureroase morţi, strângând averi şi titluri răsunătoare, dar ei şacalii nemernici - şi să mă ierte bietele animale inocente, cu care fac păcatul de a-i compara - au ştiut dintotdeauna de existenţa unei simple plante minune şi au luptat din răsputeri să o scoată în afara legii lor infecte, umplând închisorile cu cei ce au îndrăznit să le încalce embargoul şi lăsând să moară, în chinuri cumplite, zeci de milioane de fiinţe nevinovate.
Se spune că este creştineşte să ierţi şi să nu judeci şi exact aşa voi proceda... de a doua zi după ce, aceşti criminali demenţi, cu halate albe şi politicienii mizerabili care le fac jocul, vor fi dispărut de pe faţa Pământului, de preferat, de pe urma aceleiaşi boli neiertătoare.
Aşa să ne ajute Dumnezeu !
Cititi, Analizati, Concluzionati...
Sursa